Control de amploare în Complexul Europa din Bucureşti: Aproape şapte sute de poliţişti şi 250 de jandarmi participă la acţiune, fiind vizate infracţiuni economice şi judiciare
Aproximativ şapte sute de poliţişti şi 250 de jandarmi participă, miercuri, la un control în Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară. Percheziţii au loc şi la locaţii din judeţele Ilfov şi Ialomiţa. Activitatea infracţională a fost monitorizată încă din luna februarie, iar o sută de persoane vor fi duse la audieri, transmite News.ro.
”Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că sunt puse în aplicare peste 40 de autorizaţii de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori.
Persoanele urmează a fi audiate în sedii ale subunităţilor de poliţie de pe raza întregului municipiu.
”Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Alături de poliţişti, participă şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Acţiunea are şi suportul aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul M.A.I”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că este vizat Complexul Europa.
Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii