UPDATE Controversata Academie a Oamenilor de Știință din România, finanțată de stat, lansează la Constanța, în parteneriat cu Asociația Română de Prietenie cu China, una dintre cărțile lui Adrian Năstase
Controversata Academie a Oamenilor de Știință din România, finanțată de stat, lansează la Constanța, în parteneriat cu Asociația Română de Prietenie cu China, una dintre cărțile lui Adrian Năstase, conform unei postări pe Facebook a președintelui Universității Andrei Șaguna.
„Avem deosebita plăcere de a Vă invita la Masa Rotundă ”Importanța geopolitică a zonei Ponto-Danubiene”, organizată de Academia Oamenilor de Știință din România – filiala Constanța și Asociația Română de Prietenie cu China, vineri, 12 ianurie 2024, începând cu ora 13.00, în Aula Magna a Universității „Andrei Șaguna”, se arată în postarea de pe Facebook.
În cadrul evenimentului va fi lansat și volumul ”Danubii Flumins Pars Infima. Interesele și drepturile românilor la gurile Dunării”, semnat de fostul premier Adrian Năstase și de Mihai Gribincea, fost ambasador al Republicii Moldova în România.
Printre invitați se află fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu și amiralul în rezervă Aurel Popa.
- UPDATE 11.01.2023, ora 13:50 Afișul a fost modificat ulterior publicării articolului G4Media, iar în locul siglei Asociației Oamenilor de Știință din România a apărut sigla Universității „Andrei Șaguna” din Constanța.
Reamintim că România are, începând din 2021, o lege special creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic.
Pe de altă parte, finanțarea de la stat a Asociației Oamenilor de Știință din România (AOSR) a stârnit multe polemici în spațiul public și a existat chiar și o inițiativă legislativă de desființare a acestui for.
Cu toate acestea, doar în decembrie 2023, pe fondul tăierilor bugetare, Guvernul a alocat 2 milioane de lei din fondul de rezervă pentru AOSR, din care 845.000 de lei pentru indemnizațiile membrilor acestei instituții fantomatice.
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a fost reorganizată prin Legea 31 din 15 ianuarie 2007 și este „for naţional, de consacrare ştiintifică, care reuneşte personalităţi reprezentative ale ştiinţei (..) instituţie de interes public, cu personalitate juridica de drept public, autonomă”.
Academia Oamenilor de Știință din România este o instituție controversată, fondată – printre alții – de Ecaterina Andronescu. Academia a fost permanent criticată în mediul de cercetare pentru lipsa de relevanță științifică a activității, dublată de bugete extrem de generoase alocate anual, potrivit Edupedu.ro.
O anchetă Digi24 a arătat că AOSR este una dintre academiile care primesc oameni politici care nu “au loc” în academia romana. “Sunt nişte personalităţi extraordinare, nu toate au loc în Academia Română, dar toate merită să li se recunoască valoarea şi printr-un mic efort să primească o indemnizaţie. Ştiţi cât este această indemnizaţie, câteva sute de lei“, declara în 2020, pentru Digi.24 Adrian Badea, preşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR).
Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) s-a înființat prin modificarea, în 1996, a denumirii unui ONG – Asociația Oamenilor de Știință din România, conform pressone.ro. Acum are 250 de membri titulari, toți plătiți din bugetul de stat. Parlamentarii cu interese în această instituție au votat legile astfel ca membrii AOSR să se bucure de aceleași drepturi ca adevărații academicieni. Spre exemplu, dacă un membru AOSR moare, moștenitorii săi beneficiază de o sumă lunară neimpozabilă, după modelul Academiei adevărate, mai scrie pressone.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii