G4Media.ro

Controverse în Japonia privind traseul ștafetei flăcării olimpice: este sau nu „călătorie…

sursa foto: Pixabay

Controverse în Japonia privind traseul ștafetei flăcării olimpice: este sau nu „călătorie esențială”?

Ştafeta flăcării olimpice va trebui să evite metropola Osaka (vestul Japoniei) din cauza unei noi creşteri a numărului de infectări cu Covid-19, au declarat vineri guvernatorul local şi primarul oraşului, citaţi de presa locală, informează AFP, citată de Agerpres.

Responsabilii din Osaka nu au comentat declaraţiile atribuite primarului oraşului şi guvernatorului departamentului cu acelaşi nume, în timp ce guvernul japonez se pregăteşte să impună noi măsuri în lupta împotriva coronavirusului în anumite zone din Osaka şi două alte departamente.

Conform presei nipone, guvernatorul Hirofumi Yoshimura doreşte anularea etapei ştafetei flăcării olimpice în oraşul Osaka.

„Noi considerăm că acest lucru se încadrează în categoria ieşirilor neesenţiale şi că ar trebui evitate mulţimile în oraşul Osaka”, a spus guvernatorul, citat de ziarul Mainichi.

Potrivit informaţiilor difuzate de mass-media locală, primarul din Osaka, Ichiro Matsui, a cerut la rândul său ca ştafeta să evite oraşul.

„Este foarte neplăcut, dar ştafeta ar trebui anulată”, a spus el, conform cotidianului Nikkei.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an din cauza pandemiei, vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august.

Ştafeta flăcării olimpice a debutat pe 25 martie la Fukushima (nord-estul Japoniei), organizatorii sperând că aceasta va contribui la creşterea entuziasmului faţă de Jocurile afectate de criza sanitară globală.

Flacăra urmează să treacă prin departamentul Osaka pe 13 şi 14 aprilie, începând cu oraşul Sakai şi terminând cu metropola Osaka.

Comitetul de organizare Tokyo-2020 nu a comentat imediat informaţiile legate de etapa de la Osaka a ştafetei flăcării olimpice.

Guvernatorul unui alt departament a sugerat, de asemenea, că ar putea cere ca ştafeta să nu treacă pe acolo, dacă măsurile de combatere a virusului nu vor fi întărite.

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut în departamentele Osaka, Hyogo (vest) şi Miyagi (nord-est).

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...