G4Media.ro

Convoi umanitar, gata să evacueze locuitorii din Mariupol / Este a doua…

Sursa Foto: Twitter

Convoi umanitar, gata să evacueze locuitorii din Mariupol / Este a doua încercare de a scoate civilii din orașul asediat de trupele ruse/ UPDATE Evacuarea a eșuat din nou

Autoritățile ucrainene anunță că un convoi de autobuze pentru evacuarea locuitorilor din Mariupol urmează să părăsească duminică orașul central Zaporizhzhya, transmite CNN. Oficialii spun că coloana s-a adunat în Zaporizhzhya, la trei ore de Mariupol, un oraș-port cu aproximativ 400.000 de locuitori.

  • UPDATE 16.41 Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regiunii Donețk, a confirmat și el, duminică, faptul că convoiul pentru evacuarea localnicilor din Mariupol nu a putut părăsi orașul. „Convoiul cu localnici nu a reușit să părăsească astăzi Mariupol: rușii au început să-și regrupeze forțele și au început bombardarea puternică a orașului. Este extrem de periculos să evacuezi oamenii în astfel de condiții”, a spus Kyrylenko, transmite CNN.
  • UPATE 16.00 Consiliul orășenesc Mariupol, care a anunțat în această dimineață o încetare a focului și o nouă încercare de evacuare, a confirmat acum că planurile au fost abandonate. Se spune că bombardamentele rusești au făcut imposibilă evacuarea în siguranță a civililor. Orașul a intrat în a cincea zi fără apă, fără energie, fără canalizare, iar alimentele și apa potabilă se epuizează rapid, transmite BBC.

Oleksandr Starukh, șeful Administrației Militare Regionale Zaporizhzhya, a declarat că „s-a ajuns ieri la un acord între partea noastră și partea rusă și că astăzi va avea loc o a doua încercare de a ieși din Mariupol pe coridorul umanitar.

„Ar trebui să acceptăm un grup de oameni din Mariupol în Zaporizhzhya pentru a-i găzdui și a oferi asistență, pentru a evacua unii dintre ei mai departe în Ucraina”, a spus Starukh.

Andriy Ignatov, reprezentant al Consiliului Local Mariupol, a declarat ca violentele au continuat duminica in Mariupol si in jurul orașului

„Administrația orașului Mariupol lucrează la obținerea coridorului verde, guvernul nostru lucrează la toate nivelurile, așa că să sperăm că astăzi tot convoiul poate ajunge. Pentru că ne pregăteam ieri, dar din păcate inamicul sau adversarul nostru. nu ne-a lăsat să evacuăm oamenii, deși oamenii se pregăteau deja la rând pentru evacuare. Sper că astăzi vom avea parte de un respiro care ne va permite să evacuăm civili”.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...