G4Media.ro

Convorbire între miniştrii Apărării rus şi american pentru a preveni un „risc…

Sursa foto: Twitter / Russian Embassy in the USA

Convorbire între miniştrii Apărării rus şi american pentru a preveni un „risc al escaladării” (Moscova)

Miniştrii Apărării rus şi american au evocat vineri „reducerea riscului unei escaladări” în cursul unei convorbiri telefonice, a anunţat Moscova, la două zile după anunţul făcut de Washington privind desfăşurarea punctuală de rachete cu rază lungă de acţiune în Germania, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În cursul acestei convorbiri între Andrei Belousov şi Lloyd Austin „a fost abordată problema prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii şi a reducerii riscului unei posibile escaladări”, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Convorbirea a avut loc la iniţiativa Rusiei, a precizat sursa citată.

O purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat presei că, în cadrul acestei convorbiri, Austin a subliniat „importanţa menţinerii liniilor de comunicare” cu Moscova în plin conflict în Ucraina şi imediat după summitul NATO de la Washington.

Casa Albă a anunţat miercuri că Statele Unite vor desfăşura în mod punctual, începând din 2026, noi arme în Germania, cu o rază de acţiune mai mare decât sistemele americane poziţionate în prezent în Europa.

Cancelarul german Olaf Scholz a salutat joi această decizie, despre care a spus că „face parte din descurajare” şi „garantează pacea”.

La rândul său, Kremlinul a condamnat această măsură şi a apreciat că indică o revenire la „Războiul Rece”.

Precedentul apel dintre miniştrii Apărării rus şi american datează din 26 iunie. Potrivit Moscovei, Belousov a „subliniat atunci riscul unei noi escaladări” legate de „furnizarea de arme americane” către Kiev.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează