G4Media.ro

Coordonatorul centrului de vaccinare de la Rădăuţi spune că a aruncat vaccinuri…

sursa foto: Facebook/ MApN

Coordonatorul centrului de vaccinare de la Rădăuţi spune că a aruncat vaccinuri pe fondul „frustrării” generate de amenda de 5000 lei primită și infirmă că a vaccinat persoane din Etapa a III-a

Medicul coordonator al centrului de vaccinare din Rădăuţi, care a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că în centru s-au vaccinat peste 500 de persoane care nu erau încadrate nici în prima, nici în a doua etapă, susţine că nu a vaccinat persoane care nu ar fi fost îndreptăţite să primească serul în această etapă, ci oameni care nu se putuseră prezenta la vaccinare atunci când fuseseră programaţi. El mărturiseşte că, după ce a aflat despre sancţiune, a aruncat mai multe doze de vaccin cu care ar mai fi putut fi vaccinate cinci persoane, deşi oameni aşteptau la rând pentru a fi imunizaţi.

Medicul Andrei Manta, care coordonează centrul de vaccinare din Rădăuţi, unde au fost identificate ca fiind imunizate 563 de persoane eligibile pentru etapa a treia de vaccinare, a mărturisit, joi seară, într-o intervenţie la Digi 24, că a avut un moment de „frustrare” în care a aruncat la gunoi câteva doze de vaccin anti-COVID-19, după ce a fost amendat pentru vaccinarea unor persoane care nu aveau dreptul în această etapă.

„Au intervenit frustrări şi…pur şi simplu, pentru că am primit acea amendă şi pentru că nu am reuşit să-mi fac datoria civică, morală vizavi de vaccinarea populaţiei. (…) Aveam doi programaţi la poarta spitalului şi restul veniseră cu programări cu mai multe zile în urmă, care nu au putut veni să se vaccineze atunci când au fost programaţi. Aveam mai multe variante de accesat aici: puteam să le fac doar celor programaţi vaccin şi restul dozelor să îl casez, puteam să îi amân pe toţi pe altă zi, lucru care ar fi însemnat din nou ilegalitate, cu ghilimelele de rigoare, pentru că toţi pacienţii care se programează în ziua respectivă şi vin în altă zi sunt consideraţi ca fiind neprogramaţi. Fie puteam să fac şase doze de vaccin la cei programaţi şi la alţii dintre aceia cate aşteptau. Era final de program, mai erau şase-şapte pacienţi afară şi, datorită lucrurilor care mi s-au întâmplat în urma controlului am recurs la acest fapt, de a distruge vaccinul”, a declarat medicul coordonator al centrului de vaccinare de la Rădăuţi.

Andrei Manta a precizat că le-a spus oamenilor care aşteptau să fie imunizaţi fie să vină în altă zi, fie să se programeze pe platforma destinată vaccinării.

Medicul a admis că nu a procedat corect, însă s-a supărat pentru că i s-a imputat faptul că a vaccinat oameni neprogramaţi. El a precizat că „amenda nu contează”.

„Ar trebui să se rezolve la nivel de instituţii, DSP, INSP, inclusiv Ministerul Sănătăţii, să ajungem la un consens, să încercăm să înţelegem că din zece pacienţi care vin la vaccinare mulţi nu pot să stea la rând (…) şi de multe ori ne întreabă ce să facă ei pentru că nu mai pot să rămână. Evident, le răspundem veniţi în altă zi”, a adăugat medicul.

Andrei Manta a negat că ar fi vaccinat persoane care nu ar fi trebuit să primească serul în această etapă a campaniei de vaccinare.

„Dezmint acest lucru. Nu este adevărat. Sunt pacienţi care au fost programaţi cu zile în urmă şi nu au putut veni, sunt pacienţi care sunt din spital, care s-au răzgândit, în etapa unu nu au acceptat sau nu au dorit să se vaccineze şi au venit acum, în etapa a doua, sunt pacienţi pe care i-am vaccinat ca să nu aruncăm din doze”, a susţinut medicul.

El a negat că ar fi trimis SMS-uri unor pacienţi pentru a merge la vaccinare. El a menţionat că aşteaptă ca autorităţile să ia măsuri pentru a nu mai exista „scăpări” în organizarea campaniei de vaccinare.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că au fost aplicate sancţiuni la centrul de vaccinare din Spitalul Rădăuţi, unde au fost vaccinate 563 de persoane din etapa a III-a de vaccinare. Acest lucru a fost posibil pentru că cei care se prezentau la vaccinare nu erau verificaţi în platforma cu programările. Medicul coordonator a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

”La cererea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, după ce s-a constatat că, în perioada 15-23 ianuarie 2021 au fost imunizate în acest centru 563 de persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare. Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România în acest centru”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, la momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicaţia Rovaccinare pe baza CNP-ului si nici în listele de pacienţi programati pentru ziua în curs.

”Listele cu pacienţi pentru ziua în curs erau trimise pe whatsapp de către medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului şi redirecţionate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului pentru a permite accesul în unitate a pacienţilor programaţi. În centrul de vaccinare pacienţii au fost primiţi în baza programărilor printate sau mesajelor sms, iar în cazul pacienţilor programaţi de medicul de familie, pe baza declaraţiei acestora”, a mai transmis Ministerul.

Sursa citată a precizat că inspectorii sanitari au verificat listele de pacienţi programaţi si au constatat că sunt pacienţi în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare, de exemplu nu sunt trecute datele de identificare ale celui care a programat si nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populaţională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare.

”Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a. În Municipiul Rădăuţi nu există alte centre comunitare deschise”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a explicat că s-a mai constatat că centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare şi pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare.

”Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotaţie”, a precizat MInisterul.

În urma celor constatate, medicul coordonator al centrului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.

De asemenea, inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea şi operarea mijloacelor informatice, respectarea prevederilor legale ( OMS nr.2171/2020) privind evidenţa persoanelor vaccinate şi respectarea prevederilor HG 103/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare impotriva Covid-19 si a OMS nr. 2171/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea şi functionarea centrelor de vaccinare impotriva Covid-19.

Ministrul Sănătăţii, Vald Voiculescu, a anunţat, miercuri, controale, după ce, între 15 şi 23 ianuarie, 1.353 de persoane s-au vaccinat, deşi apar ca făcând parte din etapa a treia, şi că se vor face verificări.

sursa: News.ro, sursa foto: MApN/Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Dacă a dat ordin Vlăduț trebuie sa ploua cu amenzi

    • A gresit cu 500 de vaccinuri inainte de amenda pentru persoane in categoria 3 (adica restul).
      Si dupa amenda a inceput sa arunce vaccinuri din frustrare.

      As zice ca amenda nu a fost de ajuns pentru acest individ.

      Si pentru aparatorii din oficiu ai acestuia, sa ne imaginam:
      – fiecare centru vaccineaza 500 (pe saptamana) inainte de rand – ca altfel „arunca 5 vaccinuri”
      – cine decide cine sunt cei 500? Ghici. Si ghici pretul corect.
      – cati din cei din categoria vulnerabila nu primesc vaccin la timp – as estima 500 x nr de centre.
      – treaba merge, de ce sa ne limitam dor la 500 inainte de rand.
      – treaba merge ff. bine, prada se imparte mai sus sa nu fie intrebari. Cele 500 vaccinuri de EU pot deveni 1000-2000 – ca sa aiba o bucurie si batraneii care stau la coada ca au prins ceva in ziua respectiva.

    • Si sa nu uitam:
      563 de persoane categoria III s-au prezentat la Radauti sa fie vaccinate fara sa fie in „platforma cu programările”

      Au avut un vis cu o seara inainte, ca la Radauti nu e coada, si nu se verifica programarile. HaHa.

  2. Manta asta ne crede tampiti ca 500 de persoane intr-o zi erau din zilele precedente! Cine stie ce smecherii face iar min sanatatii doarme! Subalternii lui Manta il sustin ca probabil printre cei in plus erau si pile de-ale lor.

  3. Stiam ca cei 50% din popor care traiesc la tara sunt prea saraci penru ca boierii de Bucuresti sa le dea vreun vaccin, pentru orice boala. Nu banuiam ca si orasele mai mici, ca Radautii, sunt prea sarace pentru vaccin.

  4. Eu acum inteleg ca e frustrat ca a primit o amenda de 5000 de lei pe care va trebui sa o plateasca.

    Ce nu inteleg eu este motivul pentru care nu ne-a spus cat a fost spaga individuala pentru a primi vaccinul. Ma indoiesc ca a fost mai putin de 10 lei. In orice caz sunt convins ca el a iesit pe plus.

  5. In mod normal ar trebui amendat din nou. Si demis. Ca pare ca habar n-are ce ar trebui sa faca.

  6. Ce jigodie ordinara! Dat afara imediat si urmarire penala. Spaga primita pt vaccinarea celor din etapa 3 cat a fost?

  7. Până la proba contrarie omul e țap ispășitor, dl coipulescu să și dea demisia imediat e un parvenit în sistem un pui de securist împuțit

  8. Până la proba contrarie omul e țap ispășitor, dl co ipul escu să și dea demisia imediat e un parvenit în sistem un pui de se cur ist îm pu țzit

  9. Dă-ți demisia dacă nu ești întreg la cap. Chiar nu se mai face câte o evaluare psihologică din când în când, pentru a evita ca unul supărat pe viață să arunce vaccin anti-covid? Puteai salva 6 oameni cu dozele alea, că medic ești! Cu sau fără sancțiuni, același jurământ l-ai făcut. Incredibil.

  10. Razes prost… S-a umflat spiritul razboinic al lui Stefan cel Mare si a aruncat dozele.

    Mars si demisia

  11. mie mi se pare caz penal , auzi ” frustrare” , sat fara caini ,vorba lui Voiculescu !

  12. Nu am textul initial si complet al declaratiei lui dar acest Manta pare a avea probleme serioase psiho-emotionale.

  13. Eu i-am auzit interviul…
    Nu imi vine sa cred ca mai este păstrat în funcție!
    Poate găsesc pe cineva mai capabil in spital să-i ia locul.
    Mă întreb cât își mai poate face meseria și viața cator oameni este la risc cu un astfel de „frustrat”.
    Să-l trimită cineva în „vacanță ” și la psihiatru.