COP29: Ţările sărace s-au resemnat în faţa unui acord financiar „prea slab”

Trei sute de miliarde de dolari pe an, în zece ani: ţările dezvoltate s-au angajat duminică, la Baku, să acorde mai multe fonduri ţărilor sărace ameninţate de schimbările climatice, la finalul unei conferinţe haotice a ONU în Azerbaidjan, care le-a dezamăgit pe statele în curs de dezvoltare, informează AFP, transmite Agerpres.

Finanţarea promisă până în 2035 „este prea slabă, prea tardivă şi prea ambiguă”, a deplâns kenyanul Ali Mohamed, vorbind în numele grupului ţărilor africane.

Omologul său din Malawi, care reprezintă cele mai sărace 45 de ţări de pe planetă, Evans Njewa, a denunţat acordul ca fiind „lipsit de ambiţie”.

„Suma propusă este jalnic de mică. Este derizorie”, a denunţat delegata indiană Chandni Raina, criticând preşedinţia azeră a COP29.

Acest angajament financiar al ţărilor europene, Statelor Unite, Canadei, Australiei, Japoniei şi Noii Zeelande, sub egida ONU, constă în creşterea împrumuturilor şi a subvenţiilor anuale acordate ţărilor în curs de dezvoltare de la 100 de miliarde de dolari în prezent la „cel puţin 300 de miliarde de dolari” până în 2035.

Aceşti bani vor trebui să fie folosiţi pentru adaptarea la inundaţii, valuri de căldură şi secetă. Dar şi pentru a investi în energie cu emisii reduse de carbon, în loc ca statele sărace să îşi dezvolte economiile prin arderea cărbunelui şi a petrolului, aşa cum au făcut ţările occidentale timp de peste un secol.

Micile state insulare au deplâns „lipsa de voinţă de a răspunde nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare vulnerabile”, după cum s-a exprimat Cedric Schuster din Samoa, care a fost încă o dată dezamăgit de procesul multilateral de la COP29, faţă de care şi-a exprimat totuşi ataşamentul.

Occidentalii, inclusiv europenii, cei mai mari donatori mondiali de finanţare pentru climă, nu au fost pregătiţi să depăşească această sumă într-o perioadă de austeritate bugetară şi de convulsii politice. Însă ei consideră că au contribuit la un rezultat istoric.

Joe Biden a salutat acordul drept un „pas important” în lupta împotriva încălzirii globale. Şi „deşi unii încearcă să nege sau să întârzie revoluţia energiei curate (…) nimeni nu poate da înapoi – nimeni”, a subliniat preşedintele american în exerciţiu, într-o aparentă referire la atitudinea climato-sceptică a succesorului său, Donald Trump.

Din punctul de vedere al Franţei, textul adoptat la COP29 este „dezamăgitor” şi „nu se situează la înălţimea provocărilor”, a subliniat ministrul francez pentru Tranziţie Ecologică, Agnes Pannier-Runacher. Ea a regretat „o lipsă de leadership din partea preşedinţiei azere”.

Comisarul european responsabil cu negocierile privind clima, Wopke Hoekstra, şi-a exprimat regretul: europenii ar fi dorit „să vadă mai multă ambiţie” în ceea ce priveşte reducerea gazelor cu efect de seră în toate ţările. Amânarea acestei dezbateri până anul viitor „este un eşec”, a declarat Kevin Magron, ambasadorul francez pentru climă.

„Un munte de muncă”

Însă acordul de la COP29, încheiat în a doua noapte de prelungire a conferinţei care a început pe 11 noiembrie, lasă un gust amar multor participanţi. Cele mai sărace ţări ale lumii şi insulele din Pacific, Caraibe şi Africa au cerut o sumă cel puţin dublă. Iar textul a fost adoptat aproape de ora locală 03:00, după negocieri epuizante şi răsturnări de situaţie.

„Nicio ţară nu a obţinut tot ce şi-a dorit, iar noi părăsim Baku cu un munte de muncă de făcut. Prin urmare, nu este momentul să ne revendicăm victoria”, a declarat Simon Stiell, secretarul executiv al Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

Azerbaidjanul a concurat cu Armenia pentru a câştiga organizarea COP29, cel mai mare eveniment internaţional organizat de această ţară. Însă declaraţiile preşedintelui său împotriva Franţei, arestările activiştilor de mediu şi hărţuirea parlamentarilor americani la Baku au îngreunat atmosfera de lucru.

Felul în care Azerbaidjanul a gestionat negocierile a fost aspru criticat. Germania i-a reproşat apropierea de ţările producătoare de petrol, iar delegaţii din zeci de ţări în curs de dezvoltare au părăsit o reuniune sâmbătă, declarând că nu au fost consultaţi pe deplin.

Baku a fost o „experienţă dureroasă”, a declarat Marina Silva, ministrul mediului din Brazilia, ţara care va găzdui următoarea COP, programată peste un an.

Un alt eşec: unul dintre celelalte texte planificate pentru adoptare la Baku, care ar fi trebuit să aprofundeze ieşirea omenirii din era combustibililor fosili, o iniţiativă lansată de COP28 de la Dubai, nu a putut fi adoptat.

„Oamenii se îndoiau că Azerbaidjanul ar putea reuşi. Se îndoiau că toată lumea ar putea să se pună de acord. Au greşit în ambele puncte”, a declarat totuşi în încheierea conferinţei preşedintele COP29, Mukhtar Babayev, ministru şi fost director executiv al companiei naţionale de petrol din această ţară, Socar.

Impas în privinţa combustibililor fosili

Contextul fără precedent al celei de-a 29-a ediţii a COP a fost un an 2024 care este posibil să fie declarat cel mai cald măsurat vreodată. Şi, la nouă ani după Acordul de la Paris, care vizează limitarea încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială, omenirea va arde în continuare mai mult petrol, gaz şi cărbune decât anul trecut.

În cele două săptămâni ale reuniunilor din Azerbaidjan, furtunile au ucis oameni din Filipine până în Honduras, Spania îşi „pansează încă rănile” după inundaţiile devastatoare din Valencia, iar Ecuadorul a declarat stare de urgenţă naţională din cauza secetei şi a incendiilor.

Dezamăgirea privind acordul de la COP29 era deja anticipată de mai multe zile, ceea ce nu a atenuat însă reacţiile ONG-urilor, majoritatea fiind negative.

„Rezultatul oferă speranţe false celor care suportă deja greul dezastrelor climatice”, a declarat Harjeet Singh, militant pentru un tratat de neproliferare a combustibililor fosili.

Acordul de la Baku „nu este atât de ambiţios pe cât cere momentul”, a declarat Laurence Tubiana, arhitectul Acordului de la Paris, care a remarcat totuşi un motiv de satisfacţie: „multilateralismul este viu şi mai necesar ca niciodată”.