Copaci căzuţi pe şosele, localităţi fără curent electric şi circulaţie rutieră îngreunată în județul Iași după ce o furtună a măturat zeci de localități
Mai mulţi copaci s-au rupt în judeţul Iaşi din cauza vântului puternic, iar mai multe localităţi au rămas fără curent electric, întreg judeţul fiind sub avertizare de cod portocaliu de furtună timp de câteva ore.
Zeci de localităţi din judeţul Iaşi s-au aflat sub avertizare de cod portocaliu de furtună, între orele 17.00 şi 20.00, fiind semnalate averse de până la 35 de litri pe metrul pătrat, frecvente descărcări electrice, grindină, dar şi intensificări ale vântului.
A fost afectat şi municipiul Iaşi, unde circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu mare greutate în mai multe zone. Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt, iar un arbore a căzut peste cablurile de tramvai, fiind afectată circulaţia mijloacelor de transport în centrul Iaşiului.
În zona Ciric, pe drumul spre Aeroport, un copac a căzut pe carosabil, blocând un sens de circulaţie. Şi în cartierul Copou au căzut mai mulţi copaci, iar unii ieşeni au semnalat pe reţelele de socializare că au fost avariate câteva maşini şi că ar fi fost luat de vânt acoperişul unei clădiri.
Mai multe comune din judeţ au rămas fără curent, echipele de intervenţie lucrând la remedirea defecţiunilor.
În zona localităţii Târgu Frumos, unde există multe sere de legume, a căzut grindină.
Lucrători ISU acţionează atât în municipiul Iaşi, cât şi în localităţi din judeţ.
După ora 20.00 nu a mai fost emis nici un cod portocaliu pentru judeţul Iaşi, însă rămâne în vigoare codul galben de ploi puternice şi vijelii până la ora 23.00.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu