Copii reţinuţi la protestele anti-Putin, UE condamnă brutalitatea poliției. Armand Goșu: „Doar tinerii mai au curajul să se opună regimului autoritar. Sunt copii de 14-15 ani care transmit live cu telefonul arestarea lor, șederea în autobuzele poliției sau în dube
„Arestarea a peste 1000 de demonstranţi şi violenţa folosită împotriva lor de către autorităţile din întreaga Rusie ameninţă libertăţile fundamentale de expresie, asociere şi adunare din Federaţia Rusă”, arată un comunicat al cabinetului şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, emis după protestele de sâmbătă din Rusia, urmate de arestări masive. Protestul s-a intitulat „Nouă nu ne e ţar” şi a fost organizat de Alexei Navalnîi înaintea ceremoniei inaugurării de luni a celui de-al patrulea mandat de preşedinte al lui Vladimir Putin.
„Chiar dacă unele demonstraţii nu au fost autorizate în locurile unde s-au desfăşurat, asta nu poate justifica brutalitatea poliţiei şi arestările în masă”, a afirmat un purtător de cuvânt al Federicăi Mogherini.
Potrivit ultimelor relatări, peste 1600 de manifestanţi au fost arestaţi în întreaga Rusie după protestele de ieri împotriva preşedintelui Putin. Acesta urmează să-şi înceapă luni noul mandat obţinut în urma alegerilor din martie. 700 de arestări au fost făcute numai la Moscova. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a aflat şi opozantul Alexei Navalnîi. El a fost eliberat după miezul nopții, dar va fi judecat pe 11 mai pentru organizarea unui protest neautorizat.
Expertul în spațiul ex-sovietic, Armand Goșu, a explicat pentru G4media.ro care sunt elementele de noutate ale protestelor de ieri din Rusia și ale arestărilor masive.
Armand Goșu: ”Sunt câteva noutăți cu ocazia acestui miting. E vorba în primul rând de violența neobișnuită a autorităților. În comparație cu mitingurile trecute, ieri poliția a fost mult mai violentă. În provincie s-a văzut mai bine ca la Moscova, unde totuși au fost arestați peste 700 de oameni. La Irkuțk, Krasnoiarsk, Sankt Petersburg, poliția a fost de o agresivitate neobișnuită, sunt imagini filmate cu telefonul, sunt sute de fotografii care documentează foarte bine violența excesivă a poliției.
G4media.ro: Cum poate fi explicată această brutalitate crescută a forțelor de ordine?
Armand Goșu: ”Atitudinea forțelor de ordine se poate compara cu cea din mai 2012, când după inaugurarea mandatului lui Putin, nu mai încetau demonstrațiile. Spre deosebire de astăzi, atunci Putin obținuse un scor mai modest, iar cota lui de popularitate era mai scăzută. La ultimele alegeri, Putin a înregistrat scoruri mai bune, ceea ce indică faptul că regimul e mai solid astăzi decât acum patru ani. Rezultatul alegerilor o să-l ajute puțin. Aparatul de propagandă va folosi rezultatul pentru a promova orice linie politică internă sau externă. Poate asta explică și violențele poliției de ieri.”
G4media.ro: De ce mulți tineri și copii au protestat și, implicit, au fost reținuți?
Armad Goșu: ”Pentru că doar ei mai au curajul să se opună regimului autoritar. Sunt generația post-sovietică, născută în Federația Rusă, care a călătorit în Occident, care vrea să studieze afară, care știe engleză, germană și se poate informa și din alte surse, nu e prizoniera televiziunilor rusești. Încă de anul trecut s-a observat o creștere a numărului copiilor la manifestații. Sunt copii de 14-15 ani care transmit live cu telefonul arestarea lor, șederea în autobuzele poliției sau în dube. Intră în direct și vorbesc la posturi tv sau radio. Sunt foarte curajoși, admirabili. Explicația e că refuză să trăiască într-un regim autoritar, iar la 14 ani refuzi să te cenzurezi..”
G4media.ro: Deci sunt mai măricei..
Armand Goșu: ”Da, de regulă, sunt între 14 și 18 ani. Dar sunt și mai mici…. mai rar. Acele arestări sunt cele mai spectaculoase, produc o impresie puternică”.
G4media.ro: Totuși e ridicol să aresteze copiii. E posibil așa ceva? Le dau amendă părinților și apoi îi eliberează?
Armand Goșu: ”Potrivit legislației, copiii sunt luați de la poliție de părinți, care sunt amendați pe un articol din codul penal, că nu-i educă bine.
Atenție însă! Sunt o minoritate, vorbim de câteva mii maxim…. Marea majoritate stă încolonată.
O altă noutate a protestului de ieri a fost prezența cazacilor. E foarte ciudat pentru că poliția nu are nevoie de ajutor, se descurcă și singură. De ce au fost aduși cazacii să bată mulțimea de tineri protestatari? Nu mi-e foarte clar, dar așa ceva n-am mai văzut din anii 93-95.
G4Media.ro: Ce „valori” exportă Rusia lui Putin în acest context, în lume?
Armand Goșu: ”Un model de regim autoritar electoral, cum se spune în literatura de specialitate. O țară cu democrație fake, cu instituții controlate politic, cu societate controlată de serviciile secrete.”
G4media.ro: E risc de contagiune?
Armand Goșu: ”Sigur, vedeți modelul adaptat inclusiv la țări membre UE, cum ar fi Ungaria, Polonia, Slovacia. N-aș include România aici pentru că Dragnea n-are ideologie…. Dar mai ales în fostul spațiu sovietic, de la Kazahstan, Azerbaidjan și până în Republica Moldova, e model rusesc 100%.
G4media.ro: Cum poate fi contracarat un astfel de model?
Armand Goșu: ”Prin mai multă democrație, fiecare generație trebuie să ducă propria luptă. Am crezut că democrația e un cadou pe termen lung.. Uite că nu este! Trebuie să luptăm pentru ea, abia atunci ajungem să o apreciem.”
G4media.ro: Cine poate susține democrația în acest spațiu? Aliații noștri occidentali?
Armand Goșu: ”Nu ajunge, trebuie ca fiecare societate în parte să lupte pentru democrație… abandonul nostru înseamnă că facem posibil regimul autoritar. În partea asta de lume, unde nu exista o solidă tradiție democratică, astfel de regimuri pot să apară, să se consolideze chiar pentru o perioadă. Dar nu pot pentru totdeauna pentru că vin alte generații, care gândesc altfel, care vor să trăiască altfel. Deci, nici măcar dictaturile nu sunt pe termen lung, ca – de altfel – nici democrațiile”.
Foto: Copil reţinut de poliţia rusă în Saratov – sursa FreeNewsVolga
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank