G4Media.ro

Copiii din Harghita învață de la Salvamont cum să supraviețuiască pe munte…

sursa foto: Facebook

Copiii din Harghita învață de la Salvamont cum să supraviețuiască pe munte / ”Avem destul de multe cazuri când turiștii se întâlnesc cu un urs, cu un șarpe sau câini ciobănești și îi învățăm cum să se comporte când se întâlnesc cu aceste animale”

Peste 10.000 de copii participă în fiecare an la programele de vară organizate de salvamontiștii harghiteni.

Ei pot alege între tabere de escaladă și de ciclism, excursii și activități în aer liber.
Acestea sunt organizate de salvamontiști în colaborare cu voluntari, asociații de salvare montană și alte organizații, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
”Cele mai multe activități sunt taberele pe care le organizăm. Ne pregătim acum pentru o tabără de o săptămână în Cheile Vârghişului dar avem și alte activități, zile de escalade, excursii, alte evenimente la care suntem prezenți, în fiecare zi se întâmplă ceva.
Copiii primesc informații utile despre comportamentul pe munte, tehnicile de prim-ajutor sau orientarea turistică, mai spune Fekete Örs: Comportamentul în areal montan, cum să se orienteze, ce să facă dacă s-au rătăcit. În județul Harghita avem destul de multe cazuri când turiștii se întâlnesc cu un urs, cu un șarpe sau câini ciobănești și îi învățăm cum să se comporte când se întâlnesc cu aceste animale, dar și tehnici de supraviețuire, cum să facă un foc, cum să se adăpostească când e vreme foarte rea”, spune șeful Serviciului Salvamont și Salvaspeo Harghita, Fekete Örs.
Doar în acest an peste 7.000 de copii au participat la astfel de activități, iar numărul lor va crește în perioada următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ai întâlnit un urs? Trebuie împușcat urgent.