Copiii fantomă: Horahaii, excluși de romi și turci, analfabeți și fără acte, nu există pentru statul român / Cum a reușit un ONG să crească numărul de preșcolari de la două la șase clase pregătitoare

Într-o localitate din Constanța, o comunitate de peste 1000 de persoane, din care mai mult de jumate sunt copii, trăiesc sub limita sărăciei, o bună parte din ei nu știu să vorbească sau să scrie în limba română și mulți dintre ei nu au acte de identitate. Sunt romii horahai, adică romii turci, musulmani, care sunt excluși atât de comunitatea romă, cât și de cea turcă (horahai înseamnă ”turc” în romani, în sensul de ”ne-rom”). O altă comunitate, de peste 3000 de horahai (din populația totală de 10.000) este în Babadag, Tulcea.

Copiii horahailor nu există pentru statul român. Se nasc în familii numeroase, părinții lor analfabeți nu le fac acte de identitate, nu îi trimit la școală, băieții devin forță de muncă, iar fetele sunt vândute spre măritat pe câteva mii de lei. Astfel, o nouă generație de horahai o ia de la capăt. Nici ea nu va exista pentru statul român.

Părinții horahai nu își trimit copiii la școală temându-se că acolo vor ”învăța prostii”, așa sunt văzute emanciparea și alfabetizarea. Alt motiv este că familiile sărace au nevoie de ajutor în curte sau la muncă, așa se face că la nici un metru înălțime și doar câțiva ani copilașii murdari dar cu ochi mari, sticloși și curați sunt adesea văzuți în mormanele de gunoaie de la oraș sau cu saci de fier vechi în spate.

În comunitatea din Castelu, copiii horahailor au început să meargă la școală prin insistențele și încăpățânarea ONG-urilor care au activat în zonă. Unii dintre cei implicați în școlarizarea copiilor sunt horahai la rândul lor, care și-au depășit condiția și acum s-au întors în comunitate pentru a-i ajuta pe ceilalți să facă la fel.

Reprezentanții ONG-urilor susțin însă că esențial în lupta pentru școlarizarea copiilor este lucrul cu însuși sistemul. Resursele lor sunt limitate, iar colaborările cu școala și primăria din Castelu au evoluat foarte mult, după cum susțin activiștii implicați.

Așa s-a ajuns astăzi ca numărul copiilor din Castelu care merg la grădiniță să fie suplinit cu o grupă de 17, iar numărul claselor pregătitoare să crească de la două la șase, așa cum arată Reality Check, unul dintre cele mai active ONG-uri din comunitate. Prin programele derulate, organizația a reușit să înscrie la școală patru clase noi de horahai (100 de copii) care încep să învețe să scrie și să citească începând cu 2022. În plus, începând cu 2022, trei profesori Teach for Romania activează la școala din Castelu.

Micuța Neylan și drumul către școală

• Notă: Pentru că e minoră și nu avem acordul scris al părinților pentru a-i dezvălui identitatea, dar și pentru a o proteja de o posibilă reacție nefavorabilă a comunității, am stabilit, împreună cu un reprezentant al ONG-ului Reality Check să folosim un nume fictiv pentru copilă. Îi vom spune Neylan care, în limba turcă, înseamnă ”dorințele devin realitate”. 

Povestea micuței Neylan începe în 2019, într-una din vizitele Reality Check la Castelu. Neylan locuia în nici 20 de metri pătrați împreună cu alte șase persoane. Mama căuta fier vechi toată ziua, ceilalți adulți lucrau în străinătate, povestea din aproape toate casele de horahai.

Pentru că mama lui Neylan nu avea carte de identitate în momentul nașterii, fata s-a internat cu buletinul soacrei, iar certificatul constatator al lui Neylan a fost emis pe numele acesteia.

Situația lui Neylan s-a schimbat în bootcampurile de alfabetizare ale ONG-ului, când s-a lipit de activiști, venea la activități, deși se descurca greu pentru că nu știa limba română și, deși nu știa zilele săptămânii sau orarul cursurilor a participat la aproape toate activitățile derulate atunci.

Mama lui Neylan a fost consiliată de Reality Check să își dea copilul la școală. A fost de acord. Neylan a primit tratament medical pentru afecțiunea de care suferea și pentru a putea, deci, fi primită la ore. ISJ Constanța a respins în primă fază înscrierea lui Neylan la școală, pentru că anul școlar deja începuse, dar copila a cerut insistent să meargă la ore cu ceilalți elevi.

Așa că toată echipa locală, de la referenții sociali, asistentul medical comunitar, mediatorul școlar, directoarea școlii și echipa Reality Check (care se întâlnesc săptămânal în ședințe de management de caz privind situația familiilor din comunitate), precum și ISJ Constanța și Ministerul Educației au făcut tot posibilul și Neylan a ajuns unul din cei 100 de copii care s-au înscris în clasa pregătitoare în septembrie 2022.

De ce au nevoie activiștii de autorități și invers

Sociologul Oana Ganea, cu o experiență de peste 15 ani, co-autor al primului Audit al serviciilor sociale din România și contributor al Pachetului Antisărăcie lansat de Guvernul României în 2016, lucrează în cadrul Reality Check și a povestit pentru G4Media că cea mai mare satisfacție a echipei este atunci când copii ca Neylan ajung, în sfârșit, la școală. Oana mai arată cum toate problemele din comunitate sunt ”luate acasă” de cei implicați, din pricina poverii emoționale ridicate și a poveștilor dramatice:

• ”În principiu, munca pe care o facem e una ca oricare alta. Avem niște obiective pe care încercam să le îndeplinim cât mai bine. Dar când vine vorba de muncă în comunități și de a ajuta oameni vulnerabili, este foarte greu să te detașezi. Toate problemele de acolo le iei cu tine acasă, te presează și nu contează ce oră sau zi din săptămână e, cumva te simți responsabil permanent, te gândești la soluții. Celebrul citat al lui Einstein – “Cei care au privilegiul de a ști, au datoria de a acționa” – ne însoțește în orice facem și probabil că lucrurile ar fi mai bune pentru toată lumea dacă am înțelege cu toții că avem o responsabilitate ca societate față de persoanele din comunitățile sărace. Nimeni nu își dorește să fie sărac și trimis la marginea societății. Probabil cea mai mare satisfacție este să vedem copiii din comunitatea săracă zilnic la școală. Deși lucrurile nu se schimbă peste noapte, știm deja că acești copii, dacă vor învăța să scrie și să citească, vor avea șanse mai mari să își găsească un loc de muncă și să trăiască mai bine atunci când vor deveni adulți. Rezultatele muncii noastre se vor vedea peste 10 ani probabil”, a povestit Oana Ganea pentru G4Media.

Reprezentanții ONG-ului au subliniat și faptul că munca lor, făcută împreună cu oamenii locului este foarte importantă pentru ca eficiența acțiunilor lor să fie sporită. În 22-23 octombrie, Caravana Medicală organizată de Reality Check la Castelu este unul dintre exemple despre cum funcționează legătura dintre autorități și ONG:

• ”Noi am creat legătura cu echipa de medici și acoperim parte din costuri, școala pune la dispoziție sălile de clasă și ajută la amenajarea stațiilor medicale, primăria plătește cazarea și masa medicilor. De comunicarea către comunitate ne ocupăm toți cei implicați prin mediatori școlari (școala), asistent medical comunitar (primărie), echipa Reality Check”, a explicat Simona Ilaș, specialistul în comunicare al Reality Check pentru G4Media.

Context

Comuna are două sate, Castelu și Nisipari, cu 5000 de locuitori, dintre care 1150 sub limita sărăciei (650 sunt copii). 200 de familii iau ajutor social. Majoritatea persoanelor sărace sunt în Castelu, în 3 zone compacte: Balta, Garoafelor, Ferma, conform informațiilor Reality Check.

Majoritatea părinților săraci au zero clase, sunt intimidați de școală și au nevoie de ajutor să înscrie copiii. Copiii vorbesc acasă turcește și nu știu deloc românește când încep grădinița sau școala.

Unor părinți le e frică să își trimită copiii la grădiniță pentru că trebuie să traverseze drumul european din localitate (au murit doi copii). Altora le e frică să nu li se fure copiii (cu ambulanțele – mit local).

Adulții merg în Constanța la cerșit sau la colectat de plastic și fier vechi și de multe ori iau copiii mici cu ei, sau își lasă acasă copiii puțin mai mari să aibă grijă de frații lor, în loc să meargă la școală.

Majoritatea caselor horahailor erau din chirpici până în urmă cu 10 ani, cu acoperișuri degradate, fără geamuri sau uși. Între timp, oamenii au început să plece în străinătate, și unele familii reușesc să își ridice case din bolțari, cu acoperiș de tablă și cu uși și geamuri din termopan, se mai arată pe site-ul ONG-ului.