Copiii intră azi din nou în vacanță. Federația Părinților: Susținem lungirea anului școlar viitor cu 2 săptămâni
Copiii intră astăzi din nou în vacanță, la 3 săptămâni după o vacanță care a durat tot 3 săptămâni. Primul semestru din acest an școlar a mai fost fragmentat din cauza gripei, din cauza căderilor de zăpadă și a lipsei de căldură în anumite școli din țară, iar copiii din învățământul primar au mai avut o vacanță de o săptămână la finalul lui octombrie. De astăzi, elevii intră în vacanța care marchează încheierea primului semestru.
- Prea fragmentat anul școlar? Sau copiii au nevoie de aceste pauze? Spuneți în comentarii care este opinia dumneavoastră și cum ar trebui să arate anul școlar
Între timp, ministrul Educației a anunțat că lucrează la structura următorului an școlar, unde plănuiește ca vacanța de iarnă să fie mai scurtă și să programeze examenele din vară “ceva mai devreme”.
“Susținem lungirea anului școlar cu 2 săptămâni, pentru că anul acesta a fost la limită cu vacanțele, plus zilele libere, samd. Atragem atenția consiliilor locale, în special cele din mediul rural, să asigure finanțarea corespunzătoare pentru asigurarea combustibilului solid, astfel încât la iarnă să nu avem temperaturi mici în sălile de curs”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți din Preuniversitar, Iulian Cristache.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu