G4Media.ro

Copiii romi vânduți ai României / Cazul Țăndărei expus în presa elvețiană

Copiii romi vânduți ai României / Cazul Țăndărei expus în presa elvețiană

O bandă criminală din localitatea Țăndărei a traficat mii de copii romi în occident, obligându-i să cerșească și să fure. Cotidianul Neue Zürcher Zeitung (NZZ) a publicat o investigație amplă a jurnalistei Ani Sandu, transmite postul de radio Deutsche Welle.

La Țăndărei, ”Titi” este autoritatea supremă. Oamenii se tem de bărbatul de 66 de ani, pe numele real Constantin Radu. Dar acesta și-a extins influența mult peste granițele localității din județul Ialomița. În mai toată Europa.

Autoritățile britanice și române încearcă de aproximativ 10 ani să oprească activitățile criminale ale uneia dintre cele mai mari bande de traficanți de copii din Europa, condusă de Titi. De fapt, mai mult cele britanice.

Mii de copii romi au fost traficați în occident de către clanul din Țăndărei și obligați să desfășoare activități criminale. Cu toate acestea, realitatea tristă este că mulți membri ai clanului mafiot sunt încă liberi.

Cotidianul Neue Zürcher Zeitung a publicat, sub titlul „Copiii romi vânduți ai României”, investigația amplă realizată de jurnalista Ani Sandu în cadrul Balkan Fellowship for Jounalistic Excellence. Ani Sandu, care a fost premiată pentru articolul ei, a documentat întreaga poveste în Țăndărei, Târgu Mureș, București și Londra.

Descriind strategiile folosite de membrii clanului mafiot pentru a trimite copiii la cerșit și furat în Marea Britanie, Bernie Gravett, fost inspector-șef al Poliției Metropolitane din Londra și șef al anchetei din Marea Britanie, a declarat, în interviul cu Sandu, că modul în care operau semăna cu o adevărată „operațiune militară.” Inclusiv un sugar de opt săptămâni a fost sedat și folosit la cerșit.

Pedepsiți în Marea Britanie, liberi în România

În data de 8 aprilie 2010, aproximativ 300 de poliţişti români şi britanici cu cagule au luat cu asalt 34 de case din Țăndărei. În urma raidului amplu, în casele suspecților au fost găsite teancuri de bani, lingouri de aur, certificate de naştere şi arme ascunse în podea.

18 persoane au fost arestate pe loc, printre care și Constantin Radu, așa-zisul Titi.

”Pe lângă traficul de minori, pentru care riscă până la 12 ani de închisoare, inculpații sunt acuzați de constituire a unui grup criminal organizat, spălare de bani și nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, scrie Sandu.

”Toți neagă acuzațiile. Procuratura a ales judecarea cazului în județul Harghita, la 350 de kilometri de Țăndărei, în ideea de a împiedica banda să influențeze procesul”.

Zeci de persoane au fost arestate în România și Marea Britanie, după această operațiune fără precedent. Dar justiția funcționează diferit în cele două țări, scrie cotidianul elvețian: dacă în Marea Britanie au fost condamnate peste 100 de persoane din acest clan pentru diverse delicte, de la trafic de persoane, spălare de bani și până la tratamente rele aplicate copiilor, în România, judecătorii i-au achitat, în februarie 2019, pe toți inculpații.

Toți inculpații s-au declarat nevinovați. Unii au declarat că li s-au făcut înscenări, alții că nu-și aduc aminte. O persoană susținea că are 13 copii în Mare Britanie și că primește 200 de lire sterline ajutor social pentru fiecare.

Procesul s-a tot amânat. ”În decembrie 2018 s-a împlinit termenul de prescripție pentru unele acuzații, cum ar fi cele legate de arme și de constituire a unui grup criminal organizat. S-a întâmplat în urma unor schimbări făcute în Codul Penal în 2014, prin care care au fost reduse sentințele și termenele de prescripție pentru anumite fapte”, scrie Sandu.

Pentru restul acuzațiilor, judecătorul a considerat că nu există probe suficiente. ”La auzul acestei veşti triste, mă tem pentru poporul român. Sistemul de justiţie penală din România a dat greş atât faţă de copiii care au fost trataţi şi exploataţi, cât şi faţă de viitoarele victime. Gruparea din Ţăndărei devine şi mai puternică cu această decizie atroce a Curţii. Este o zi tristă pentru justiţia din România”, a declarat Bernie Gravett pentru G4media.ro.

Gravett e de părere că în Marea Britanie, clanul ar fi fost de mult la închisoare.

Sume incredibile și relații cu poliția locală

Ani Sandu amintește statisticile Comisiei Europene, conform cărora aproape trei sferturi dintre victimele traficului de persoane din Europa sunt originare din România.

”Anchetatorii au descoperit că liderii grupului se îndreptau către familii rome sărace din România și se ofereau să le ia un copil să-l ducă peste graniță pentru a câștiga bani. Tariful pentru acest lucru era de 1.000 de euro pe copil, potrivit lui Gravett. Grupul dădea cu împrumut banii, percepând dobândă, iar familia rămânea mereu îndatorată, așa că ajungea să trimită încă un copil, și încă unul, până când întreaga familie părăsea țara, lucrând pentru grupare”, scrie Sandu.

În anul 2008, Comisia Europeană a contribuit cu un milion de euro pentru ca poliția britanică și cea din România să oprească această grupare.

Investigația jurnalistei din România scoate la iveală și sumele inimaginabile câștigate de clanul mafiot. Conform estimărilor lui Gravett, din 2002 grupul ar fi traficat până la 10.000 de copii – mult mai mulți decât numărul identificat în anchetă, fiecare copil strângând pentru grupare aproximativ 160.000 de euro pe an.

Banii mergeau către Titi, prin MoneyGram și Western Union sau au fost aduși cash în România de unii oameni din grup. Conform rechizitoriului, șeful clanului din Țăndărei avea relații strânse cu poliția locală.

Liberi și deasupra legii

Cei 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei au fost achitaţi definitiv, la sfârșitul lunii decembrie 2019, de Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Dar conform unor surse ale poliției, mafia din Țăndărei este încă activă pe străzile din Marea Britanie, Franța și Spania. Copiii sunt traficați în continuare dintr-o țară în alta și obligați să fure sau să cerșească pentru capii clanului.

Fostul inspector-șef al Poliției Metropolitane din Londra și șef al anchetei din Marea Britanie, Gravett, e convins că aceștia „fac ceea ce fac de ani de zile și se pare că se află deasupra legii”, scrie autoarea Ani Sandu în finalul articolului din cotidianul elvețian NZZ.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Saci de carne inutili

  2. VAx. Justitia Română a tit judecat până ce multe fapte din Tăndărei s-au prescris. Ca intotdeauna, Justitia e de partea infractorilor. Pentru asta sug din buget (banii prostimii!) salarii nesimțite, pensii speciale, sume uriașe de huzur (deplasari), pensionări anticipate etc etc etc. O haita de infractori si complici numiti „magistrati”.

  3. Nesimțiților cu pensii speciale de ce nu le-a luat un interviu că eram și noi, prostimea, curioși care-i explicația de lasare in libertare a țiganilor????
    I-a întrebat vreun organ al statului cu ce bani si-au facut palatele, ei nelucrând o zi in viața lor????
    Justiție coruptă.

  4. ce au facut institutiile statului?

    ei acum se vede de ce se doreste desfiintarea sectiilor de anchetare a magistratilor si cu sloganul *jos mana de pe justitie!*

    sa stea oamenii linistiti, cu pensiile *alea*!

  5. Acesta este unul din principalele motive care au adus Anglia la Brexit !

  6. !Ion Roata

    Anglia te doare pe dumneata, nu soarta acestor copii si indiferenta, complicitatea autoritatilor statului?