Copil băiat de 11 ani a dispărut dintr-un centru de minori din Deva / Poliția cere ajutorul populației pentru a-l găsi
Un băiat de 11 ani a plecat dint-un centru de minori din Deva şi nu a mai revenit, transmite News.ro. Poliţiştii s-au mobilizat şi îl caută pe băiat.
„La data de 07 iulie 2024, Poliţia Municipiului Deva, a fost sesizată de către o angajată a Centrului de Primire Minori în Regim de Urgenţă din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 13:00 minorul Căldărar Andrei, de 11 ani, a plecat voluntar din incinta instituţiei şi nu s-a mai întors până în prezent’, a transmis IPJ Hunedoara.
Potrivit sursei citate, băiatul prezintă are 1,40 m înălţime, greutate de aproximativ 37 kg, fără tatuaje, păr şaten tuns scurt, ochii căprui.
La momentul plecării, era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare neagră, tricou colorat de culoare albastru închis.
”Din momentul dispariţiei minorului poliţiştii au întreprins toate activităţile specifice procedurilor de găsire a persoanei. Dacă aveţi date sau informaţii care pot conduce la depistarea minorului vă rugăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sunaţi la numărul unic de urgenţă 112”, a mai transmis IPJ Hunedoara.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank