G4Media.ro

UPDATE Copilul dispărut din maternitatea din Bacău a fost găsit în locuința…

Sursa foto: Pixabay

UPDATE Copilul dispărut din maternitatea din Bacău a fost găsit în locuința unei tinere de 19 ani / El este în afara oricărui pericol

Polițiștii din municipiul Bacău au fost sesizați duminică că a dispărut un nou-născut din secția de maternitate a Spitalului Județean Bacău.

UPDATE, ora 22.14

Nou-născutul dispărut dintr-o maternitate din Bacău a fost găsit, duminică seară, la locuinţa unei tinere de 19 ani din oraş. Copilul este în afara oricărui pericol. Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, transmite News.ro.
”În urma amplelor activităţi investigativ-operative desfăşurate, copilul a fost identificat de poliţişti în municipiul Bacău, la locuinţa unei tinere de 19 ani. Poliţiştii au acţionat cu operativitate, iar în acest moment bebeluşul este în afara oricărui pericol fiind transportat la spital”, a transmis, duminică seară, IPJ Bacău.
Sursa citată a precizat că tânăra de 19 ani se află în custodia poliţiştilor.
Cercetările continuă pentru a stabili ce s-a întâmplat, cine este tânăra şi de ce a luat copilul altei femei.

Articolul inițial:

Incidentul s-a petrecut la puțin timp după ora 14:45, când mama copilului, o femeie de 33 de ani din comuna Valea Seacă, a constatat absența unuia dintre gemenii născuți pe 23 aprilie.

Imediat ce au ajuns la fața locului, oamenii legii au început investigațiile. Cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigații Criminale și Biroul de Investigații Criminale Bacău.

Polițiștii derulează acțiuni sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. pentru a găsi nou-născutul și a clarifica toate circumstanțele dispariției.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.