Copilă de 14 ani, umilită și scoasă dezbrăcată în stradă, după ce a încercat să fure dintr-un magazin din Teleorman / Poliția a deschis dosar penal pe numele vânzătoarei
Un eveniment ieșit din comun s-a petrecut în Alexandria, după ce o copilă de 14 ani a fost surprinsă de vânzătoarele magazinului încercând să fure mai multe perechi de blugi, potrivit publicației locale Liber în Teleorman.
Fata era însoțită de o prietenă, de aproximativ aceeași vârstă ca și ea, care a vegheat la bunul mers al infracțiunii. Partea șocantă, însă, abia acum începe. Vânzătoarele magazinului au obligat-o pe copilă să se dezbrace până la lenjeria intimă și au scos-o în stradă așa, după ce au umilit-o atât pe ea, cât și pe prietena ei, desenându-le cu un marker negru pe față și lovind-o pe cea care încerca să plece cu produsele din magazin.
Incidentul a fost filmat (vezi video aici) chiar de către una dintre angajatele magazinului. După ce reporterii ziarului Liber în Teleorman au transmis poliției filmarea respectivă, angajații Poliției Alexandria au făcut verificări în teren și, având în vedere conținutul filmării, au deschis dosar penal pe numele vânzătoarei care a lovit, a dezbrăcat-o și a umilit-o public pe minoră. În acest moment, angajata magazinului, pe nume Elena B, este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și tulburare a liniștii publice. Și minorele vor fi cercetate pentru tentativă de furt.
Sursa foto: Liber în Teleorman
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
76 comentarii