Copilul care s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță neautorizată din Oradea a murit
Copilul în vârstă de un an și jumătate care, joia trecută, a ajuns la spital în stare gravă după ce s-a înecat cu o bucată de măr a murit în cursul după amiezei de marți, informează ebihoreanul.ro
Informația a fost confirmată de reprezentanți ai Spitalului Județean din Oradea, unde copilul a fost internat de câteva zile
„Din păcate pacientul a decedat înainte de ora 16. Am încercat să-l resuscităm, dar nu a mai putut fi salvat”, a declarat pentru ebihoreanul.ro Florina Berte, medic primar ATI, din cadrul Spitalului Județean Oradea, din clădirea de pe strada Corneliu Coposu.
„La ora 15.55 a fost declarat decesul”, a declarat și Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a unității spitalicești.
Împrejurările incidentului de la grădinița neautorizată din Oradea, Happy Kids, a declanșat o anchetă a Poliției, inițial pentru vătămare corporală din culpă. „Această entitate nu se regăsește în rețeaua școlară a unităților de învățământ din județul Bihor, nefiind nici acreditată, nici autorizată. Le recomand părinților să consulte această listă de pe site-ul instituției noastre, pentru a cunoaște unitățile acreditate, atât publice, cât și private”, declara, vinerea trecută, ebihoreanul.ro, inspectorul școlar general Horea Abrudan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii