Coreea de Nord a tras un „proiectil neidentificat”, al treilea în mai puţin de zece zile / Paza de Coastă japoneză susține că ar fi fost „una sau mai multe rachete balistice”
Coreea de Nord a tras un proiectil neidentificat, a anunţat vineri armata sud-coreeană – al treilea test efectuat de către Phenian în mai puţin de zece zile, relatează AFP, citată de News.ro.
Proiectilul a fost tras către estul peninsulei coreene, precizează Statul Major interarme sud-coreean.
Phenianul a procedat la alte două tiruri de rachetă, pe care le-a prezentat drept rachete hipersonice, unul la 5 ianuarie, al doilea la 11 ianuarie.
Paza de Coastă japoneză a anunţat că a detectat „lansarea, la ora locală 14.55 (7.55, ora României), de către Coreea de Nord a ceea ce pare să fie una sau mai multe rachete balistice”.
Un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă nipone a declarat pentru AFP că instituţia analizează locul unde a căzut şi dacă a fost vorba despre un singur proiectil sau mai multe.
În pofida sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse din cauza programelor sale de înarmare interzise, Phenianul a tras două rachete, despre care afirmă că sunt rachete hipersonice, de la începutul anului.
Cel de al doilea test, supervizat de către dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, a antrenat sancţiuni americane vizând cinci persoane cu legături cu programul balistic nord-coreean.
Un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe a acuzat Statele Unite de faptul că au ”agravat în mod voit” situaţia.
Dacă ”Statele Unite adoptă o asemenea atitudine de confruntare, (Republica Populară Democratică Coreea) RPDC va fi obligată să reacţioneze în mod mai puternic şi mai sigur”, a ameninţat acest purtător de cuvânt, citat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA.
Sursa foto: Twitter\ Nicolas de Riviere
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu