Coreea de Nord pune capăt testelor nucleare şi balistice. Tot mai aproape de „afacerea secolului”

Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, a anunţat sâmbătă dimineaţă că va suspenda, cu efect imediat, toate lansările de rachete intercontinentale balistice și va închide centrul Punggye-ri, unde s-au realizat testele nucleare din ţara nord-coreeană după 2006. „Aceasta este o veste foarte bună pentru Coreea de Nord și pentru lume – progrese mari!” a scris imediat pe Twitter preşedintele american Donald Trump, în timp ce un purtător de cuvânt al preşedinţiei de la  Seul a vorbit despre „un progres semnificativ.” În lista de anunţuri surprinzătoare legate de peninsula coreeană – care sunt, în ultima perioadă, tot mai dese şi mai optimiste -, decizia Coreei de Nord ocupă un loc aparte. Este încă o confirmare a schimbărilor dramatice de atitudine, a negocierilor secrete şi a eforturilor susţinute care au loc în prezent la Phenian şi Washington şi încă un pas important spre ceea ce se anunţă a fi, fără exagerare, „afacerea secolului”: denuclearizarea Coreei de Nord.

Un (nou) anunţ surpriză

„Începând cu 21 aprilie, Coreea de Nord va opri testele nucleare și lansările de rachete balistice intercontinentale,” a anunţat Agenția centrală coreeană de știri. Presa de stat de la Phenian a precizat că decizia are drept scop obţinerea creșterii economice și a păcii în peninsula coreeană.

Dincolo de limbajul de lemn al comunicatului oficial venit din Coreea de Nord, anunţul Phenianului este important pentru că ne aduce şi mai aproape de ceea ce se speră a fi o înţelegere majoră între Statele Unite şi Coreea de Nord. Înainte însă de întâlnirea istorică dintre preşedinţii Donald Trump şi Kim Jong-un, liderul de la Phenian şi omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, se vor afla faţă în faţă săptămâna viitoare.

Experţii cred că decizia Coreei de Nord de a opri testele nucleare şi balistice este un gest de bunăvoinţă care va conta enorm în timpul discuţiilor dintre Phenian, Seul şi Washington (oficiali sud-coreeni au spus de altfel că anunţul „contribuie la crearea unui mediu foarte pozitiv” pentru întâlnirile care urmează). Iar faptul că Kim Jong-un a arătat că poate face concesii atunci când e nevoie ar putea să fie imboldul de care e nevoie pentru ca negocierile să aibă rezultate pozitive. În acest context, nu trebuie uitat că, doar în urmă cu câteva luni, Coreea de Nord sărbătorea lansarea cu succes a unui nou tip de rachetă intercontinentală balistică despre care susţine că poate lovi oriunde partea continentală a Statelor Unite. Indiferent care ar fi motivele pentru care Phenianul şi-a modificat radical strategia şi acceptă în prezent să discute cu Coreea de Sud şi Statele Unite (atitudinea agresivă şi neortodoxă a liderului de la Casa Albă, eforturile preşedintelui de la Seul, influenţa protectorilor de la Beijing, sancţiunile internaţionale, ameninţarea americanilor cu un atac preventiv etc.) nici nu mai este până la urmă relevant. Cert e că, în următoarele săptămâni, vom fi martorii unor întâlniri care, în urmă cu jumătate de an, nici măcar nu puteau fi imaginate.

Dar care ar fi scenariul care ar mulţumi pe toată lumea? În opinia lui Kevin Gray, expert în problemele Peninsulei coreeane, scenariul optimist este că întâlnirea Trump-Kim va duce la un proces în care se va obţine un acord quid pro quo (un favor pentru un alt favor): denuclearizarea Coreei de Nord în schimbul garanțiilor americane de securitate și ridicarea sancțiunilor de către Statele Unite. Dacă la aceasta se va adăuga şi un tratat între cele două Coreei care să pună capăt oficial războiului de la începutul anilor ’50, atunci vom avea varianta ideală.

Nu sunt excluse însă şi riscurile. Iar acestea sunt mari. Întâlnirile de la nivel înalt din perioada următoare ar putea să fie nişte eşecuri lamentabile, atitudinea actuală a lui Kim Jong-un ar putea să fie una nesinceră, iar Coreea de Nord să nu vrea de fapt decât să păcălească comunitatea internaţională şi să tragă de timp. Evoluţiile viitoare depind foarte mult de cât de mult va fi dispus să cedeze/să accepte fiecare dintre părţi. Este o opinie împărtăşită şi de Kevin Gray, care a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că obţinerea unei înţelegeri care va duce la denuclearizarea Coreei de Nord „va depinde în mare măsură de flexibilitatea pe care Phenianul și Washingtonul o vor arăta vis-a-vis de cerințele celuilalt.”

În acest context, analiştii ne recomandă să privim cu suficientă reţinere anunţul făcut sâmbătă de Coreea de Nord. E foarte posibil ca Kim Jong-un să fie mulțumit de faptul că ţara sa a perfecţionat deja armele nucleare, lucru care îi oferă un spaţiu de manevră mare la masa negocierilor. Ar fi un caz similar cu cel al Indiei şi Pakistanului, care au intrat de ani buni în clubul select al statelor ce deţin bombe atomice, fără să mai realizeze niciun fel de test de la sfarşitul deceniului al nouălea. Testele realizate din 2006 încoace ar putea aşadar să ofere Phenianului o stare de confort şi de siguranţă tradusă printr-o atitudine de genul: avem arma atomică, deci ne putem aşeza acum la masa negocierilor.

La fel de posibil este ca Phenianul să urmărească obţinerea unor concesii de natură economică, după care să încalce tratatul semnat cu Statele Unite şi/sau cu Coreea de Nord. Cine ar putea să-i împiedice pe nord-coreeni să nu se ţină de cuvânt? Au mai făcut-o în trecut (2006), aşa că precedente există. Merită menţionat aici că, în anunţul făcut sâmbătă, Kim Jong-un a insistat că, odată cu încetarea testării nucleare, îşi va „concentra toate eforturile pentru a construi o puternică economie socialistă și pentru a îmbunătăți considerabil nivelul de trai al oamenilor.” Pentru o ţară cu o economie în cădere liberă, sugrumată de sancţiunile internaţionale, oferirea de concesii în dosarul nuclear în schimbul unor avantaje economice e astfel perfect justificată. Perdeaua de fum a fost creată: va semna un acord ce poate fi apoi încălcat fără explicaţii.

După cum este la fel de posibil ca liderul de la Phenian să nu urmărească altceva decât participarea la o întâlnire istorică cu liderul american, care să-i legitimizeze astfel poziţia de interlocutor viabil în ochii comunităţii internaţionale. Faptul că va sta faţă în faţă cu preşedintele Donald Trump este, aşa cum afirmă experţii, un premiu în sine pentru Kim Jong-un. Este o imagine care va râmâne fără îndoială în cărţile de istorie: liderul nord-coreean, tratat de la egal la egal de preşedintele Statelor Unite. „Micul om rachetă” a obţinut în sfârşit respectul Americii. Dacă în cazul lui Donald Trump realizarea unei înţelegeri cu Coreea de Nord este similară cu încheierea „afacerii secolului” (şi o dovadă irefutabilă a abilităţilor sale prezidenţiale), e destul de dificil deocamdată să spunem ce urmăreşte Kim Jung-un. Cât de sincer este liderul nord-coreean şi care sunt obiectivele sale finale, săptămânile care urmează ne vor oferi unele indicii.

Kevin Gray: Coreea de Nord caută să negocieze cu SUA de pe o poziţie de forţă

Adrian Novac: După mai mult de un an de retorică agresivă şi teste cu rachete, Coreea de Nord și Statele Unite au convenit să discute faţă-n faţă. Cum a schimbat Donald Trump politica Americii faţă de Phenian?

Kevin Gray: Unele voci au susţinut că strategia lui Trump de „presiune maximă” a forțat Coreea de Nord să vină la masa negocierilor. Cu toate acestea, în discursul său de Anul Nou 2017, Kim Jong-un a anunțat că, până la sfârșitul anului, Coreea de Nord îşi va finaliza programul nuclear. Acest obiectiv a fost anunțat ca fiind atins la sfârșitul anului trecut și, prin urmare, nu este surprinzător faptul că Phenianul caută acum să negocieze.

Coreea de Nord pare să aibă propriul său calendar: să creeze un mijloc de intimidare nuclear semnificativ și să negocieze apoi cu Statele Unite de pe o poziție de forță. Nu putem însă să nu ţinem cont aici de rolul proactiv jucat de președintele sud-coreean, Moon Jae-in, precum și de dorința lui Trump de a-și lăsa propria amprentă asupra politicii nord-coreene.

A.N.: Ce ar putea să rezulte în urma întâlnirii dintre preşedinţii Donald Trump şi Kim Jong-un?

K.G.: Scenariul optimist este că întâlnirea va duce la un proces în care se va obţine un acord quid pro quo: denuclearizarea Coreei de Nord în schimbul garanțiilor americane de securitate și ridicarea sancțiunilor de către Statele Unite. Scenariul mai pesimist este că, în ciuda semnalelor pozitive venite de la Phenian, nici poziţia Coreei de Nord, nici cea a SUA nu se schimbă pe fond. Este foarte dificil de determinat care dintre aceste variante este mai cea mai probabilă să se întâmple, din cauză că nu cunoaștem conținutul negocierilor care au loc în spatele scenei în perioada de până la summit.

A.N.: Ce speră să obţină fiecare parte?

K.G.: Poziția oficială a Statelor Unite a fost să solicite denuclearizarea completă a Coreei de Nord înainte de a face posibile concesii. Coreea de Nord caută garanții de securitate, un tratat de pace și, în ansamblu, sfârşitul a ceea ce ea numeşte „politica ostilă” a Statelor Unite. Problema este că aceste două poziții creează la rândul lor alte probleme. Este puțin probabil ca Phenianul să realizeze denuclearizarea fără cel puțin unele concesii simultane din partea Statelor Unite. Experiența Libiei și a Irakului este un motiv-cheie pentru care Phenianul a dezvoltat înainte de toate armele sale nucleare și pare nerealist să ne așteptăm ca acestea să fie eliminate unilateral. Ca atare, probabilitatea unei înțelegeri depinde mult de cât de flexibilă poate fi administrația Trump în ceea ce privește pașii concreți pe care dorește să îi facă Phenianul înainte de a-i îndeplini cererile.

A.N.: Care este miza pentru China? De ce ezită Beijingul să exercite mai multă presiune asupra Coreei de Nord?

K.G.: În ultimul an, China a depus în realitate o mare presiune asupra Coreei de Nord. Beijingul a impus sancțiuni care au depășit cu mult ceea ce solicită sancțiunile ONU. Motivul este acela că programul nuclear al Coreei de Nord duce la o cursă a înarmărilor în regiune, care este împotriva intereselor Beijingului.

Pe de altă parte, Beijingul are încă un angajament față de status quo-ul din peninsula coreeană și nu dorește să vadă sfârșitul regimului nord-coreean și o Coree unificată sub controlul SUA, acesta fiind, de altfel, chiar motivul pentru care China a şi luptat în războiul coreean. Ca atare, China încearcă să exercite presiuni acolo unde poate, fără să provoace prăbușirea regimului nord-coreean. Mă aștept ca, odată cu aceste eforturi menite să aducă pacea, presiunea Chinei asupra Coreei de Nord să se relaxeze într-o oarecare măsură.

A.N.: Dar este denuclearizarea Peninsulei Coreene într-adevăr fezabilă?

K.G.: Acest lucru va depinde în mare măsură de flexibilitatea pe care Phenianul și Washingtonul o vor arăta vis-a-vis de cerințele celuilalt. Dacă SUA pot convinge Coreea de Nord că nu are nevoie de arme nucleare, atunci probabil că Phenianul va alege denuclearizarea. Pe de altă parte însă, trebuie să ne punem întrebarea de ce nord-coreenii ar avea încredere în garanțiile de securitate oferite de americani.

Fişă biografică: Kevin Gray este conferenţiar în Relații Internaționale la School of Global Studies în cadrul Universităţii din Sussex. Este autorul volumelor „Korean Workers and Neoliberal Globalisation” (Routledge, 2008), „Labour and Development in East Asia: Social Forces and Passive Revolution” (Routledge, 2015). A publicat numeroase articole despre economia politică din Asia de Est, iar lucrările sale au apărut în Review of International Political Economy, Journal of Contemporary Asia, New Left Review, Pacific Review, North Korean Review, Globalizations, New Political Economy şi Third World Quarterly.

Surse: BBC