G4Media.ro

Coreea de Sud: un pasager a deschis ușa avionului în plină fază…

Captura Twitter

Coreea de Sud: un pasager a deschis ușa avionului în plină fază de aterizare

Un pasager al unui avion al companiei Asiana Airlines a deschis o ieșire de urgență în timpul fazei de aterizare vineri, a anunțat compania sud-coreeană, precizând că aeronava a aterizat în siguranță, dar că unii pasageri au fost spitalizați, potrivit Le Figaro.

Incidentul a avut loc în timp ce avionul Airbus A321-200, care transporta aproape 200 de pasageri, se apropia de pista aeroportului internațional din Daegu, la aproximativ 240 de kilometri sud-est de Seul. Aeronava se afla încă la aproximativ 200 de metri deasupra solului când un pasager așezat lângă ieșirea de urgență „a deschis ușa manual acționând maneta”, a declarat un reprezentant al companiei aeriene sud-coreene. Deschiderea neașteptată a ușii a provocat dificultăți de respirație pentru unor pasageri, care au fost transportați la spital după aterizare, a precizat Asiana Airlines, adăugând că nu s-au înregistrat răni grave sau pagube majore. Agenția de știri sud-coreeană Yonhap a relatat că nouă persoane au fost spitalizate.

„Pasagerul a fost dus la secția de poliție pentru a fi interogat cu privire la motivul pentru care a deschis ușa”, a precizat aceeași sursă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Hm, daca era iesirea de urgenta sigur nu era de actionat doar o maneta. E o procedura putin mai complicata deschiderea usii de urgenta la un avion de linie.

  2. Vroia o țigare.