G4Media.ro

Corina Crețu, după tragedia de la Matei Balș: Solicit Guvernului să își…

sursa foto: Facebook

Corina Crețu, după tragedia de la Matei Balș: Solicit Guvernului să își asume un calendar, foarte clar și transparent, pentru realizarea Spitalelor Regionale / Am semnat proiectele acum aproape 7 ani!

Europarlamentarul Corina Crețu solicită Guvenrului să-și asume ” un calendar, foarte clar și transparent, pentru realizarea Spitalelor Regionale”, amintind că a semnat în calitate de comisar proiectele pentru construcția lor în urmă cu 7 ani. ”A trecut aproape un an de când proiectele au fost aprobate de către Comisia Europeană. De atunci nu se mai aude absolut nimic, deși într-o asemenea situație proiectele Spitalelor Regionale sunt de urgență națională”, mai scrie Corina Crețu pe Facebook.

Redăm mai jos postarea fostului comisar european pe Facebook:

”În contextul tragediei de la Spitalul Matei Balș, solicit public Guvernului României să prezinte stadiul realizării Spitalelor Regionale din Cluj, Iași și Craiova și calendarul pentru construcția acestora.

Am semnat proiectele pentru Spitalele Regionale în 2015 (acum aproape 7 ani!) și au fost parcați acești bani încă din Cadrul Financiar 2014-2020. Cu toate acestea, precedentele Guverne ale României au decis ca banii să fie folosiți din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Nu înțeleg nici acum de ce această decizie și nici motivul pentru care nu se revine asupra acesteia, având în vedere că nu mai sunt niciun fel de restricții în utilizarea banilor și (așa cum arată datele oficiale ale Comisiei Europene – se poate vedea în graficul de mai jos) România a reușit să cheltuie doar 45% din suma totală pe care țara noastră o avea la dispoziție în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. Restul banilor, cei 55% rămași, pot fi folosiți și pentru Spitalele Regionale.

Totodată, a trecut aproape un an de când proiectele au fost aprobate de către Comisia Europeană. De atunci nu se mai aude absolut nimic, deși într-o asemenea situație proiectele Spitalelor Regionale sunt de urgență națională.
Din informațiile care au apărut în spațiul public, înțeleg că începerea lucrărilor la Spitalele Regionale va începe în 2022.

Totuși, cred că e absolut necesar să se încheie această lentoare și să se accelereze faza de construcție.
Și, pentru că tot am făcut referire la responsabilitate, cred că nu cer prea mult dacă solicit Guvernului să își asume un calendar, foarte clar și transparent, pentru realizarea Spitalelor Regionale.

Multă sănătate tuturor!”

Context

PNL a anunțat în programul de campanie că vor fi construite și cele trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova pentru care – în primele șase luni de mandat – Guvernul Orban a semnat contractele de finanțare și a obținut finanțarea europeană. Aceste proiecte au fost ratate de PSD (care promisese 8 spitale regionale și un spital metropolitan până în 2020), iar finanțarea europeană era pusă în pericol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Pai cum, nu le-a facut pesedeu’? Bani ati lasat, sau i-ati luat voi in custodie, „ca sa nu se piarda”?

  2. Sunteți rupți de realitate. Pentru ce să faci spitale noi când contribuabilul nu are acces nici la cele vechi? Pentru ce să faci spitale noi când
    pe medici nu ii găsești nici în astea vechi? Pentru ce să faci spitale noi când nici în astea vechi nu sunteți în stare să trageți o vopsea lavabila de 50 de lei? Sunteți pe altă lume, trăiți în universuri paralele.

  3. A dat Sadam cu fiola asta!

  4. Draga Corina, uite cum stau Spitalele Regionale in asteptare:
    1. Cele 3 noi Spitale regionale(Iasi, Cluj si Craiova) pentru care Comisia Europeana a semnat alocarea de fonduri europene au Termen 2027!!!
    2. Programul de guvernare al aliantei PNL-USR PLUS-UDMR prevede la Pagina 165/269:
    „Realizarea unei infrastructuri medicale moderne prin:
    – 25 spitale județene, cu o valoare de 2miliarde Lei–reabilitare;
    – 110 spitale municipale și orășenești, cu o valoare de 4miliarde Lei–reabilitare;
    – 10 Spitale, inclusiv maternități, cu o valoare de 4 miliarde de Lei – CONSTRUIRE(adica NOI!).
    – Dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală, echipamente şi mijloace de transport sanitar specifice. Estimările aferente acestui domeniu sunt de 1.250.933.000 lei pentru perioada 2021-2024.”
    Adica, la Sfantu’ asteapta!!!!

  5. Toate spitalele mai vechi de 30 de ani trebuiesc puse la pământ și ridicate altele doar așa sunt eliminați microbii și infecțiile nosocomiale

    • Adică toate :)). Nici cele mai dezvoltate state din lume nu își permit așa ceva și ne permitem noi, ăștia rupți in kr, șleahta asta care are hoția și minciuna în sânge.

    • Medicina „publica” nu ar trebui sa existe. De ce crezi ca mor atatia oameni? De bune ce sunt spitalele de stat?

  6. Nu se va face nimic , niciodata, in Romania rautatea e la ea acasa.

  7. Asistenta lui Iliescu solicita acum dupa de ani de PSD noului guvern instalat de o luna ce???

  8. Voi erati ocupati sa il scapati pe Dragnea de puscarie, fir-ati ai dracu cu tot neamul vostru!

  9. Nu e nimeni in stare să facă un coteț in țara asta, darămite un spital regional.

  10. BLA, BLA, BLA !
    CASTELE FAC PROPAGANDA, ISI UMPLU CONTURILE CU MILIOANE DE EURO.

    „prostimea” E OMORATA IN SPITALE.

    dorneanu 2 SALARII, 4 SPORURI 3 PENSII (SAU 4 ?)

  11. Pai cand era Dragnea la putere de ce nu ai spus nimic? Sau iti era frica sa nu te mazileasca