G4Media.ro

Corina Crețu: Este un bun prilej pentru autoritățile române să negocieze acum…

Sursa foto: Ministerul Sănătății

Corina Crețu: Este un bun prilej pentru autoritățile române să negocieze acum cu experții Comisiei Europene o rata de cofinanțare mai mică din partea României pentru cele trei spitale regionale

Europarlamentarul  Pro România, Corina Crețu, susține că România ar trebui să folosească oportunitatea anunțată de Comisia Europeană zilele trecute, potrivit căreia cheltuielile privind combaterea Coronavirus vor fi excluse din calculul deficitului bugetar al țărilor afectate.

”Este un bun prilej pentru autoritățile române să negocieze acum cu experții Comisiei Europene o rată de cofinanțare mai mică din partea României pentru cele trei spitale regionale, ceea ce ar reduce povara asupra bugetului național”, scrie fostul comisar european într-o postare pe Facebook.

Spitalul Regional din Cluj ar urma să aibă 849 de paturi, cel din Iași 850 de paturi, iar cel din Craiova 807 paturi. Inițial era vorba de construcția a opt spitale regionale, apoi, între timp, s-a ajuns la doar trei, amintește Crețu.

”Iată cât de utile ar fi fost acum pentru România aceste spitale. Cât de mult ar fi ridicat presiunea de pe sistemul medical, care se confruntă cu o situație fără precedent, având în vedere viteza de răspândire a acestui virus”, mai notează europarlamentarul Pro România.

Redăm mai jos integral postarea Corinei Crețu pe Facebook

”Pledoarie pentru regândirea priorităților României

Ani de zile am vorbit despre utilitatea și urgența Spitalelor Regionale. Am încercat, prin toate mijloacele care mi-au stat la îndemână în calitate de Comisar European pentru Politică Regională, să accelerez construcția acestor spitale.

Deși am fost atacată politic, am deschis și redeschis, de fiecare dată din proprie inițiativă, comunicarea pe această temă cu Guvernul României; sau, mai bine spus, cu Guvernele României – pentru că după încheierea mandatului de premier al lui Victor Ponta, am lucrat în calitate de Comisar European cu nu mai puțin de patru (!) Prim-Miniștri ai României și cinci (!) Miniștri ai Sănătății, asta în decursul a doar cinci ani.

În ciuda răspunsurilor ostile pe care le-am primit, am considerat că cetățenii sunt cei care vor avea în final de câștigat, am considerat așadar că eforturile mele merită.

De fiecare dată am spus că dacă nu ne mobilizăm, riscăm chiar să pierdem finanțarea, iar banii au fost parcați încă de pe timpul mandatului meu de la Comisia Europeană. Cu fiecare zi scursă, românii au ratat șansa de a beneficia de îngrijiri medicale de cea mai bună calitate. Spitalele Regionale au fost gândite ca spitale de urgență de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătății de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic și tratament, putând face față unui număr mare de persoane.

Trebuie depuse urgent proiectele la Comisie și începute lucrările de construcție, folosind oportunitatea anunțată de Comisia Europeana zilele trecute, potrivit căreia cheltuielile privind combaterea Coronavirus vor fi excluse din calculul deficitului bugetar al țărilor afectate. Este un bun prilej pentru autoritățile române să negocieze acum cu experții Comisiei Europene o rată de cofinanțare mai mică din partea României pentru cele trei spitale regionale, ceea ce ar reduce povara asupra bugetului național.

Pentru readucere aminte: Spitalul Regional din Cluj ar urma să aibă 849 de paturi, cel din Iași 850 de paturi, iar cel din Craiova 807 paturi. Inițial era vorba de construcția a opt spitale regionale, apoi, între timp, s-a ajuns la doar trei. În ciuda acestei reduceri a numărului de spitale (deci și a numărului de persoane care ar fi putut fi tratate), important era să se facă. Acum, nu știm exact când vor fi finalizate.

Iată cât de utile ar fi fost acum pentru România aceste spitale. Cât de mult ar fi ridicat presiunea de pe sistemul medical, care se confruntă cu o situație fără precedent, având în vedere viteza de răspândire a acestui virus.
România a fost, din nou, nepregătită. Iar asta de ce? Pentru o mână de orgolii politice care au considerat că Spitalele Regionale nu sunt o idee bună pentru că mi-ar fi putut aduce mie capital de imagine. Iată că, din păcate, în astfel de situații, e vorba despre mult mai mult decât simple jocuri politice…

Ideea acestui mesaj nu e neapărat aceea a unui reproș – care chiar nu ar avea sens într-o astfel de situație, cu atât mai mult cu cât aceste spitale nu pot fi construite de pe o zi pe alta.

Dar e vital să înțelegem, cu ocazia acestei drame, cât de important e să ne axăm asupra adevăratelor priorități ale României. Dacă aveam o infrastructură medicală bine pusă la punct, dacă aveam o cercetare bine finanțată, dacă realmente foloseam toate oportunitățile, cred că eram, acum, mult mai bine protejați.

Iar aceste lucruri nu se fac pripit, peste noapte, ci e nevoie de timp, cu atât mai mult cu cât – vedem foarte clar – situațiile excepționale, situațiile de criză, vin pe nepusă masă. Sper ca numărul românilor care suferă în urma răspândirii acestui virus să fie cât se poate de limitat. Dar odată încheiat acest capitol dramatic, sper ca autoritățile române să înțeleagă faptul că temele importante nu suportă amânare. După această perioadă, e absolut necesar să începem reconstrucția, pe baze solide, a României”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Românii au politicieni virusați. Soluția politicienilor e personală, acțiunile lor nu sunt corelate cu rezultatele. Plătesc oricât pentru niste forme fara fond.
    Negocierea necesită voință, banii interni pot fi luați fara muncă.
    Stresul ucide

  2. Daca termina PSD spitalele regionale, asa cum au promis in campania din 2016, acum am fi avut mai putine emotii. Dar ei doar de spitale nu s-au ocupat, au trecut 4 ani si nici nu s-a inceput constructia.

    • In fostul mandat lea pus pe hrtie iar in urmatorul osa inceapa se sape fundatia iar alte mandate osa se apuce de ……

  3. Si? Negociaza cineva? Alo? Bucurestii?

  4. Corino, vine criza mare, Economia e pe butuci, o sa avem imprumut cu FMIul iar Spitalele alea 9 promsie de Dragnea pe hartiile PSDiste din mincinosul Program de guvernare, NU vor EXISTA in Romania nici in 50 de ANI!
    Poate tu vei apuca, nici peste 50 de ANI Romania NU va avea cele 8 Spitale Regionale ultramoderne PLUS Spitalul Metropolitan, „mai ceva decat AKH Viena”, cum il lauda Dragnea la TV!
    Prapad va fi, Economia aia ce duduia in capul gol al analfabetei Dancila se va prabusi, deja Industria auto a dat semnalul, Vanzarile Dacia au scazut cu 31,4% in Ianuarie 2020:
    „Vânzările Dacia de pe piaţa europeană au scăzut în luna ianuarie cu 31,4%.
    Vânzările de autoturisme Dacia în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au înregistrat în ianuarie un declin de 31,4%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 2,7%, de la 3,6% în perioada similară din 2019, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate marţi, informează Agerpres.
    In plus, „Primul impact al coronavirus cu economia României: scădere severă a afacerilor din transporturi și turism.
    Între 50 și 80 de mii de angajați din turism riscă să rămână fără locuri de muncă dacă vârful epidemiei de coronavirus va dura mai multe de trei săptămâni, respectiv până după 10 aprilie, a declarat Dragoș Răducan (foto), prim-vicepreședinte executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pentru cursdeguvernare.ro.

    Transportatorii se așteaptă la pierderi de 30%.
    Cifrele momentului privind scăderea:
    o scădere de 50% a transportului rutier de persoane (curse regulate, intern);
    -100% la transport rutier de persoane către Italia;
    -15% pentru transportul internațional de mărfuri (inclusiv Italia);
    scăderi de 90% a curselor externe ocazionale (transport persoane).
    In Horeca -gradul de ocupare deja s-a înjumătățit, out-goingul a căzut cu 70%. Nu se poate conta pe turismul de Paște sau de 1 Mai.

    Ce Taxe, ce Impozite va colecta Statul roman, de unde BANI pentru salariile bugetarilor si pensiile publice si mai ales cele Speciale, pentru Scoli, gradinite, Spitale?!

  5. Coronavirus: un balaur pe care niste baieti destepti l-au eliberat pt a speria turma, cat timp au ei nevoie sa mute banul dintr-un buzunar aflat la vedere, in altul pitit in captuseala.
    Afirmatia duamnei nu face decat sa confirme o realitate a momentului pe care panica ne impiedica momentan sa o cantarim lucid 🙂

  6. mignota non guardare piu latrina si rtv popescu maria

  7. Sa o informeze cineva pe doamna Cretu ca USL + ALDE + UNPR + UDMR nu are nevoie de asa ceva, ei se descurca singuri si situatia e sub control, avem tot ce ne trebuie!