Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu / Ceilalţi doi administratori, puşi sub control judiciar
Tribunalul Prahova a admis, joi, contestaţiile celor trei administratori ai complexului turistic Ferma Dacilor la decizia Judecătoriei Ploieşti de prelungire a mandatelor de arestare emise pe numele lor. Cornel Dinicu, cel care a înfiinţat complexul ridicat fără autorizaţii şi care îl administra, în fapt, a fost scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu. Ceilalţi doi administratori au fost plasaţi sub control judiciar, transmite News.ro.
”Admite în parte contestaţiile formulate de contestatorii-inculpaţi Dinicu Cornel, în prezent arestat în CRAP-IPJ Prahova, Ristin Vitomir-Adrian şi Ilie Adelina-Elena împotriva încheierii nr. 10 din data de 29.01.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieţti în dosarul nr. 1725/281/2024. Desfiinţează încheierea contestată şi în rejudecare: Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul de urmărire penală nr. 393/P/2023”, este soluţia pronunţată joi de Tribunalul Prahova.
Magistraţii au înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu în cazul lui Cornel Dinicu, pe o perioadă de 30 de zile, începând din 1 februarie. El are interdicţia de a comunica, direct sau indirect, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora şi ale victimelor decedate, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză.
În cazul celorlalţi doi administratori, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.
Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii