G4Media.ro

Corona Braşov se califică dramatic în turul III al Ligii Campionilor la…

sursa foto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Corona Braşov se califică dramatic în turul III al Ligii Campionilor la volei masculin, după un meci de 155 minute

Campioana la volei masculin Corona Braşov s-a calificat dramatic în turul III al Ligii Campionilor, deşi a pierdut marţi, pe teren propriu, cu formaţia elveţiană Volley Schonenwerd, scor 2-3. Setul 4 s-a încheiat cu 38-36, iar meciul a durat 155 minute, transmite News.ro.

Scorul pe seturi a fost 21-25, 23-25, 25-15, 38-36, 11-15.

În tur, Corona s-a impus în deplasare cu 3-1 şi avea nevoie să câştige doar două seturi în retur pentru a merge în turul al III-lea, ultimul al preliminariilor. Setul 4, cel decisiv pentru Corona, care era condusă cu 2-1 în acel moment, a fost câştigat de echipa lui Laurenţiu Lică cu scorul de 38-36, fiind nevoie de 11 mingi pentru a tranşa calificarea.

Corona Braşov a început sezonul în Liga Campionilor din primul tur, în care a eliminat formaţia bosniacă Bijeljina Radnik cu dublu 3-0. La rândul său, formaţia elveţiană Volley Schonenwerd a trecut în primul tur de letonii de la SK Jekabpils Lusi.

Doar două locuri sunt disponibile pentru echipe venite din preliminarii, după trei tururi, iar acele formaţii au fost repartizate în grupele principale B şi C, la tragerea la sorţi din luna iulie.

În grupa B se află echipele Vero Volley Monza, Helios Grizzlys Giesen şi Fenerbahçe, iar în grupa C Aluron Zawiercie, Allianz Milano şi Knack Roeselare.

Corona Braşov joacă pentru prima dată în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat, interval în care a câştigat şi titlul naţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...