Marea bătălie pentru coronabonduri. Elita academică europeană cere o soluție rapidă în disputa radicală dintre Nord și Sud

Mai multe personalități din lumea academică europeană au făcut un apel public pentru un compromis între cele 9 state extrem de afectate de coronavirus, care susțin emiterea de ”coronabonduri”, și frontul germano-olandez, care se opune, scrie Le Soir.

Printre semnatarii scrisorii se numără și un român, e vorba de Ramona Coman, profesor la ULB și președinte al Institutului pentru Studii Europene.

Semnatarii apelului arată că lupta politică între Nord și Sud pe tema emiterii de datorie publică a UE (”coronabonduri”) poate duce fie la creștere a gradului de integrare europeană, fie la declinul ireversibil al UE. Chestiunea datoriei publice europene, cerută insistent de Franța, Italia, Spania, Portugalia, Grecia și alte țări din sud devastate de coronavirus, a ajuns una existențială.

Personalitățile semnatare arată că pozițiile par ireconciliabile. Țările din Sud acuză Germania și Olanda că se uită nepăsătoare la miile de cetățeni care mor zilnic, dar și că vor să se îmbogățească de pe urma crizei, prin atragerea de investiții în obligațiunile de stat naționale, în loc să accepte obligațiuni la nivel european (”coronabonduri”).  Pe de altă parte, Germania și Olanda acuză țările din Sud folosesc teoria ”hazardului moral” pentru a se opune coronabondurilor, arătând că o asemenea inițiativă ar încuraja ”practicile imorale” ale laxismului bugetar în țări deja supra-îndatorate.

Autorii apelului remarcă și lipsa de leadership a conducerii Comisiei Europene, pe care o acuză că poartă o responsabilitate pentru situația actuală deoarece nu a putut crea instrumentele inovatoare necesare pentru a lupta contra crizei sanitare și a celei economice.

Ce soluție există însă pentru a înlătura acest blocaj? Semnatarii scrisorii propun două mecanisme. În primul rând, modificarea condițiilor de acces la Mecanismul european de stabilitate (430 de miliarde de euro), care acum sunt prea înrobitoare pentru țările care vor să beneficieze de aceste fonduri (cum a fost cazul Greciei în criza financiară din 2009). În al doilea rând, crearea unei comisii de experți care să propună rapid noi instrumente de sprijin care să aibă acceptul tuturor statelor membre.

În plus, membrii mediului academic susțin că liderii europeni trebuie să dea mesaje puternice de unitate și solidaritate adresate atât cetățenilor europeni, cât și piețelor globale și puterilor care, precum Rusia, își doresc divizarea și distrugerea UE.

Citește mai jos un fragment din scrisoare:

”Uniunea Europeană a ieșit divizată din ultimul Consiliu European din 26 Martie dedicat gestionării celei mai grave crize după 1929, mult mai rea decât cea din 2012 – 2017. Totuși, credem că pandemia, criza economică și socială oferă Europei o extraordinară ocazie de a face pași către o unitate mai profundă sau către declin ireversibil. Totul depinde de decizia guvernelor, de Consiliul European și de instituțiile UE, dar dincolo de toate contează mobilizarea cetățenilor și a opiniei publice în fiecare stat membru.

Întrebarea pentru Europa aceasta este: este un destin comun (Schicksalsgemeinschaft), conștientă că are responsabilități globale, sau este doar o asociere de egoisme naționale și sinucigașe, în care predomină lupta oarbă pentru binele propriu în timpul acestor încercări istorice? Mai funcționează sentimentul spațiului comun, bazat pe interese comune puternice?

Forțele care luptă pentru dezintegrare și extrema dreaptă, care a reputat o victorie cu Brexit dar a fost învinsă la alegerile europarlamentare din 26 mai sunt deja acolo, gata să lanseze noi atacuri împotriva zonei euro și Uniunii Europene. De această dată, aceste atacuri ar putea avea câștig de cauză, exploatând în mod cinic dezamăgirea publicului, care suferă din cauza crizei sistemului sanitar și din cauza tragediei sociale și economice care ne așteaptă, dar și din cauza inacțiunii elitelor politice europene.

Altă criză, alte simptome

Parlamentul European s-a declarat în favoarea acțiunii, dar cum? Comisia Europeană care a propus ”European Social Pillar” și a lansat ”Green Deal” poartă responsabilitatea pentru stagnerea actuală, din cauza lipsei de leadership atât în ce privește bugetul multianual cât și găsirea unor soluții inovative pentru a gestiona criza de sănătate și consecințele sale economice.

Criza nu este un șoc asimetric cum s-a întâmplat în 2012 – 2017: este simetrică, privește toate țările, chiar dacă le lovește pentru moment în special pe cele care au fost deja afectate de criza migranților și a refugiaților.

Cooperare și solidaritate

O urgență excepțională reclamă remedii excepționale. Decizia Băncii Centrale Europene de a investi 750 de miliarde de euro în eurobonduri este necesară dar nu suficientă. În timpul crizei din 2012, mult mai puțin gravă, BCE a investit timp de câțiva ani între 50 și 80 de miliarde pe lună. În plus, BCE nu poate fi lăsată singură: măsurile băncii trebuie însoțite de politici naționale și europene.

Suspendarea Pactului de Stabilitate poate permite acum guvernelor națională să răspundă urgenței ”ca în vremuri de război”, după cum s-a exprimat Draghi (Financial Times): Faceți ce credeți pentru a salva industria și economia noastră, care include și locurile de muncă.

Dar toate acestea ar putea fi insuficiente în fața deficitelor fiscale care inevitabil vor crește până la câteva puncte procentuale din PIB și în contextul recesiunii  care în estimări optimiste va fi între – 2% și – 5%. Uniunea Europeană trebuie să combine creșterea solidarității în lupta împotriva virusului cu o nouă solidaritate financiară.

De ce avem atât de puțină inințiaivă și creativitate în instituțiile Europene? De ce avem atât de multă inerție birocratică? Gesturile politice, de solidaritate și noi propuneri în căutarea unui compromis, ar ajuta enorm, într-un peisaj în care doar China, Russia, Statele Unite și Cuba par să manifeste dorința de ajutor!

Acuzații serioase

Situația din UE nu a fost niciodată mai rea, iar decizii eșuate ar putea împinge milioane de cetățeni în brațele euroscepticismului și naționalismului cu efecte greu de anticipat, așa cum vedem că se întâmplă în Ungaria.

Într-adevăr, acuzațiile reciproce sunt mai dure ca niciodată. Pe de-o parte, teza Olandezilor și Germanilor este cea a ”hazardului moral”: eurobondurile, creșterea datoriilor naționale vor încuraja practicile imorale în ce privește bugete mai flexibile în țări deja îndatorate. Pe de altă parte, acuzăm țările din Nord nu doar de lipsă de solidaritate într-o situație în care vedem aproximativ 1000 de decese pe zi și primele mișcări sociale în Italia și în Spania precum și o explozie a cazurilor de infectare în Franța și iîn Belgia.

Cea mai gravă acuzație pe care o aducem acestor țări este că vor să se folosească de criza financiară pentru a se îmbogăți și pentru a schimba balanța puterii în Europa.

• Citește aici scrisoarea integrală

Semnatarii scrisorii: Gesine Schwan , ancienne rectrice de l’Université Viadrina de Francfort-sur-l’Oder, ancienne candidate à la présidence de la République fédérale allemande ; Bertrand Badie, professeur émérite des Universités à Sciences Po Paris ; Enrique Baron Crespo, ancien president du PE et ancien ministre espagnol ; Ramona Coman, professeure à l’ULB et présidente de l’IEE (Institute for European Studies-ULB) ; Biagio De Giovanni, ancien recteur de l’Université orientale de Naples et ancien président de la Commission affaires constitutionnelles du PE ; André Gerrits, Université de Leyden, Pays-Bas ; Christian Lequesne, professeur à Sciences Po Paris, ancien directeur du CERI (Centre de recherches internationales) ; Lucio Levi, Université de Turin, directeur de The Federalist debate ; Thomas Meyer, directeur Neue Gesellschaft/ Frankfurter Hefte, Berlin ; Leonardo Morlino, professeur et ancien vice-recteur LUISS (Libera Università Internazionale degli Studi Sociali), Rome ; Ferdinando Nelli Feroci, président de l’IAI (Istituto Affari internazionali), Rome ; Ruth Rubio Marin, professeur à l’Institut Universitaire européen, (Fiesole) et à l’Université de Séville, Espagne ; Anton Pelinka, professeur, Université d’Europe centrale, Budapest et Vienne ; Maria Joao Rodrigues, ancienne ministre portugaise du Travail et présidente de FEPS (Foundation for European Progressive Studies) ; Mario Telò, professeur à la LUISS-Rome et ULB, président émérite IEE ; Luk Van Langenhove, professeur à l’Institute European studies de la VUB ; Didier Viviers, secrétaire perpétuel de l’Académie Royale de Belgique ; Michael Zürn, professeur à la Freie Universität et directeur fondateur de la Hertie School de Berlin ; Maurizio Cotta, professeur à l’Université de Sienne ; Bruno Vanpottelsberghe, ancien doyen de la Solvay Business school, ULB.