G4Media.ro

Coronavirus: Europa divizată pe proiectul de paşaport de vaccinare

Coronavirus: Europa divizată pe proiectul de paşaport de vaccinare

Unele state, printre care Franţa, consideră prematură chestiunea drepturilor legate de un „paşaport” de vaccinare şi se teme de profunde inegalităţi, în vreme ce mai puţin de 5% dintre europeni au fost vaccinaţi până acum şi vaccinul nu este obligatoriu.

Comisia Europeană va prezenta pe 17 martie un proiect de „paşaport verde” digital care să ateste o vaccinare contra Covid sau teste negative, pentru a călători mai liber, în timp ce drepturile asociate acestui document îi divizează pe cei 27.

„Vom prezenta luna aceasta o propunere legislativă pentru un ‘Digital Green Pass’” cu obiectivul de „a permite treptat europenilor să se deplaseze în siguranţă în cadrul UE sau în afara ei, pentru muncă sau turism”, a anunţat pe Twitter preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Acest paşaport ar putea indica de asemenea dacă o persoană „poate fi considerată imunizată datorită situaţiei sale sanitare şi prezenţei de anticorpi”, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei.

A facilita libera circulaţie

Propunerea care vizează să se restabilească treptat libertatea de circulaţie în UE va fi prezentată pe 25 martie viitorului summit al celor 27, a precizat luni vicepreşedintele Comisiei, Margaritis Schinas, după o reuniune a miniştrilor europeni ai sănătăţii.

Cei 27 s-au înţeles în ianuarie în principiu asupra normelor partajate pentru acest certificat.

Comisia a fost deja însărcinată să „asigure coordonarea privind criteriile (…) şi să creeze o platformă care să conecteze diferitele soluţii naţionale”, un sistem a cărui punere în practică va cere cel puţin trei luni.

Dna von der Leyen amintise de asemenea „întrebările ştiinţifice”, remarcând că nimic nu dovedeşte la modul absolut că încetezi să transmiţi virusul după ce ai fost vaccinat.

„Pregătim un instrument la scară europeană, care să includă date foarte obiective”, dar le va reveni statelor membre sarcina să decidă „cum îl vor folosi”, a avertizat vicepreşedintele Comisiei, Margaritis Schinas.

Anumite state, printre care Franţa, consideră prematură problema unor drepturi legate de un „paşaport” de vaccinare şi se tem de profunde inegalităţi în situaţia în care mai puţin de 5% dintre europeni au fost vaccinaţi până acum şi vaccinarea nu este obligatorie.

„Nu se pune problema să legăm vaccinarea de libertatea de a te deplasa în Europa”, a reacţionat ministrul belgian al afacerilor externe, Sophie Wilmès, estimând că noţiunea de „pass” verde „produce confuzie”.

Dar alte ţări vor o adoptare rapidă, printre acestea Austria şi Grecia, care doresc să salveze sezonul estival.

Achiziţia de teste rapide

Comisia a mai anunţat că a cumpărat „peste 20 de milioane de teste rapide antigen”, distribuite de săptămâna viitoare şi a lansat o licitaţie care permite statelor să-şi facă propriile comenzi.

Licitaţia se referă la 550 de milioane de teste rapide livrabile în „lunile următoare”.

Confruntată cu noile variante, UE va consacra de asemenea cel puţin 200 de milioane de euro ajutorării statelor să sporească secvenţierile genetice şi analizarea apelor uzate, o sumă care cuprinde cele 75 de milioane de euro anunţate la jumătatea lunii februarie.

Aprobarea de către UE a unui al patrulea vaccin, cel de la Johnson&Johnson, este aşteptată „în săptămânile următoare”, potrivit comisarului pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Sursa: Le Soir / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Egalitate inseamna sa stai in carantina 10 zile la plecare si 14 la intoarcere.

  2. Fara libera circulatie, pentru populatia generala UE devine pentru noi vătaful care a facut din tara noastra o provincie bruxelleza cu un Irod german! Subventiile le putem plati din taxa de membru, si atunci nici nu mai trebuie sa punem botul la toate aberatiile ”verzi” ca pepenii de Dabuleni.

  3. Pasaportul pentru vaccin o sa fie inceputul sfarsitului uniunii.
    Nici un stat de pe planeta asta nu are dreptul sa te constranga sa faci vaccinul daca nu vrei.
    Cei care sunt de alta parere le zic sa se trezeasca la realitate si sa citeasca un pic de istorie sa vada ce se intampla intr-o societate cand sunt impuse reguli sociale care incalca drepturile omului indirect.
    Pacat, speram ca uniunea este un bastion al libertatii si umanitatii, dar din cate se vede marea majoritate a statelor eu au tendinte dictatoriale si is considera cetatetii ca fiind niste copii de 10 ani care nu inteleg responsabilitatea.
    Trist!

    • Eu mă vaccinez dar nu voi face uz de un eventual pașaport. Sunt împotrivă; vaccinarea trebuie să fie ceva intim. Mai sus de instituțiile medicale nu trebuie sa știe nimeni dacă o persoană este vaccinată sau nu. Trebuie liberalizată piața vaccinurilor și statul să se retragă din procesul de vaccinare(etapa IV).

  4. Fara libera circulatie, pentru populatia generala UE devine pentru noi vătaful care, a facut din tara noastra o provincie bruxelleza cu un Irod german! Subventiile le putem plati din taxa de membru, si atunci nici nu mai trebuie sa punem botul la toate aberatiile ”verzi” ca pepenii de Dabuleni.

  5. Pasaport in interiorul UE inseamna referendum pentru independenta!

  6. Atentie, acest pasaport nu este doar vaccinal. Este pasaport sanitar si poate include rezultate la test PCR. Este un pas foarte periculos spre controlul total asupra datelor medicale si nu numai. Cei care inteleg ce se intampla cu adevarat vorbesc despre asta de un an, ca sa trezeasca populatia.