Coronavirus: Stare de alertă în Portugalia. Sunt mobilizate protecţia civilă, poliţia şi armata
Guvernul portughez a decretat vineri stare de alertă, pentru a putea mobiliza protecţia civilă, poliţia şi armata în vederea controlului epidemiei provocate de coronavirus, informează AFP.
Decizia a fost luată de miniştrii sănătăţii şi internelor şi se aplică pe tot teritoriul Portugaliei, a anunţat cabinetul socialist de la Lisabona după o şedinţă care s-a prelungit până joi noaptea.
Până acum, starea de urgenţă a mai fost declarată în Portugalia în special pentru stingerea incendiilor de vegetaţie sau pentru evitarea penuriei de carburanţi în timpul unei greve a şoferilor de cisterne auto.
Guvernul portughez a luat deja circa 30 de măsuri împotriva epidemiei de COVID-19, printre care închiderea creşelor, şcolilor şi universităţilor timp de o lună, începând de luni; sunt afectaţi peste două milioane de copii, elevi şi studenţi.
Angajaţii care trebuie să rămână cu copiii vor primi două treimi din salariu, plătit în părţi egale de angajatori şi de stat. Au fost închise localurile de noapte, s-a interzis debarcarea în porturile portugheze a pasagerilor de pe nave de croazieră şi s-au suspendat vizitele la azilurile de bătrâni. Patronii de restaurante şi baruri trebuie să reducă la două treimi capacitatea localurilor, pentru a evita apropierea între clienţi. Din motive similare, centrele comerciale şi supermarketurile trebuie de asemenea să limiteze afluxul de cumpărători.
Premierul Antonio Costa a prezentat măsurile „temporare” într-un discurs televizat joi seara.
La Lisabona a început să se resimtă în unele supermarketuri lipsa fructelor şi legumelor, a conservelor şi a hârtiei igienice, relatează AFP.
Potrivit unui bilanţ oficial de joi, în Portugalia s-au raportat 637 de cazuri suspecte şi 78 de îmbolnăviri provocate de coronavirus, însă niciun deces.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.