Coronavirusul face ca sistemul imunitar al pacientului să se autodistrugă

Problema într-o pandemie atât de rapidă și răspândită precum cea cauzată de noul coronavirus este că oamenii de știință și medicii se confruntă cu un agent patogen (SARS-CoV-2) pe care îl descoperă gradual.

Nivelul cunoștințelor se modifică pe zi ce trece și există sute de studii științifice preliminare pe care de cele mai multe ori, medicii nu au timpul necesar să le consulte, fiind ocupaţi să salveze vieți.

Se estimează că jumătate dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, ele fiind un vector de contaminare.

La pacienții la care boala se manifestă în formă severă, nu virusul este cel care ucide: ci o reacție necontrolată a sistemului imunitar care poate afecta majoritatea organelor vitale.

Sars-CoV-2 este capabil să atace sistemul nervos. În unele cazuri, insuficiența respiratorie se datorează insuficienței neurologice, nu pneumoniei.

Unii experți încep să se întrebe dacă oamenii de știință nu se pripesc grăbindu-se să publice noi date despre virus și boală deoarece acest lucru, în ciuda bunelor intenții, ar putea provoca şi mai multă derută, într-un moment atât de critic.

Am ascultat până la epuizare sfaturi diferite și uneori divergente din partea autorităților, în toate domeniile: de la măști până la nevoia de a identifica din timp simptomele.

Unii dintre cei mai nihilişti, precum președintele brazilian Jair Bolsonaro, continuă să spună că „este doar o gripă”, în ciuda datelor în creştere că e vorba de o boală mortală, un coșmar pentru sănătatea publică .

La început ni s-a spus că tusea și febră erau semnele clare ale bolii. Știm acum că boala Covid-19 poate provoca o gamă largă de simptome și că există foarte multe cazuri asimptomatice. De fapt, se crede că aproximativ 50% dintre pacienții infectați sunt asimptomatici, acesta fiind şi motivul răspândirii rapide a noului coronavirus la nivel mondial.

Chiar dacă multe detalii precise despre boală rămân în mare parte necunoscute, medicii învățând să trateze Covid-19 de la caz la caz, protocoalele se îmbunătățesc.

Cu ajutorul a doi medici care lucrează în prima linie, vă oferim câteva indicii pentru a înțelege mai bine boala, dar mai ales, pentru a afla de ce este atât de periculoasă pentru populația cu risc și pentru sistemele noastre de sănătate

Cum se manifestă COVID-19

Roger Paredes, șeful secției de boli infecțioase a spitalului german Trias i Pujol din Badalona, ​​în apropiere de Barcelona, ​​explică pentru Euronews că au fost observate trei faze:

Faza virală: virusul se reproduce foarte repede în sistemul respirator. Simptomele sunt similare cu cele ale gripei comune și dispar spontan după 6-10 zile (circa). Acesta este cazul a aproximativ 80% dintre pacienți.

Faza pulmonară: ceilalți 20% dintre pacienți pot dezvolta pneumonie. Este un tip foarte specific de pneumonie, care atacă ambii plămânii și provoacă insuficiență respiratorie. Mulți dintre ei se recuperează spontan.

Faza severă: aproximativ 10% dintre bolnavi dezvoltă o „furtună de citocine”, un răspuns inflamator al sistemului imunitar care la un moment dat numai poate fi controlat și provoacă majoritatea condițiilor critice – până la deces.

Virusul nu ucide, sistemul imunitar al pacientului o face

Prin urmare, medicii din secţiile de terapie intensivă observă că cele mai severe cazuri nu se datorează „încărcăturii virale” (anume concentrația de viruși din organe), ci mai degrabă furtunii de citocine.

„Furtuna de citocine este o problemă cu care ne confruntăm deseori în terapia intensivă”, spune Rafael Mañez, șeful unității de terapie intensivă de la Spitalul Bellvitge din l’Hospitalet, de lângă Barcelona.

Această furtună poate fi declanşată de infecții și de anumite medicamente. „Problema este că nu avem niciun tratament, nici împotriva virusului, nici pentru răspunsul inflamator”, adaugă Máñez pentru Euronews. „Avem doar tratamente de susținere pentru a proteja organele vitale ale pacientului”. Medicii folosesc ventilatoare, medicamente pentru tensiune arterială sau steroizi pentru a reduce inflamația.

O altă cale de urmat este cea a utilizării medicamentelor necesare pentru a bloca interleukina 6, o citocină pro-inflamatorie produsă de sistemul imunitar și considerată a fi principalul responsabil pentru răspunsul inflamator exagerat.

Specialistul spune că în sezonul gripei există întotdeauna cazuri de furtuni de citocine, însă internările sunt graduale. „Din cauza numărului mare de infecţii cu Covid-19, avem mai mulți pacienți decât putem vindeca”.

Mañez nu crede că persoanele care au un sistem imunitar puternic, fac faţă mai bine bolii: „Nu ai nevoie de un sistem imunitar puternic, ci de un sistem echilibrat”, spune el.

Dr. Paredes efectuează un studiu clinic în colaborare cu Institutul Național de Sănătate din Statele Unite, folosind medicamentului antiviral remdesivir. Din păcate, cercetarea va dura trei ani.

Furtunile de citocine, un sindrom necunoscut

„Mecanismele intime ale furtunilor de citocine sunt complet necunoscute”, spune Roger Paredes. „Răspunsul inflamator este o reacție naturală a sistemului imunitar, iar deteriorarea celulelor trebuie reparată. În pneumonia normală, germenii afectează țesutul pulmonar, iar sistemul imunitar generează un răspuns inflamator pentru a opri acest proces. Sistemul imunitar „omoară” unele celule pentru a repara ţesutul deteriorat. Ceea ce se întâmplă acum cu coronavirusul este că, în loc să trimită câteva celule, el trimite tone de celule care generează un răspuns inflamator necontrolat, nu numai în plămâni, ci în tot corpul”.

Au fost raportate cazuri în care virusul a afectat rinichii, intestinele sau inimia. „Am un pacient tânăr cu miocardită”, spune dr. Manez. Se crede că mulţi dintre pacienții care suferă de dureri de cap severe vor dezvolta ulterior encefalită.

Nu se cunosc factorii care-i predispun pe pacienți la dezvoltarea sindromului. În cazul Covid-19, vârsta are o mare importanţă. Paredes spune că „aproximativ 70% dintre pacienții noștri au peste 70 de ani, în timp ce 10% până la 15% dintre aceștia au sub 60 de ani”.

Oamenii de știință consideră că genetica joacă un rol important în cazurile rare de pacienți mai tineri care dezvoltă sindromul. Unii sugerează că sistemul imunitar mai puțin „antrenat” al copiilor le permite acestora să dezvolte mai puține simptome, chiar dacă aceasta este doar una din explicațiile posibile.

Când oamenii de orice vârstă se confruntă cu o furtună de citocine, degradarea este foarte rapidă, de aceea este extrem de important să identificăm simptomele și să acționăm cât mai curând posibil, spune dr. Paredes.

Potrivit lui Máñez, obezitatea favorizează răspunsul inflamator, deoarece în cazurile de obezitate există un fel de predispoziție la inflamația cronică.

Covid-19 atacă sistemul nervos central

Cercetările și experiența cu bolnavii arată că virusul SARS-CoV-2 poate ataca sistemul nervos central.

Dr. Paredes spune că uneori, unii pacienți cu probleme respiratorii nu percep lipsa de oxigen sau pneumonia. „Observația clinică este că pacienții cu pneumonie foarte severă, care ar trebui să se simtă asfixiați, spun că se simt bine”.

El suspectează că unii pacienți suferă de afecțiuni respiratorii, deoarece sistemul lor nervos nu este capabil să gestioneze corect respirația. Un fapt raportat și în unele documente preliminare. Se sugerează că acesta poate fi legat de capacitatea coronavirusului de a controla receptorii de celule ACE2, care sunt implicați în funcția pulmonară și cardiacă.

Pare că același proces ar predispune și pacienții cu hipertensiune arterială sau diabet la complicații.

Potrivit lui Paredes, pierderea frecventă a simțului gustului şi al mirosului poate fi legată de sistemul nervos central.

Medicii din întreaga lume raportează cazuri de manifestări neurologice care sugerează că virusul poate intra în sistemul nervos central provocând cheaguri de sânge, amețeli, confuzie sau convulsii.

Spitalul Universității din Brescia din Italia a creat o unitate NeuroCovid concepută special pentru tratamentul pacienților cu patologii neurologice.

O echipă din Wuhan, epicentrul pandemiei, a publicat un studiu preliminar care raportează că 36,4% din cei 214 pacienți studiați au dezvoltat diferite grade de tulburări neurologice. Același lucru este valabil și pentru predecesorii SARS-CoV-2, adică SARS și MERS: care pot ajunge și ei la sistemul nostru nervos.

Toate studiile sugerează că acestea sunt cazuri destul de rare, care nu ar trebui subestimate în tratament, deoarece pot provoca daune pe termen lung.

Și ce se întâmplă după boală?

Dacă încetul cu încetul oamenii de știință încep să înțeleagă mai bine tipul de boală cu care se confruntă, există încă multe îndoieli cu privire la perspectivele pacienților recuperați, cum ar fi cât va dura imunitatea lor, sau care sunt efectele pe termen lung asupra organelor interne.

Potrivit lui Roger Paredes, pacienţii externaţi în Spania, mai petrec încă două săptămâni acasă în carantină, înainte de a fi testaţi din nou.

În prezent, se vorbește despre cât timp acești pacienți vor continua să rămână un vector de infecție pentru alți oameni. Testele actuale nu sunt 100% exacte pentru a înțelege acest lucru. Totul va depinde de testele de anticorpi efectuate pe eşantioane mari de populație.

În timp ce multe guverne își pregătesc planurile de ieșire din criză, Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) a avertizat că prea multă grabă poate duce la creșterea numărului de contaminări. În acest moment, nicio țară europeană și nici Marea Britanie nu își pot permite să relaxeze restricțiile de circulație și măsurile de distanțare socială.

Este interesant de observat că, în ciuda progresului științific, statul acasă, spălarea mâinilor cu săpun și o igienă personală bună reprezintă principalele bariere împotriva virusului universal cunoscute și aprobate.

„Nu eram conștienți de asta. Am avut sentimentul că, având în vedere progresul nostru științific, un astfel de lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată. Această criză ne-a făcut să ne dăm seama că suntem mai vulnerabili decât credeam”, rezumă dr. Rafael Máñez.

Sursa: Euronews / Articol de Rafael Cereceda / Traducerea Cătălina Păunel (Rador)