Corul Naţional Madrigal, în turneul ”Pe drumul Crăciunului” / Texte din „Cântarea Cântărilor”, Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga, Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila şi Paulo Coelho
Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” anunţă desfăşurarea turneului naţional ”Pe drumul Crăciunului”, relatează Agenția de presă Rador.
Turneul va avea loc în perioada 4 – 19 decembre și va cuprinde nouă spectacole extraordinare în şapte oraşe: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara, Craiova, Suceava, Iaşi şi Bucureşti. Biletele pentru spectacolele extraordinare „Pe drumul Crăciunului” sunt disponibile online pe platforma bilete.ro, anunţă Corul Naţional de Cameră „Madrigal. Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Cezar Verlan, dirijorul secund, au pregătit pentru cele nouă spectacole din turneu un program menit să creeze o legătură între dramatism şi speranţă, între clasic şi modern, între tradiţia colindelor româneşti şi a celor internaţionale. Regia şi scenariul spectacolelor sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturică.
Selecţia textelor dramatice a fost realizată de Mădălin Guruianu şi va purta spectatorii printr-o succesiune emoţională dinamică, pornind de „Cântarea Cântărilor”, până la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga şi Costache Ioanid şi texte semnate de Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila şi Paulo Coelho.
Calendarul turneului naţional Pe drumul Crăciunului:
Cluj-Napoca, Opera Naţională Română – 4 şi 5 decembrie; Târgu Mureş, Teatrul Naţional – 7 decembrie; Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” – 10 decembrie; Craiova, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – 11 decembrie; Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” – 14 decembrie; Iaşi, Opera Naţională Română – 15 decembrie; Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti – 19 şi 20 decembrie.
Înfiinţat în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se ca un adevărat „brand de ţară”, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank