G4Media.ro

„Corupția ucide” – proteste în Serbia împotriva guvernului după ce 14 oameni…

Photo by Nenad MIHAJLOVIC / AFP

„Corupția ucide” – proteste în Serbia împotriva guvernului după ce 14 oameni au murit sub acoperișul prăbușit al gării din Novi Sad

Pe 1 noiembrie, un acoperiș de beton al gării Novi Sad din nordul Serbiei s-a prăbușit, ucigând 14 persoane, inclusiv copii. Două săptămâni mai târziu, continuă demonstrațiile pentru a cere demisia prim-ministrului, arată o analiză AFP, preluată de Rador. În două săptămâni au avut loc mai multe demonstrații, adunând mii de oameni sub sloganul „corupția ucide”.

Ce s-a întâmplat pe 1 noiembrie? Cu câteva minute înainte de prânz, acoperișul de beton, o clădire emblematică a mișcării brutaliste construită în anii 1960, s-a prăbușit. Paisprezece persoane care se aflau dedesubt au fost ucise, altele au fost rănite.

Gara tocmai fusese renovată – dar compania națională de căi ferate sârbe susține că acea porțiune de acoperiș nu făcea parte din zona afectată de renovări.

Cu vârste cuprinse între 6 și 74 de ani, victimele erau din Serbia, cu excepția uneia, din Macedonia de Nord.

Cele mai tinere două victime, două surori – Sara și Valentina Firc, de 6 și, respectiv, 10 ani, călătoreau în acea zi împreună cu bunicul lor, decedat și el.

Președintele sârb Aleksandar Vucic a vizitat mormântul lor în cimitirul Kovilj, lângă Novi Sad. „Cel mai trist loc din Serbia”, a comentat el într-o postare pe Instagram puternic criticată de mulți utilizatori, considerând-o mai mult o exploatare politică decât un act altruist.

Iată lista victimelor și anul lor de naștere, publicată de presa oficială sârbă: Sara Firic (n. 2018), Valentina Firic (n. 2014), Dorde Firic (n. 1971), Milica Adamovic (n. 2008), Nemanja Komar (n. 2007), Andela Ruman (n. 2004), Milos Milosavljevic (n. 2003), Stefan Hrka (n. 1997), Sanja Ciric Arbutina (n. 1989), Vasko Sazdovski (n. 1979), Goranka Raca (n. 1966), Vukasin Rakovic (n. 1955), Mileva Karanovic (n. 1948), Duro Svonja (n. 1947)

Unii manifestanți au mărșăluit cu mâinile vopsite în roșu sânge pentru a denunța corupția și nepotismul de la originea tragediei, potrivit acestora.

După demisia ministrului Construcțiilor, Goran Vesic, demonstranții cer plecarea altor lideri politici, în special a prim-ministrului Milos Vucevic, care a fost primar al orașului Novi Sad din 2012 până în 2022.

„Pentru demonstranți, Milos Vucevic este responsabil politic pentru această tragedie”, explică Aleksandar Ivkovic, cercetător în științe politice din Novi Sad.

Președintele Vucic a sugerat totuși că sunt posibile alte demisii.

„Oamenii sunt îngrijorați și ne cer să fim responsabili”, a spus el în această săptămână. „Aici aveți ocazia să demonstrați responsabilitate morală și politică”, a adăugat președintele, îndemnând „procurorii să continue să lucreze cu sârguință”.

Demonstranții cer și o mai mare transparență în investigarea și publicarea contractului semnat cu consorțiul chinez care a supravegheat renovările.

Peste 70 de persoane au fost audiate în cadrul anchetei deschise de parchetul Novi Sad, însă nimeni nu a fost încă arestat.

Într-un comunicat difuzat miercuri, acesta a explicat că „este în curs de desfășurare o expertiză privind originile prăbușirii copertinei, la fel ca și analiza probelor de resturi ridicate”.

Sursa: AFP / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.