G4Media.ro

Cosette Chichirău, acuzată că a vrut să dea afară din USR Iași…

sursa foto: Facebook

Cosette Chichirău, acuzată că a vrut să dea afară din USR Iași patru membri care au criticat lipsa de transparență și comportamentul dictatorial

Conducerea filialei USR Iași, controlată de deputata Cosette Chichirău, a vrut să excludă doi membri și să suspende alți doi pentru jumătate de an, după ce aceștia au criticat stilul netransparent impus de șefa filialei, transmite Ziarul de Iași. După o ședință prelungită a filialei, la protestele membrilor și sub acuzațiile că nu respectă statutul, conducerea filialei a renunțat în cele din urmă la excluderi.

Membrii pe care Chichirău îi voia excluși sunt Mădălina Popescu Petrea, care i-a reproșat lui Chichirău într-o scrisoare presupusele erori de management al filialei, și Diana Trenchea – o nouă membră a USR. Cele două persoane care ar fi trebuit suspendate sunt Adina Popa și Dana Lungu. Toate cele patru membre au avut poziții critice la adresa lui Chichirău, iar aceasta a vrut să scape de ele, potrivit Ziarul de Iași.

Potrivit unui mesaj intern consultat de G4Media.ro, cele patru membre au fost înștiințate de conducerea USR Iași că au dreptul să ofere ”o explicatie cu privire la motivul excluderii” – procedură fără precedent în partid. Celor patru nu li s-a comunicat în baza cărui articol din statutul partidului ar urma să fie scoase din partid.

Scrisoarea Mădălinei Popescu Petrea a fost publicată integral de Radio HIT:

Dragă Cosette,

Am rămas surprinsă de curajul tău de a candida la președinția USR. Evident, orice membru are dreptul de a candida pentru orice funcție, dar nu orice membru dă dovadă de ipocrizie așa cum faci tu. Acuzi actuala conducere de izolarea puterii și promiți transparență, unitate și respectarea principiilor care au dus la crearea și creșterea USR. Ce anume te-a împiedicat să asiguri transparența, unitatea și respectarea valorilor în filiala pe care o conduci de aproape trei ani? În clipul de promovare repeți de cîteva ori „Nu e despre mine”. Ba da, chiar despre tine este, despre folosirea filialei Iași ca start-up politic din dorința de a deține cît mai multă putere.

Anul acesta, în ianuarie, înainte de Adunarea Generală a filialei Iași am aflat că îți plac listele. Au circulat atunci două liste printre membri: una cu cei agreați de tine și alta cu cei ce nu trebuiau votați pentru noile foruri de conducere. Acum îți propun și eu o listă, una a motivelor pentru care eu și mulți alții din acest partid nu te susținem și pe care le voi împărți în mai multe categorii.

Transparență zero

În mai, chiar înaintea alegerilor europarlamentare, ai cerut Biroului Național și celor responsabili de campanie un buget central de campanie, pe categorii de venituri și cheltuieli. Poate ai uitat, dar nici noi nu am văzut, la Iași, un astfel de buget pentru campania desfășurată la nivel de județ. Ai decis ca Iașul să susțină la alegerile preliminare europarlamentare un singur candidat și ai propus tranzacționarea voturilor ca la piață, oricine poate vedea înregistrarea. Nu-mi spune că așa s-a decis prin vot de către filială, acela a fost un vot mimat, iar în sală nu erau mai mult de douăzeci de oameni. Cîți membri au fost anunțați de acea ședință? Cîți au participat efectiv și ce procent a reprezentat acel număr din totalul de membri? De ce ai încercat, ulterior, impunerea unei scheme de vot și nu ai avut încredere în capacitatea fiecărui membru de a decide singur?

Întotdeauna informațiile de la centru pe care ni le transmiți la ședințe sînt filtrate prin propria ta impresie, mereu cu strîmbături de dispreț la adresa ”Bucureștiului”. Nu ceea ce crezi tu contează pentru membri, tu ar trebui să fii doar vehiculul acelor informații și să lași oamenii să-și formeze propriile păreri. Renunță, te rog, la acest stil de campanie electorală permanentă în prezența noastră! Sîntem deja membri, nu trebuie să ne convingi prin cuvinte, ci prin fapte că sîntem în locul potrivit și că ești un exemplu bun de urmat.

Niciodată nu te-ai consultat cu filiala în privința votului dat în Comitetul Politic sau la Congres. Consultarea nu e obligatorie, dar, uneori, poate avem și noi, muritorii de rînd, o altă opinie mai bine argumentată. Piatra filozofală e un mit.

De trei ani actele filialei Iași stau în apartamentul unei persoane fizice. Faptul că acel sediu e printr-un contract de comodat nu e o bilă albă pentru noi. Filiala are un buget alocat din care își poate permite un sediu, spații sînt destule, voință nu este. De ce încă nu avem unul? Cum au acces cei din conducerea USR Iași sau organele de control la actele respective?

Solidaritate zero

Dintotdeauna ai spus că trebuie să ne susținem colegii pentru a crește șansele Iașului/Moldovei de reprezentare la nivel de conducere, negociere și decizie. Eu personal nu sînt de acord cu această motivație deoarece e un criteriu insuficient, un grad mai mare de reprezentativitate nu garantează și luarea celor mai bune hotărîri. Cantitatea nu e același lucru cu calitatea. Contrare spuselor tale au fost faptele tale, dovadă stă neacordarea votului pentru formarea Comisiei de Politici Publice. Din Iași au candidat doi colegi cărora nu le-ai acordat votul în condițiile în care numărul de voturi dat de un alegător era limitat doar de cel al candidaților.

Ai folosit în campania pentru europarlamentare tema lipsei de autostrăzi din Moldova. La începutul lui decembrie 2017, liberalii ieșeni ți-au cerut sprijinul pentru un amendament ce privea autostrada A8, ai refuzat. Ai fost singurul politician ieșean care nu a vrut să semneze acel amendament. Peste un an ți-ai amintit de tema respectivă, ai folosit-o pentru campania alegerilor interne pentru europarlamentare și chiar în campania alegerilor europarlamentare, apoi ai abandonat-o. Ipocrizie și cinism.

Tot în semn de solidaritate, dragă „CC”, ți-ai făcut siglă proprie, diferită de cea a partidului, de parcă ești deputat independent! Ți-e rușine cu USR-ul?

La ultimul mare miting PSD în Iași, cel din luna mai, ai postat pe facebook un comentariu ce demonstra lipsa de empatie față de semeni care proveneau dintr-un mediu mai sărac. Unii erau bucuroși că măcar pentru cîteva ore ieșiseră din satul lor, iar ceilalți își respectau atribuțiile de serviciu. La Iași jandarmii nu au fost niciodată violenți la proteste. „Protestatarii de la Iași le-au oferit găleți, ulei și bani pesedistilor și jandarmilor. Asta este limba pe care ei o înțeleg.” Scuzele tale au venit abia după ce au început să curgă valuri de comentarii negative, aroganța nu-ți permisese să vezi cît de greșit era mesajul inițial. După cum au dovedit alte alegeri din anii trecuți, aroganța în politica românească e un mare minus pentru candidați.

Solidaritatea care îți face plăcere este cea manifestată unidirecțional sub forma lingușelii. La ședința de alegere a delegaților pentru Congresul din iulie, mai mulți colegi și-au motivat candidaturile spunînd că își doresc să meargă acolo ”pentru a o reprezenta pe doamna Cosette”, așa au priceput de la tine. Acest tip de gîndire demonstrează atît modul greșit în care sînt înțelese funcționarea unui partid și îndeplinirea unui gest politic, cît și faptul că ești percepută ca „liderul suprem” de Bahlui..

Tot la Congresul USR din iulie, cînd unul dintre delegații ieșeni leșinase, tu te agitai sus și tare pe tema bugetului. Cam atît despre empatie sau mai bine-spus, despre lipsa ei.

Colaborarea USR Iași cu Plus Iași este cvasi-inexistentă, nu ne cunoaștem colegii de alianță, iar singurele evenimente comune sînt cele coordonate de la centru. Ignori cu bună-știință oameni care au adus procente importante la alegerile europarlamentare, Iașul fiind oraș universitar și mulți dintre membrii și simpatizanții Plus provenind din mediul universitar. E greu să le propui schimburi de voturi și liste impuse. Ai fost la o discuție cu cei de la PMP și PNL referitoare la candidaturile pentru alegerile locale de anul viitor. Ai avut vreun mandat din partea filialei sau a fost o discuție relaxată la cafea la care ai uitat să-i inviți și pe colegii de alianță?

Respectarea principiilor/valorilor USR: zero și asta!

Este imperios necesară o Cartă a Valorilor, căci poate, dacă ar fi scrise negru pe alb, ar fi respectate. În ultima lună, mai mulți membri am tot încercat să-ți atragem atenția asupra unei vulnerabilități politice, a unei erori de extindere, a primirii unei persoane care a avut ieșiri jignitoare la adresa altor colegi și nu doar a lor. Deoarece persoana respectivă face parte din Biroul Județean decizia în acest caz aparține Biroului Național. Deși această persoană a promovat prin mai multe postări cultul lui Ion Antonescu (criminal de război), nu te-ai delimitat de el în niciun fel. Așa cum nu ai luat poziție nici cînd am reclamat comentariile homofobe și misogine. Tăcerea ta ridică semne de întrebare, am sperat la o reacție rapidă și de bun-simț cum a fost cea dintr-un caz asemănător sesizat doar cu cîteva zile înainte în presa locală.

Aceeași persoană a fost coordonatorul pentru județul Iași a campaniei de la alegerile europarlamentare. Aceeași campanie al cărei buget nu-l cunoaștem, dar despre care pot afirma că ai folosit-o în scopul promovării propriei tale imagini politice. Despre buget știm doar că cea mai mare parte a fost cheltuită pentru publicitate on-line, pentru postări în care apăreați tu și candidatul susținut oficial de filială sau apăreai doar tu (singură sau cu simbolul grafic al autostrăzii Moldovei). E vorba de 35.000 de euro, din cîte spui în scrisoarea de candidatură.

Management zero

Am tot așteptat să-ți citesc rapoartele de activitate ca parlamentar și ca președinte de filială. Am tot așteptat să citesc o propunere de program de activitate după ce ai fost realeasă în funcția de președinte al filialei județene Iași, așa cum prevede Statutul. Am tot așteptat să citesc rapoartele financiare anuale ale filialei și să văd măcar o dată în viață rapoartele comisiei de cenzori. Nimic, niciodată de la înființarea filialei! Dar Statutul partidului nu are nicio importanță pentru tine. Mi-am dat seama că voi avea mult și bine de așteptat și mi-am cumpărat un scăunel. Problema este că nu am unde să îl așez, deoarece USR Iași nu are un sediu propriu-zis.

Ședințele Biroului Județean și cele ale Biroului Local se desfășoară în cabinetul tău parlamentar. Știi foarte bine că este ilegal ca partidul să facă activitate în biroul parlamentar, nu? Ședințele cu membrii au loc într-o cameră pentru care nici măcar nu există contract de închiriere, fiind utilizată prin înțelegere tacită nu tocmai legală (printr-un mic abuz de încredere). Dacă ești prezentă la ședință, tu ești cea care o conduce, indiferent dacă este a filialei municipale Iași sau cea județeană, nu contează, mereu să fii în față și să dai indicații prețioase. Cine este de fapt „liderul suprem”?

Cred că este momentul să cer conducerii USR un audit pe activitatea financiară total netransparentă a filialei județene a USR Iași.

Ai suficientă inteligență și pregătire care să-ți justifice teoretic candidatura la președinția USR, dar practic le-ai folosit doar pentru a-ți crea și menține cultul propriei personalități într-o filială divizată și nu pentru a dezvolta cu adevărat o filială unită și puternică. Îmi doresc un USR unit care în același timp să păstreze diversitatea în opinii și care să respecte valorile europene. Și știu că tu nu poți garanta acum un astfel de partid, fiindcă nu ai făcut-o nici la Iași, la noi acasă.

Ieri, unul dintre colegi spunea că tăcerea nu este o opțiune atunci cînd constatăm că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. USR a apărut din spiritul de revoltă contra unui mod nedemocratic de conducere și din dorința de a face lucrurile corect și la timp. Am intrat în acest partid pentru că rezonez cu aceste idei și nu pot să mai tac cînd știu că nu-i va fi bine avîndu-te președinte. Îți cunosc stilul de ceva vreme, la această postare va urma un val de linșări, dezmințiri și osanale la adresa ta așa cum se întîmplă pe grupul de Iași cînd tu sau cei apropiați ție sînteți criticați. Îmi asum cele spuse, eu nu am nimic de pierdut, doar partidul are de cîștigat prin aflarea adevărului”.

Cosette Chichirău a reacționat pentru Radio HIT, spunând că e vorba despre ”minciuni reciclate din ziare de scandal și de la PNL! Nu reacționez la mizerii, la niște prostii, o mizerie de doi lei”.

Foto: Cosette Chichirău / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Si ce? Comportamentul dictatorial e o trasatura de baza a romanilor. Cu totii va credeti zei si toti cei din jur ar trebui sa se inchine la voi.

    De-asta nu se inteleg nu doar PNL si USR, USR si PLUS, nici macar vecinii de bloc nu pot ajunge la o simpla intelegere, chiar si atunci cand au nevoie de acelasi lucru.

    Astia sunt romanii, mai bine nu se poate si nu se vrea.

    • Sper ca USR Iasi sa reuseasca sa o dea jos pe aceasta doamna cu apucaturi dictatoriale sau poate ii revine decenta la cap si isi da demisia.
      Nu avem nevoie de astfel de specimene in USR.

    • Libertarian,
      dar de unde ai tras tu concluzia ca este o „doamna cu comportament dictatorial”, din povestile astea tip compunere de clasa a 7-a? Cam pripita concluzia (si „speranta”) ta. Chiar esti libertarian? Dupa comentariu, nu pari suficient de inteligent pentru asta.

    • Asa sunt romanii, exclusiv noi cei de aci care #suntemAltfel 🙂

    • @Ioan
      Din moment ce membrii organizatiei au iesit in fata cu nemultumiri despre modul de organizare, iar doamna CC a incercat sa-i elimine fara niciun temei, consider ca au facut-o pe buna dreptate, ci nu doar pentru show.

      Nu cred ca esti in masura sa-mi masori inteligenta, suntem doi tipi de pe internet cu o opinie diferita. Dorinta mea libertariana nu se poate atinge peste noapte, probabil nu se va atinge niciodata pentru ca in lume exista persoane insetate de putere, cum pare a fi madame CC.

    • Libertarian,
      1. Nu-i suficient, iar a trage concluzii pe baze insuficiente se numeste superficialitate.
      2. Sigur ca nu sunt in masura sa-ti masör inteligenta, de aceea m-am limitat la a spune „dupa comentariul de fata” (adica vezi punctul 1.), constient fiind (eu) ca superficialitatea poate fi si din graba, dar am spus-o mai brisc pentru ca n-am vrut sa fie doar o tragere de maneca — pt ca mizele sunt mari si nu putem sa ne permitem sa fim superficiali (asta daca nu suntem trepadusi care scriu la comanda, sau interesat, caz in care ar fi cu totul ala discutie).

    • @Ioan
      Nu sunt la comanda nimanui.
      Tot ce vreau este o Romanie in care coruptia e la pamant si totul se obtine pe baza de meritocratie.

      Scrisoarea catre CC pare scrisa intr-o maniera politicoasa.
      Raspunsul doamnei CC e putin cam neadecvat as zice eu.
      Putea sa vina cu argumente concrete in legatura cu ce se intampla in organizatie in loc sa dea „jet” opiniei publice.

    • @libertarian nu ti se pare ca e cuvantul X contra cuvantul Y? nu e cam pripit sa spui care are dreptate?
      eu am auzit de cazuri de oameni infiltrati in USR, gen tata primar de la PSD, fiu’su la PNL, si la USR in localitatea respectiva s-au inscris niste oameni apropiati primarului ..
      USR e un borcan de miere la care trag si albinele , si ursul, si trantori, si bursucul …

      nu zic ca e cazul, dar se poate intampla sa mai fie si jigodii infiltrate, adica trebuie sa fim atenti, si sa punem niste intrebari pertinente, la care sa ni se raspunda cu da sau nu , din care sa tragem concluzii.

      nici aruncatul cu pietre nu e corect
      si nu trebuie sa confunzi lidership-ul cu dictatura (desi e o linie subtire si tine de om)

    • Pe asta a facut-o Serban Nicolae vedeta. Multumim PSD!

  2. Viitoarea Carmen Dan. Nu-mi inspiră nicio fărâmă de încredere această arivista.

    • mai degraba Firea sau Olguta, dar poate ca exista si exagerari.

  3. S-a intors roata … Cat de ipocriti sunt oamenii … Se agata de iluzie de parca s-ar prabusi in real … It’s all in your heads.

  4. No, asta voia sa ii dea in cap lui Dan Barna…

  5. Epistola asta care incepe cu „Draga Cosette” si continua cu „am fost surprinsa de curajul tau” este cam bizara. Un fel de constructie la comanda, povesti de aburit aburicii.

    • Sunt de acord cu tine. O fi avand Cosette Chichirau defectele ei dar scrisoarea aceasa nu suna bine, suna a tafna e bizara cum bine zici. Are ceva din stilul PSD-ist

  6. Incepe USR sa o ia pe acelasi drum cu PMP sau mai inainte cu PDL oare.

    Din Basist (inca convins) devenisem PMPist aproape convins si acum sunt USRist aproape convins.

    Cum spunea un ilustru coleg, tara asta nu se mai face bine.

  7. Hop si gloata de „comentatori” care se indigneaza la comanda.
    In mod clar, Cosette Chichirau si echipa ei a deranjat niste cuiburi de viespi.

  8. COSETTE este nr 1 in Usr .

  9. Pentru cei care nu cred in Cosette Chichirau,le propun un exercitiu simplu:ascultati o in direct cum vorbeste,ce vorbeste,si apoi calificativ.Si nu in ultimul rand vedeti cu multa atentie unde a facut studiile,unde a lucrat,inainte de a se intoarce in tara.Este cel putin,daca nu chiar peste Barna,din punctele de vedere de mai sus.Pt.aceasta ii suficient s o ascultati la o emisiune Starea natiei,pentru a constata siguranta de sine, viziunea ei corecta in baza unei gandirii plina de ratiune si logica.Scriu din Australia,unde intreaga familie ii plecata de ceva vreme.

    • Ceea ce i se reproseaza in epistola nu sunt calitatile despre care vorbesti dumneata (chiar sunt admirate) ci niste „defecte” de ordin moral, care reies din niste actiuni ale dansei, pe care doamna CC nu gaseste cu cale sa le motiveze ci doar sa ia masuri administrative impotriva celor care comenteaza.
      E pacat ca nu se pot intruni toate calitatile intr-un singur om, dar asta e natura.
      E pacat ca un partid catre care se indreapta niste sperante pentru o politica de tip nou, ajunge sa fie mancat din interior de orgolii de „leadership” ceea ce-l face vulnerabil in fata sacalilor din politica „traditionala” (politica aia despre care zicem ca e o „doamna de pe centura”)

    • Eu am ascultat-o și da, are carismă. Și o carieră impresionantă. O bucată de vreme i-am fost fan.
      Dar asta nu scuză comportamentul dictatorial și dorința de putere, care s-a văzut clar în relația cu Barna, pe care nu l-am votat, dar care a fost atacat destul de mișelește de câteva ori de Chichirău.

  10. Am exprimat opinia mea despre aceasta d-na in mai multe comentarii si iata ca se confirma. Consultati si voi CV ul ei si verificati daca cele scrise privind activitatea in USA sunt adevarate. Eu am facut-o si n-am gasit nicio urma, nicio dovada. Si numai faptul ca in timpul campaniei la prezidentiale ea isi facea propria campanie pt locale, spune multe. Asemenea specimene fac mult rau unui partid tanar in plina formare. N-avem nevoie de dictatori si cozi de topor. Modul in care raspunde unei scrisori in care i se aduc acuzatii concrete este concludent.

  11. Mai cunosc eu o filiala unde lucrurile stau fix tot asa ca in scrisoarea asta

  12. Daca Mădălinei Popescu Petrea era nemultumita, de ce nu a ridicat problema la o sedinta de partid? Faptul ca faci o scrisoare publica care dauneaza imaginii partidului ridica semne de intrebare.

    Amuzant este ca au facut scandal PNListele din USR, adica sotia lui Dan Lungu care a primit functia de director de Muzeu de la liberalul Cristian Adomnitei si o presupusa amanta de-a lui Marius Bodea, fost sef PNL Iasi.

  13. Titlul corect ar fi fost „…să-i dea afară din USR Iaşi pe toți cei patru membri…”

  14. Redactia G4Media – felicitari!
    Era clara si necesara cruciada dusa impotriva bolsevicilor infractori care au atacat pana la demnitatea fiecarui roman in ultimii j’de ani.
    DAR, ca si in articolul de fata, in continuare tineti ochii si lunetele pe toate partidele! Bravo. Asta inseamna jurnalism independent, obiectiv si critic la adresa tuturor derapajelor.

  15. Lakele de Barna i-a dat perversa de pe Tg Ocna milfetei de Costte ;).

  16. A mai circulat textul asta si in urma cu cateva saptamani. Nu stiu cat e de adevarat din el dar vad ca revine de fiecare data cand CC doreste sa acceada la o functie. Neavand nimic bun de tipar pentru Rise baietii destepti au gasit o falanga de trei membri nemultumiti si i-au ajutat sa redacteze o scrisorica. CC e mai vocala si a deranjat oe multi,inclusiv pe moralul de Barna si cred ca multi pun umarul la debarcarea ei. E printre si gurii cu CV beton si care nu o sa ajunga pe strada daca ramane fara pozitie in politica. Spre deosebire de ceilalti, majoritatea din politica. In frunte chiar cu Barna , Ciolos,..

  17. După debarcarea lui N. Dan de către gruparea Ghinea, Barna și ceilalți ,,tehnocrați”, după interimatul lui Elek Levente, a avut loc congresul mânărit de Ghinea și echipa lui impunându-l pe Barna președinte. Gruparea care a constituit baza USR inițial nu a recunoscut legalitatea alegerii lui Dan Barna și au intentat proces în justiție. Cosette a făcut parte din această grupare. Justiția a tot amânat judecarea cauzei până când reclamanții s-au lăsat păgubași. Adversitatea grupării Ghinea-Barna față de Cosette a atins apogeul când aceasta a candidat la funcția de Președinte USR cu ocazia ultimului congres. Numeroși fani Barna aruncă continuu cu ceea ce apucă în C.C. cu orice ocazie. Acesta este un episod minuscul. Vom trăi și vom vedea continuarea.

  18. Dragnea la pușcărie, clanul din Teleorman in picaj, acu’ e momentul, tovarășa Chichirau!!! Am auzit că PSD se rebranduieste!!! Profită! La ce comportament ai, ești din filmul ăla….