G4Media.ro

Cosette Chichirău, care a demisionat din USR, anunță înființarea unui nou partid

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cosette Chichirău, care a demisionat din USR, anunță înființarea unui nou partid

Deputata Cosette Chichirău, care a demisionat în urmă cu două luni din USR, a anunţat luni înfiinţarea partidului „Curaj pentru România”, explicând că între „incompetenţa guvernanţilor şi haosul opoziţiei”, este nevoie de „o opţiune politică sănătoasă”, relatează News.ro.

„De ce un alt partid? Pentru că te-ai săturat de candidaţi slabi, de impostură şi promisiuni încălcate. Pentru că între incompetenţa guvernanţilor şi haosul opoziţiei, ai nevoie de o opţiune politică sănătoasă. Pentru că vrei un partid asumat, organizat şi responsabil. Pentru că vrei să-ţi aduci aminte de ce iubeşti România. Curaj pentru România înseamnă curajul să fim o naţiune puternică. Să fim europeni nu înseamnă că nu mai suntem români sau francezi sau germani. Înseamnă că participăm cu propria spiritualitate şi cultură, cu valoarea muncii noastre la un efort comun de construire a unei civilizaţii bazate pe valori, principii şi reguli”, a scris Cosette Chichirău pe pagina de Facebook.

Ea susţine că, după aderarea la NATO şi UE, România are oportunitatea pentru un nou salt.

„Acest salt este posibil dacă realizăm un nou echilibru între stat şi privat, dacă investim în copii şi tineri, dacă respectăm femeile şi le punem în valoare, dacă investim pentru siguranţa zilei de mâine şi dacă renaştem patriotismul românesc”, afirmă Chirirău.

Ea a declarat că noul partid va fi diferit de celelalte formaţiuni şi că vor exista criterii serioase pentru selecţia candidaţilor, vor fi impuse limite de mandate pentru primari şi parlamentari şi vor fi promovate 50 la sută femei pe locurile eligibile.

„Care sunt paşii următori? Dezbatem cu voi ideile din programul nostru, completăm, îmbunătăţim şi rafinăm. În săptămânile următoare, începem să lansăm filialele judeţene şi din Bucureşti”, adaugă Cosette Chichirău.

Deputata de Iaşi Cosette Chichirău şi-a anunţat demisia din USR în 4 septembrie, ea afirmând că „mişcarea reformistă a generaţiei noastre trebuie continuată şi revigorată, iar la USR motorul e cam gripat şi nu mai trage”.

Ea a precizat recent că lucrează la proiectul unui nou partid. La Iaşi, consilierul Iulian Huşanu şi-a dat demisia din USR şi a anunţat că se va alătura partidului deputatei Cosette Chichirău.

Cel mai probabil, Cosette Chichirău va candida la Primăria Iaşi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Foarte bine! Se deschid opțiuni!

  2. nu mai inteleg nimica. pai nu e USR aia bunii? sa ma lamureasca cineva si mai ales sa ma convinga a merg la vot ca altfel e nenorocire

  3. Coincidenta sau nu … aducerea lui Bodea in USR Iași ți-a pregătit sfârșitul „carierei” politice.

    Ce ai făcut pentru Iași în 2 mandate? E ok și în privat, poate găsești ceva.

  4. Si Ciolos si-a facut partid pe persoana fizica cu care se poate sterge undeva ca nu intra in parlament.

  5. „Haosul opoziției” ? Nu cumva contribuie și doamna Chichirău la acest haos prin fragmentarea opoziției?

  6. În loc să avem o speranță mare și unită avem multe speranțe mici care vor atrage doar grupuri mici de votanți!
    Pe bune dacă va înțeleg, parcă sunteți plătiți de PNL-PSD să vă spargeți în partide mici, omul și partidul, iese fix nimic!
    Nu deloc de la ei!
    cu hoții sau frustrări ori certuri între ei, PSD și PNL stau toți în aceeași bancă la fel ca un clan și urmăresc aceleași interese precum un clan, iar clanurile sunt puternice.
    Voi (opoziția) în loc să fiți un clan unit si să atrageți masa votanților, va place să umblați bezmetici și singuratic ca Jackie Chan pe străzi și credeți ca o să învingeți de unii singuri gloata din fața voastră, dar de fapt jucați fără să înțelegeți exact cum își dorește puterea!

    • În loc să avem o speranță mare și unită, avem multe speranțe mici care vor atrage doar grupuri mici de votanți!
      Pe bune dacă va înțeleg, parcă sunteți plătiți de PNL-PSD să vă spargeți în partide mici, omul și partidul, iese fix nimic!
      Nu vreți să învățați deloc de la cei care sunt la putere.
      PSD//PNL indiferent de frustrăr, hoții ori certuri între ei, stau toți în aceeași bancă la fel ca un clan și urmăresc aceleași interese tot precum un clan!
      Voi (opoziția) în loc să fiți un clan unit si să atrageți masa votanților, va place să umblați bezmetici și singuratic ca Jackie Chan pe străzi și credeți ca o să învingeți de unii singuri gloata din fața voastră dar, de fapt jucați (fără să înțelegeți) exact cum își dorește puterea!

    • USR fata de PSDNLUDMR nu e un partid de „andrusca’entelectualu'” bugetari din tata’n’fiu, care au singura menire sa capuseze sistemul, si de asta oamenii nemultumiti pleaca, ori se introc la meseria lor de baza scarbiti ori incearca ceva nu
      intradevar e pacat ca oameni de calitate pleaca, oameni care au dobandit o anume experienta, dar asta e si vina conducerii care s-a baricadat intr-un turn si priveste superior la cei care nu sunt in cercul lor

  7. mult succes, poate si Nicusor Dan va intra , poate si Lasconi, e loc de un USR traditionalist

    • Si Dragnea era traditionalist care a divortat ca sa se cupleze cu secretara lui mai tanara. Ai pus botu la traditionalism.

    • poate ca pun, dar asta nu inseamna ca TOT electoratului de dreapta al USR e de acord cu ce se intampla acum, o parte chiar e de parere ca o casatorie e intre un barbat si o femeie iar un partneriat civil e la „liber” , asa cum a spus si Lasconi si a fost eliminata, asa cum a spus Nicusor Dan si a fost eliminat …

    • 1 Draknea s-a traditionalizat tot cu o femeie, pot sa-i dau credit macar atat
      2 l-am detestat pe draknea si psdnludmr-ul lui si al lui iohanis din tot suflerul, si continui sa ii detest
      3 nu am votat porcaria cu familia traditionala, pentru ca e loc pentru toata lumea, ceea ce „referendumul” ala era de factura extemista
      4 nu inseamna ca trebuie inghit orice mi se vinde de unii sau altii doar pentru ca sunt raul cel mai mic, si ca nu am voie sa am alta parere,
      5 am fost in piata la oug 13 din prima pana in ultima zi
      6 parerea d-nei lasconi a fost foarte decenta si corecta

  8. A început bine cu cote în funcție de sex pe liste în loc ca persoanele respective să treacă printr-un proces de selecție iar lista să fie ordonată pe bază de competențe. Nu că ar conta pentru că oricum va fi la cei sub 1%.

  9. Mult succes!

  10. Nu ne interesează traficanţii de interese pentru că nu partidele sunt de vină şi voi prin voi înşivă nu vă găsiţi locul ca vă mănâncă interesul.
    Nu vă mai pierdeţi timpul să faceţi partide că le faceţi degeaba că v-aţi consumat deja şansa.

  11. Încă un partid, adică încă un polonic de entropie, turnat în „haosul opoziției”!

  12. Fara suparare CPR nu are o denumire inspirata. Am citit stirea intr-un cadru public cu mai multe persoane si nu este de bun simt sa mentionez ce prescurtari s-au rostit. Mai ganditi-va.

  13. As mai adauga ca reactia vine prea tarziu. Era previzibil de multi ani ca o sa se ajunga aici. Timp in care o gramada de oameni si-au luat distanta scarbiti de conflictele interne si de faptul ca nu ati fost in stare sa le rezolvati civilizat si matur in cadrul USR.

    Eu (cred) ca o sa votez USR, nu pentru ca mai am o speranta, ci pentru ca doresc sa dau un vot de blam celorlalti. Iar pentru ca acest vot de blam sa aiba cat de cat o greutate, este absurd sa-l dau unui partidulet nou cu sanse mici de a deveni parlamentabil si sa risc ca ambele sau mai bine spus cele 3 partide USR/Reper/CPR sa piarda… si sa castige PSD/PNL/AUR.

    Din pacate ati reusit sa ma faceti sa cred ca in politica daca nu vrei sa fi dezamagit e bine sa nu te mai amagesti. Pur si simplu ma lasa rece borgii care au mai supravietuit prin USR. O sa fie un vot dat cu mintea nu cu inima.