Cosmin Leucuța, de două ori câștigător al premiului „Tânărul prozator al anului”: Cei mai mulți români cred că toți autorii sunt morți

Din punct de vedere financiar, să fii scriitor în România este aproape imposibil. Marea majoritate a scriitorilor nu se poate întreține din scris, iar ajutoarele care vin din burse sau premii sunt, de multe ori, prea mici.

De aceea, ei sunt nevoiți să aibă încă un job din care să se întrețină. Acestea sunt concluziile interviului cu prozatorul Cosmin Leucuța (34 de ani), laureat al mai multor premii literare.

Totuși, Leucuța spune că scrie mai departe din plăcere, din nevoia de a spune povești și de a le împărtăși oamenilor. O ofertă din partea unei edituri prestigioase l-a împins să se disciplineze și să lucreze la un nou volum.

Felul în care funcționează piața de carte din România este descurajant pentru scriitori și nu este adaptat nevoilor lor, spune Cosmin Leucuța, câștigător de două ori al premiului „Tânărul Prozator al Anului” oferit la Gala Tinerilor Scriitori (în 2018 şi în 2020).

Mai puțin de o zecime din prețul unei cărți de la raft ajunge la scriitor, iar plata autorului se face, de regulă, de două ori pe an. „Ăștia nu sunt bani din care să trăiești”, susține el. Autorii care vând suficiente volume pentru a se susține financiar din scris pot fi numărați pe degete.

„În mod paradoxal, autorul, care este cel care oferă editurilor combustibil să funcționeze – pentru că, fără cărțile scriitorilor, editurile n-ar avea ce publica, ce vinde, și oamenii n-ar avea ce cumpăra, ce citi și asa mai departe – în mod paradoxal, noi, cei de la care pornește toată treaba asta, suntem lăsați pe ultima sută de metri.”

Pentru a ajuta scriitorii, unele asociații sau fundații oferă burse. Ele sunt, însă, prea mici și prea puține, susține prozatorul.

„Uneori mai primim burse de creație, dar și alea sunt mici: 1.000 – 1.500 de euro, ceva de genul. Sunt tot felul de asociații care dau burse din astea o dată pe an unui singur autor. Păi, un singur autor… sunt zeci, sute, mii de autori. (…) Ce-i o bursă – sau două, trei burse din astea – la o sută de oameni? Este fix pix. Și chiar dacă ar fi, 1.000 de euro îi toci într-o lună și după aia ce faci? Dai din buze.”

Totuși, problema fundamentală este că oamenii nu citesc, susține prozatorul Leucuța. „Lumea cumpără puține cărți și, din puținul ăla care se cumpără, majoritatea sunt ale autorilor străini, traduceri”, spune el. În România, 35% dintre cetățeni nu au citit nicio carte, iar doar 3,6 milioane (20%) citesc o carte pe lună, conform statisticilor recente.

Cauzele țin de educația publicului, spune el. Copiii percep cartea și cititul ca pe ceva obligatoriu, rigid și lipsit de interactivitate pentru că așa le sunt prezentate în școală. „Tot sistemul ăsta (școlar n.r.) e așa osificat într-o poziție în care, efectiv, nu poate înainta. Și, atunci, cum să vinzi cărți, dacă nu le cumpără nimeni?”

„Majoritatea românilor crede că toți autorii sunt morți. Când dau peste unul în viață care se întâmplă să mai fie și tânăr, ridică din sprâncene și zic: „Cum adică tu scrii? Cum adică? Nu înțeleg”. Li se pare ceva din alt film. Unii cred că e o glumă. Pentru mulți, literatura se termină cu „Moromeții”, cu „Cel mai iubit dintre pământeni” sau cu Nichita Stănescu, care sunt evenimente literare vechi de aproape jumătate de secol și mai mult.”

Soluția fundamentală pe care o vede scriitorul este ca oamenii să fie învățați să citească și să fie curioși de mici. „Sunt mulți părinți care-și educă copiii să crească cu cartea, le citesc povești și așa mai departe. Asta e o chestie pe care eu aș susține-o, categoric.”

Leucuța mai spune că statul s-ar putea implica pentru a lega scriitorii contemporani de public. Cărțile autorilor contemporani ar putea fi promovate în bibliotecile județene sau locale, iar întâlnirile dintre elevi și scriitori contemporani ar putea fi făcute în mod regulat.

Din toate motivele de mai sus, majoritatea scriitorilor nu se poate întreține din scris. Mulți trebuie să-și ia un alt job din care să se întrețină și să scrie în timpul rămas liber. Totuși, Cosmin Leucuța spunea într-un alt interviu că el consideră scrisul prima meserie a lui pe care ar lăsa-o pentru puține lucruri, chiar dacă are un job la o corporație, care-i plătește facturile.

Întrebat ce îl motivează să scrie în aceste condiții, Cosmin Leucuța a răspuns fără să ezite: „Clar, nu banii. Ca pentru majoritatea scriitorilor, a început ca un hobby într-o vreme în care publicarea era departe. (…) Îmi place să spun povești, să le pun pe foaie și să le dau oamenilor.”

În general, când scrie, Leucuța nu se gândește la recepția viitoarea cărți. El se concentrează la ce simte și ce crede că vrea să pună pe hârtie și, de multe ori, așa ajunge la produsul final. „Încerc să nu mă cramponez de chestii, gen corectitudine politică și alte idei din astea de justiție socială care ar mai bântui prin jurul meu. Povestea e poveste, nu se leagă de alte pârghii de genul ăsta.”

Chiar dacă la începutul anului își propunea să aibă parte de „relaxare” și să nu scrie nimic, Cosmin Leucuța a primit o ofertă din partea unei edituri prestigioase pe care nu a putut să o refuze.

O astfel de întâmplare (în care o editură vine la un autor și semnează un contract înainte ca un volum să fie gata) este foarte rară în România, iar Leucuța a simțit că este o mare oportunitate și a acceptat. Este, totuși, și o provocare.

„Eu decid, când mă apuc de o carte, cât scriu la ea și care e ritmul în care scriu la ea. Acum, fiind constrâns de anumiți factori de timp, e o modalitate de a mă autodisciplina. Sunt un scriitor nedisciplinat. Nu am program, nu am reguli, scriu foarte haotic. Asta e prima oară când scriu într-un mod pe care nu mi l-am impus eu, ci mi-a fost impus. Am zis „hai să vedem ce iese”. Dacă iese ceva fain, o mai fac, dacă nu, atunci nu.”

Dar cazul lui este unul neobișnuit. El este unul dintre puținii autori care au câștigat de două ori premiul „Tânărul Prozator al Anului”. La două săptămâni de la primirea premiului, a primit și oferta editurii.

Tot aceste premii i-au adus invitații la felurite evenimente literare care, la rândul lor, au reprezentat o oportunitate: „și mai multă expunere, și mai multe oportunități de a cunoaște și oameni noi live, atât cât s-a putut. (…) În general, premiile, m-aș hazarda să spun că sunt lucruri bune, în măsura în care le meriți cât de cât.”

Conștienți de barierele financiare pe care le întâmpină tinerii scriitori, unii oameni au creat mici oaze de ajutor pentru cei aflați la început de drum. Sunt locuri unde li se oferă sprijin financiar, expunere sau oportunitatea de a publica.

Casa de Pariuri Literare este un proiect editorial independent care „îşi propune a fi o cale de impulsionare a literaturii române”. Este susținută cu resursele financiare ale echipei sau ale autorilor și este un loc unde se găsesc mulți debutanți.

DLITE este o platformă unde tinerii scriitori pot pune orice fel de întrebări autorilor cu mai multă experiență. De asemenea, „atrage atenția asupra tendințelor şi autorilor actuali din literatura contemporană, precum şi asupra evenimentelor relevante din domeniu”.

Alte locuri unde scriitorii tineri pot fi văzuți sunt lansările de carte sau spectacolele în care autorii recită din propriile opere.

Cosmin Leucuța, în vârstă de 34 de ani, a câștigat premiul „Tânărul Prozator al Anului” în 2018 pentru „Hoodoo”, Editura Polirom, și în 2020 pentru „Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?”, Casa de Pariuri Literare. A mai publicat două volume: „Numele altora”, 2017, Casa de Pariuri Literare și „Laptele negru al mamei”, 2013, Editura Adenium. Leucuța scrie proză scurtă sau romane.

În discursul său de acordare a premiului „Tânărul Prozator al Anului” 2020, criticul Andreea Răsuceanu a spus despre autor că „ este un prozator consecvent (…) și nu-i lipsește curajul de a experimenta, de a schimba formula narativă de la o carte la alta. [„Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?”] e un amestec surprinzător și puternic de duioșie, tandrețe, cruzime și duritate, care funcționează bine într-o serie de narațiuni între care se creează legături neașteptate. (…)

Din întreg volumul se desprinde un sentiment al sfârșitului, uneori e vorba de un fel de frumusețe apocaliptică, alteori despre diferite exerciții de cruzime, uneori ambigue, care au un aer amenințător. Cosmin Leucuța e, în acest volum, un prozator care scrie cu multă siguranță de sine, pe teme ale lumii de azi, dintre care multe ar putea fi exploatate și în romane.”

Sursa foto: Facebook / Cosmin Leucuța