G4Media.ro

Costel Alexe, după trimirea sa în judecată de către DNA: De astăzi…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Costel Alexe, după trimirea sa în judecată de către DNA: De astăzi pot vorbi liber, pot să mă apăr şi să demontez piesă cu piesă un dosar care este construit pe speculaţii

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, susţine, după ce a fost trimis luni în judecată de procurorii DNA, că va demonta piesă cu piesă acuzaţiile care i se aduc, el calificând dosarul drept unul construit pe speculaţii, care „a ţinut agenda publică la nevoie”, relatează News.ro.

Costel Alexe a afirmat, într-un comunicat de presă, că în urma anunţului de luni al DNA, privind trimiterea sa în judecată, capătă încredere şi speranţă, întrucât are ocazia să îşi demonstreze nevinovăţia, iar adevărul să iasă la iveală.

„Am spus din capul locului că vreau ca acest dosar să fie finalizat cât mai repede pentru că telejustiţia şi adversarii politici nu au făcut decât să rostogolească în aceste 18 luni fel de fel de supoziţii, neadevăruri, dezvoltând teorii şi scenarii care nu au nimic în comun cu realitatea şi adevărul. De astăzi pot vorbi liber, pot să mă apăr şi să demontez piesă cu piesă un dosar care este construit pe speculaţii, un dosar care a ţinut agenda publică la nevoie, adică atunci când au trebuit să fie reaşezate taberele politice, când au trebuit să fie bifate ţintele de integritate, când a fost nevoie de o pârghie”, a afirmat şeful CJ Iaşi, liberalul Costel Alexe.

El a precizat că nu a cerut şi nu a condiţionat niciodată în cariera sa publică primirea vreunui folos material pentru a-şi exercita atribuţiile în funcţiile pe care le-a ocupat.

„Mi-am exercitat cu bună credinţă toate funcţiile publice avute, iar demnitatea de ministru în Guvernul României este fără echivoc un privilegiu pe care puţini oameni reuşesc să îl aibă. Tocmai de aceea, în perioada cât am ocupat funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, mi-am îndeplinit cu mare răspundere atribuţiile, mi-am propus cu adevărat să produc o schimbare în sistem şi să ating obiectivele asumate de România în raport cu Uniunea Europeană în materie de politici de mediu: reducerea poluării, reducerea tăierilor ilegale de arbori, creşterea suprafeţelor de terenuri împădurite, închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, creşterea gradului de colectare selectivă şi atingerea ţintelor de reciclare”, a susţinut Costel Alexe.

Şeful CJ Iaşi a mai afirmat, referindu-se la acuzaţiile aduse, că „ministrul Mediului nu are atribuţii, nu poate influenţa, nu poate modifica, nu poate interveni în procedura de acordare a certificatelor verzi”.

„Singura atribuţie a ministerului avizator este ordinul de ministru prin care lista cu beneficiarii este publicată spre transparenţă. Repet pentru a nu lăsa loc de interpretări: indiferent de numele ministrului, el nu poate influenţa procesul de acordare, care este un automatism pe care ministrul, la finalul procedurii tehnice, îl semnează spre a-l face public. Acest lucru îl poate spune orice funcţionar debutant din cadrul Ministerului Mediului sau al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Drept dovadă, combinatul siderurgic Liberty Galaţi a primit şi în 2018 şi în 2019 şi în 2020 aproape acelaşi număr de certificate verzi. Absurdul situaţiei este că pe procedura de avizare eu nici măcar nu figurez ca semnatar, lucru iarăşi ştiut şi consemnat de documentele avute la dispoziţie de procurori, dar ignorat”, a precizat Alexe.

El a adăugat că a constatat cu uluire că i se impută faptul că în mandatul său au fost organizate două întâlniri de lucru pentru a identifica soluţii şi a stabili calendare de progres pentru închiderea depozitelor de deşeuri neconforme.

„Cu alte cuvinte, mi se impută faptul că am făcut demersuri în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene pentru a evita încă un infringement pe mediu la adresa României. Închiderea depozitelor neconforme de deşeuri a fost şi este tema oricărui ministru al mediului, indiferent că îl cheamă Costel Alexe sau Popescu. S-au făcut interceptări peste interceptări, fără a se identifica o probă concretă împotriva mea. Speculaţii şi acuzaţii care au făcut deliciul presei şi a celor împătimiţi după telejustiţie. Au fost 18 luni grele pentru mine şi familia mea, au fost 18 luni în care investigatorii au tergiversat foarte mult acest dosar, din lipsă de probe, din lipsa unui denunţător, din lipsa faptelor imputate, sperând doar că presiunea opiniei publice şi stresul organelor de cercetare penală va determina pe cineva să recunoască nişte fapte sau acţiuni care nu au avut loc”, a mai afirmat Costel Alexe.

El a declarat că va avea posibilitatea să îşi demonstreze nevinovăţia.

„Sunt încrezător că adevărul va fi scos la lumină, iar la finalul acestei etape voi putea arăta tuturor că sunt un om de bună-credinţă şi nu am încălcat legea”, a mai afirmat Costel Alexe.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată, luni, de DNA pentru luare de mită și instigare la delapidare. Actualul președinte al Consiliului Județean Iași este acuzat de procurori că a cerut șpagă tablă în valoare de aproape 100.000 lei.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Într-o tara normala, lucrai la îndoit tabla.

  2. Mă dar proști ne crede moldoveanul, la DNA te lupți, aduci probe, martori să demonstrezi nevinovăția să obții NUP. La ce declară el zici că l-au legat la gură.

  3. Răspunsul l-a dat un clasic în viață de acum câțiva ani, când a fost întrebat de ce fac politicienii la greu matrapazlâcuri: …”pentru că putem !”. E valabil pentru toți, din tot spectrul politic.

  4. un alt bugetar USL putred de bogat … pe numele rudelor, copiilor, nevestelor, amantelor ….

  5. Ia să se schimbe,măcar pt 6 luni,prezumția de nevinovăție in prezumție de vinovăție. Adică statul să te declare vinovat iar tu să iti demonstrezi nevinovăția
    6 luni si doar pentru cazurile de fraudă, mita,influență, a angajatilor bugetari.

  6. nea Costele, don Alexe-Tablă, gura lumii-i slobodă.
    dar cum nu iese fum fara foc, cum dovediti ca averea dvs mobiliara si mai ales imobiliara este facuta numai si numai din ban muncit, cinstit?

  7. Cinstit nevoie mare. Ceilalți fură. El e corect. El nu-i politician. E pentru popor…

  8. Asta ori pentru ca nu e mason,ori pentru ca a fost ministru în vremea lui Ludovic Orban,a fost trimis în judecata.El tot sustine ca e nevinovat,doar,doar,daca nu e si vorbita, poate mai face CCR o „pomana”,asa cum a facut si pentru altii,ca doar n-o fi capat de tara.Nu mai e acolo Dorneanu,dar e Bicu si la cata carte stie asta,îi trage o interpretare pe diagonala,cu „coerenta” si cu „previzibila” raportata la statul de drept,de vede stele verzi legea aia.Stai sa se cotopeneasca mai bine noua garnitura de numiri cu parasuta,c-o sa-si revina modul de operare.

  9. Urmăriți-l și în documentarele recorder să vă convingeți mai bine de ” cinstitul” ministru!