G4Media.ro

Costel Alexe, prima reacție după ce DNA l-a acuzat că a luat…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Costel Alexe, prima reacție după ce DNA l-a acuzat că a luat mită: ”Nu am luat foloase necuvenite”. Nimic despre demisia din PNL și de la șefia Consiliului Județean Iași

Costel Alexe, Consiliului Județean Iași, a respins azi într-un comunicat de presă acuzațiile procurorilor DNA, care susțin că ar fi luat mită 22 de tone de tablă în 2020 ca ministru al Mediului.

”Nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a spus Alexe în comunicatul remis de PNL Iași.

În comunicat, Costel Alexe nu face nici o referire la o posibilă demisie de la șefia PNL Iași sau din funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

DNA a cerut astăzi Procurorului General să îl sesizeze pe președintele Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași. Procurorii DNA îl acuză pe Alexe, unul dintre cei mai influenți lideri PNL, că ar i-fi cerut direct managerului unui combinat siderurgic produse din tablă în schimbul alocării către respectivul combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Produsele cerute de Alexe – 22 tone de tablă (cu valoare de circa 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa, potrivit procurorilor DNA.

Comunicatul integral al lui Costel Alexe:

„Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea.

Vreau să precizez următoarele:
Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare.”
Costel Alexe,
Președintele Organizației Județene a PNL Iași

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Bine face. Ciuda bâc , Iohannis!

  2. Daca e curat sa se suspende si sa se pună la dispozitia DNA!

    • Hehehe! 🤣
      Da ce, e prost? Scuze… era o întrebare retorică…

    • Daca citim atenti, el nu exclude
      1. Luarea de foloase necuvenite, cu respectarea sau in absenta legii.
      2. Luarea de foloase CUVENITE lui, pe baza unei estimari proprii

  3. Onoare, demnitate, juraminte cu mana pe Biblie…pe langa clovnii astia Ceausescu a murit degeaba!

  4. Asa se elibereaza certificate de mediu in Romania, de asta am ajuns unde am ajuns cu poluarea si cine stie cate victime au cazut prada poluarii in asta tara minunata.
    Alexe e o mizerie umana, un parvenit ajuns in functie ca majoritatea celor din garda veche ramasa inca activa (PNL+PSD+care mai sunt si nu merita mentionati 🙂 ).

  5. Nu inteleg, de ce ar trebui sa-si dea demisia? Luati ca exemplu recentul caz al Olgutei Vasilescu sau chiar exemplul lui Ludovic Orban caruia in anul 2016 i-a fost retrasa candidatura pentru Primaria Bucurestiului in baza unui denunt la DNA care s-a dovedit nefondat iar cazul a fost clasat. Rusine g4media pentru titlul articolului.

    • evident ca nu intelegi ce e aia demisia de onoare….soricul e gros pe Dambovita…nu are rost sa discutam detalii ca inceperea unei urmariri penale este dispusa de un judecator

  6. Lol, toți politicienii cred că dacă fac ceva, trebuie să fie plătiți extra, că linse cuvine cate ceva când facilitează/aprobă ca o firma să facă afaceri in România.
    Nu am luat foloase necuvenite chiar asta spune, crede că șpaga i se cuvine, lui, specialul pe pământ.
    Alt narcisist.

  7. „…”Nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii….”

    Poate o fi luat fara incalcarea legii! Baiat frumos, inalt si „destept”. Sa ne invete si pe noi, muritorii, cum sa „inmultim” painea, pestele si vinul! Si euroii!

  8. I SE CUVENEANU ! EVIDENT !! HA HA HA !

    VEGHEAZA dorneanu ccr. 2 SALARII, 4 SPORURI, DIURNA, 3 PENSII (SAU 4 ?)

  9. Șoriciul e gros și la PSD și la PNL.

  10. Din punctul setului de valori într-adevăr el nu a luat foloase necuvenite, doar e politician și toate foloasele ii se cuvin.

  11. Bine ar fi sa recunoasca si cui a dat, Orban, Iohannis, etc. Costel Alexe e doar o picatura dintr-un ocean de spagarii PNL.

  12. Lucrurile sunt clare . Când ciumații au fost prinși la ciordeala , am strigat pe bună dreptate : locul penalilor este după gratii ! Acum când acest individ al cărui răspuns lasă loc de multe suspiciuni este acuzat , spun răspicat: demisia din funcția publică și din structurile PNL ! Orban trebuie sa-l excluda daca bunul simt nu există . Principiul că hoții lor ,sunt mai puțin hoți decât ai noștrii ,nu are ce mai caută în societatea de azi . Hoții sunt egali în fața legii , iar locul lor este lîngă dragnea!

  13. Regret ca faci parte din PNL.

  14. !Nik

    nu mi se pare corect ca unul care a pagubit statul cu 8000 de euro sa stea langa Costel Alexe!

    trebuie sa respectam ierarhia valorilor!

    mai ales ca sunt unii care au * evaporat* flota tarii si au fost alesi si sustinuti de oameni cu mare caracter ( domnii Plesu, Patapievici, Liiceanu, Andrei Cornea, Vladimir Tismaneanu and company ) in fruntea tarii 10 ani!

  15. M-am ferit Dumnezeu. N-am fost și niciodată nu am sa fiu membru de partid . Ticăloșia, hoția și corupția în general este transpartinica , nu a avut și nu are culoare politică . Și mai află că nici când nu am fost sau o sa fiu ciumat roșu sau galben. Trebuie să fie vigilenți cu puterea , oricare ar fi ea. Corupe și ucide dramul de demnitate .