Costescu, CFR Călători: Vom continua demersurile la minister pentru a primi bani de reparații/ O modernizare costă 2-2,5 milioane de lei pe vagon, o modernizare doar 100.000 de lei
CFR Călători este în grafic cu programul de reparaţii al vagoanelor şi are acum 906 în parcul activ, de la începutul anului fiind reparate 140 de vagoane, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Dan Costescu.
„Stăm foarte bine la programul de reparaţii, cred eu. Deja avem de la începutul anului 140 de vagoane reparate. Nu trebuie să uităm, dacă ne comparăm chiar cu anul trecut, cu 2019, că aveam undeva la 790 de vagoane disponibile. Acum avem peste 900 – 906 vagoane şi suntem în grafic cu obiectivul nostru, 1.000 plus, deci de a avea până la sfârşitul anului 1.000 de vagoane în parcul activ, ceea ce ar fi pentru noi – aşa o considerăm noi – o mare realizare, având în vedere cifrele din ultimii 3-4 ani, când nu s-a trecut de 800 – 850 de vagoane în cel mai bun caz. 1.000 de vagoane este un obiectiv bun, de asta ni l-am şi propus. Ele ne-ar rezolva nevoile de acum”, a spus el.
Şeful CFR Călători a subliniat că un parc activ de 1.000 de vagoane va permite companiei „să treacă rezonabil acest an”.
„Se vehiculează diverse cifre. Dacă, de exemplu, ar fi continuat starea de criză şi am fi mers mai departe cu un loc liber şi cu un loc ocupat, evident că aveam nevoie de două ori mai multe decât avem acum, adică undeva la 1.400 – 1.500, ceea, ce, evident, nu se va întâmpla, pentru că nimeni din Europa nu are asemenea parcuri. Nu îşi permite nici Germania, nici Franţa, nici Austria, nici alţii şi atunci eu zic că având undeva la o mie o să trecem rezonabil acest an şi o să putem să ne gândim. S-au mai vehiculat şi cifre de necesar de 1200 – 1300. Eu, personal, sunt reticent la această cifră pentru că ar însemna că avem modul de transport bazat doar pe locomotivă şi vagoane, când noi ştim că de fapt într-o cale ferată operatorul modern are o cotă importantă şi de automotoare pentru distanţe mici şi medii şi atunci nu are sens să ne ducem la o cifră foarte mare cu vagoanele pentru că suntem neeficienţi”, a explicat Costescu.
În ceea ce priveşte banii necesari pentru programul de reparaţii, directorul a menţionat că va continua demersurile la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi la Guvern pentru alocări, în condiţiile în care reparaţia unui vagon costă în medie 100.000 de lei, iar modernizarea acestuia între 2 milioane şi 2,5 milioane de lei.
„De bani pentru reparaţii totdeauna este nevoie. Ne vom continua demersurile la minister şi la guvern ca să obţinem bani, în special bani pentru investiţii şi pentru programul de reparaţii şi, până reuşim să îi obţinem, avem deocamdată această pârghie a reparaţiilor de vagoane. Deci, reparăm vagoanele fără să schimbăm dotările sau configuraţia. Pur şi simplu le punem la punct, fiind reparate funcţionale, dar pentru aceste operaţiuni este diferenţă la bani. Avem nevoie de cam 100.000 de lei în medie pe vagon, pe când la o modernizare – unde introducem climatizare acolo unde nu există, uşi semi-automate, deschise la buton, şi toalete ecologice şi multe alte facilităţi, inclusiv de tapiserie şi de design interior – atunci ne putem duce chiar la preţuri de 2 milioane – 2,5 milioane de lei. Avem şi nişte variante, de exemplu pentru vagoanele neclimatizate, unde am avea o cale de mijloc, undeva la 1 milion de lei. Deci, întotdeauna va fi nevoie de bani. Sperăm să îi şi primim, pentru că în ultima perioadă am demonstrat că tot cea am primit am folosit eficient şi s-a văzut şi în parc şi în condiţiile călătorilor şi asta contează”, a adăugat acesta.
Potrivit lui Costescu, CFR Călători are un scenariu pentru ieşirea din criza provocată de instituirea măsurilor de carantină pentru populaţie, în contextul epidemiei de Covid-19.
„Noi ne-am făcut încă de la începutul crizei, am avut nişte criterii de scădere a încasărilor şi apoi am estimat şi o perioadă a crizei. Ne-am făcut şi câteva scenarii de ieşire din criză. Vestea bună este că ne aflăm într-unul din ele. Suntem pregătiţi şi pentru el. În acest scenariu se înregistrează o creştere a încasărilor. Am plecat de la 9%, acum două săptămâni eram undeva la 25% şi sper să depăşim 50% la mijlocul lunii din încasările anterioare crizei”, a menţionat şeful operatorului naţional de transport feroviar de călători.
Dan Costescu a atras atenţia asupra faptului că este nevoie de susţinere financiară pentru calea ferată, aşa cum se întâmplă în alte state din Uniunea Europeană.
„Avem nevoie de susţinere, pentru că, aşa cum ne arată experienţa europeană, susţinerea este generoasă în alte state. Italia, de exemplu, are 15 miliarde de euro, Germania acum 3 săptămâni a adăugat 7 miliarde la suma dinainte, Franţa la fel, cam pe aceeaşi linie. Deci, tot traficul de călători, mai ales a operatorului naţional care are nişte funcţii şi nişte obligaţii de serviciu public sunt susţinute în toată Europa, ceea ce sperăm să se întâmple şi în România”, a adăugat el.
sursa foto: Inquam Photos/ Mircea Roșca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii