Cota de piaţă în Europa a producătorilor chinezi de vehicule electrice a atins un nivel record
Mărcile chineze au ”capturat” în iunie 11% din piaţa europeană a vehiculelor electrice (EV), înregistrând un nivel record al înmatriculărilor, în condiţiile în care Comisia Europeană a impus din 5 iulie taxe vamale provizorii la importurile EV din China, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
Tarifele vamale suplimentare care se aplică celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.
Conform analiştilor de la Dataforce, mărcile chineze au înmatriculat luna trecută 23.000 vehicule electrice pe baterii în Europa, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. Creşterea cu 72% faţă de luna mai este de două ori mai ridicată decât totalul înmatriculărilor EV pe piaţa europeană, în iunie. Şi maşinile fabricate în China de producătorii auto occidentali, inclusiv Volvo Car AB, BMW AG şi Tesla Inc, sunt afectate de noile taxe vamale.
În timp ce firma de stat SAIC a fost responsabilă pentru cel mai semnificativ avans al importurilor mărcilor chineze, aproximativ 40% din maşinile MG4 înmatriculate în iunie au fost realizate de dealeri, ceea ce „nu indică o creştere viabilă”, a apreciat Gabriel Juhas, de la Dataforce.
Compania oferă acorduri generoase de leasing, inclusiv o promoţie „două la preţ de una” pentru modelul MG4 în Germania.
Un alt motiv al creşterii în iunie cu 11% a pieţei europene a vehiculelor electrice l-a reprezentat acordarea subvenţiilor în Italia, ce a dus la dublarea vânzărilor de vehicule electrice.
Premierul italian Giorgia Meloni, care vizitează China săptămâna aceasta, încearcă să-i convingă pe producătorii auto chinezi să investească în ţara sa.
Conform datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), iunie a fost a treia cea mai ridicată lună pentru volumele EV, cu 208.872 înmatriculări în regiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank