G4Media.ro

Cota de popularitate a preşedintelui Franței a scăzut cu cinci puncte în…

Sursa Foto: G4Media.ro

Cota de popularitate a preşedintelui Franței a scăzut cu cinci puncte în iunie faţă de luna mai, după ce a dizolvat Adunarea Naţională

Cota de popularitate a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, s-a prăbuşit cu cinci puncte în iunie faţă de luna mai, 26% dintre francezi fiind mulţumiţi de acţiunile sale, iar cota de popularitate a premierului Gabriel Attal a scăzut cu patru puncte, la 41%, potrivit unui sondaj Ifop pentru Le Journal du Dimanche , transmite News.ro.

Potrivit sondajului, care a fost realizat după decizia şefului statului de a dizolva Adunarea Naţională, popularitatea sa a ajuns la unul dintre cele mai scăzute niveluri din 2017.

El atinsese o cotă similară în timpul reformei pensiilor din 2023 sau în timpul crizei „vestelor galbene” din toamna lui 2018. „Trei cuvinte revin mereu în rândul a 95% dintre cei chestionaţi cu privire la dizolvare: „de neînîeles”, „necugetat”, „iresponsabil””, a declarat şeful Ifop, Frédéric Dabi.

Preşedintele ar fi pierdut o parte din respectul pe care funcţia sa i-l conferea în mod natural, iar francezii nu mai au o părere foarte bună despre el: „este capcana machiavelică a unui om mic, departe de preocupările francezilor”, „complet nebun”, „un om singur care nu ascultă nimic”, „un copil”…

Căderea este vizibilă în special în rândul electoratului său: a pierdut 7 puncte în rândul susţinătorilor Renaşterii şi 11 puncte în rândul votanţilor săi din primul tur din 2022.

Premierul Gabriel Attal şi-a văzut, de asemenea, popularitatea în scădere, dar rămâne la un nivel mult mai ridicat decât cel al şefului statului.

Sondajul a fost realizat pe internet în perioada 12-20 iunie 2024 pe un eşantion reprezentativ de 1992 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Marja de eroare este cuprinsă între 1 şi 2,2 puncte.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...