G4Media.ro

Courrier International: Franța va fi în curând o țară „mult mai puțin…

sursa foto: Agerpres / Reuters / CHARLES PLATIAU

Courrier International: Franța va fi în curând o țară „mult mai puțin liberă”

Pentru revista americană „The Atlantic”, legea cercetării, legea asupra securităţii globale și proiectul de lege radical privind islamul și separatismul conțin dispoziții care amenință idealul de libertate pe care Franța s-a angajat să îl apere.

Franța se află într-o situație paradoxală, subliniază „The Atlantic”. În timp  ce moartea lui Samuel Paty, din 16 octombrie l-a determinat pe Emmanuel Macron „să jure că Franța nu va ceda niciodată în apărarea libertății de exprimare”, guvernul său introduce noi legi „care, de fapt, o restricționează”, observă revista americană:

„Dacă nu se modifică sau nu se elimină legile propuse, Franța va fi în curând o țară mult mai puțin liberă decât este acum”.

„The Atlantic” indică astfel trei texte care „urmăresc să aducă mai multă siguranță francezilor prin limitarea drepturilor democratice”. Potrivit revistei, legea cercetării, adoptată de Senat pe 20 noiembrie, este o lovitură dată libertății academice prin incriminarea adunărilor din campusuri care „tulbură pacea și ordinea unității”. Proiectul de lege privind securitatea globală, introdus pe 17 noiembrie, conține două dispoziții „îngrijorătoare”. Una prevede restricționarea diseminării imaginilor polițiştilor și jandarmilor. Cealaltă autorizează utilizarea dronelor pentru filmarea cetățenilor în public și permite transmiterea în direct către autorități a imaginilor de pe camerele corporale purtate de poliție. Pentru „The Atlantic”, acest proiect de lege riscă să transforme Franța într-un stat polițienesc, care încalcă direct dreptul cetățenilor la viața privată și în care poliția este ferită de orice critică din partea cetățenilor sau a presei”.

În ceea ce privește proiectul de lege privind islamul radical și separatismul, acesta incriminează schimbul de informații de identificare despre un funcționar care ar putea fi folosite pentru a-i face rău, iar unii jurişti se tem că formularea este atât de vagă „încât ar putea fi folosită pentru a condamna oamenii pentru ceea ce echivalează cu o critică justificată a unui oficial”, spune revista.

„Franța este tulburată și în criză”, continuă „The Atlantic”, care constată că șomajul în masă, frustrarea cauzată de închidere și frica provocată de reluarea atacurilor teroriste „nu pot decât să agraveze tulburările și diviziunile”: „Toate acestea sunt un avantaj, desigur, pentru Marine Le Pen, liderul populist de extremă dreapta al țării și, probabil, cel mai provocator contracandidat al lui Macron la alegerile prezidențiale din 2022”.

Potrivit revistei „The Atlantic”, strategia lui Macron este „să impună o ordine strictă”, „să controleze criticile din presă” și să preia „o parte din limbajul și politicile extremei drepte pentru a-i fura suficienți alegători”. Dar, potrivit publicaţiei americane, această strategie este foarte riscantă.

Libertatea pe care președintele francez o apără „atât de energic” și pentru care Franța „a sacrificat atât de mult” este  în prezent „legiferată”. Ceea ce ar putea „lăsa ca moștenire unui viitor lider mai autoritar” un set puternic de instrumente antidemocratice.

Sursa: Courrier International / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Italia a fost fascistă, Germania a fost nazistă, America lui Trump a încercat să fie nazistă, de dictaturile din Rusia și China ce să mai vorbim…
    E rândul Franței să devină fascistă, după un episod temporar din timpul ultimei domnii a lui de Gaulle. Cred c-o să le placă.

  2. Conditionarea primirii fondurilor europene cu respectarea statului de drept.

  3. ”Courrier International: Franța va fi în curând o țară „mult mai puțin liberă” ”
    Si-i veti taia fondurile?

    • Ar fi foarte bine pentru noi (in FR) Am avea mai putin de contribuit la budgetul UE respectiv (buget care este constituit din imprumuturi, garantate de statele principale si pe care le platim noi, cetatenii statelor respective)