Covasna: Harta digitală a apelor minerale „BalneoMap”, lansată la Balvanyos
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, în parteneriat cu Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna – ASIMCOV, au lansat joi, în staţiunea Balvanyos, „Harta digitală a apelor minerale – Balneomap”, relatează Agerpres.
Platforma indică 39 de localităţi cu potenţial balnear excepţional, precum şi 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş.
Proiectul, iniţiat de Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania, şi-a propus nu doar să inventarieze resursele balneare din regiune şi creeze o monografie digitală a acestora, ci şi să popularizeze efecte terapeutice ale apelor minerale şi să conştientizeze oamenii cu privire la beneficiile utilizării acestor resurse naturale.
Prezent la eveniment, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Borbely Laszlo, a declarat că România deţine 60% dintre apele minerale din Europa şi că este timpul le valorificăm durabil.
„Mă bucur că am avut posibilitatea să finanţăm de la centrul guvernului o astfel de iniţiativă inovatoare, care cred că reprezintă un pas important pentru a scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potenţial. Pe lângă turism, economie şi dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important şi pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viaţă sănătoasă. Este foarte important ca cetăţenii să aibă acces la aceste informaţii despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în ţara noastră”, a declarat Borbely Laszlo.
Harta poate fi accesată pe site-ul http://www.balneomap.ro/.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii