G4Media.ro

Covăsnenii, dezamăgiți de Aeroportul Brașov: „Am avut încredere foarte mare, dar foarte…

Foto: Facebook / Antal Arpad

Covăsnenii, dezamăgiți de Aeroportul Brașov: „Am avut încredere foarte mare, dar foarte puţini turişti au venit pe cale aeriană” / Județul a fost prezentat la târgurile de turism din Budapesta și Berlin

Oferta turistică a judeţului Covasna, axată în principal pe turismul nobiliar, balneologie şi ecoturism, a fost promovată la târgurile de turism de la Bucureşti, Budapesta şi Berlin, desfăşurate în ultimele două luni, anunță conducerea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Covasna.

Reprezentanţii asociaţiei au menţionat că participarea la cele trei târguri, organizate între 15-18 februarie la Bucureşti, 22-25 februarie la Budapesta şi 5-7 martie la Berlin, se înscrie în strategia de atragere a unui număr mai mare de turişti în judeţul Covasna, informează Agerpres.

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Laszlo Endre, care este şi preşedintele Clusterului de Management al Destinaţiei Turistice „Ţinutul Secuiesc”, a menţionat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că anul 2023 a fost un an bun pentru turismul covăsnean, judeţul fiind vizitat de circa 172.000 de turişti, în creştere cu aproape 10% faţă de anul precedent.

„Ceea ce consider eu că ar trebui să îmbunătăţim în circulaţia turistică a judeţului Covasna sunt turiştii străini. Sunt puţini turişti străini, sunt undeva la 10% din din totalul turiştilor. Ţările de provenienţă sunt Ungaria, Germania, Republica Moldova, Austria şi Anglia (…) Noi am avut încredere foarte mare în aeroportul de la Braşov, dar în primul an am constatat că foarte puţini turişti au venit pe cale aeriană, dar sperăm că începând de anul viitor lucrurile o să se îmbunătăţească”, a declarat, Laszlo Endre.

Județul a fost promovat la standul amenajat în comun cu asociaţiile de turism din judeţele Harghita şi Mureş la Centrul de Congrese şi Expoziţii Hungexpo Budapesta, unde au fost prezenţi 200 de expozanţi şi aproape 30 de mii de vizitatori.

”La standul regiunii a fost prezentată oferta turistică a acesteia, reuşind astfel să ofere vizitatorilor o gamă şi mai largă şi mai atractivă de obiective turistice, evenimente şi unităţi de cazare, iar vizitatorii au fost interesaţi, printre altele, de atracţiile turistice din zonă, de turismul rural, de facilităţile de camping şi de traseele de ciclism (…) La ITB Berlin, cel mai mare eveniment internaţional de turism care are loc în luna martie a fiecărui an, Visit Covasna a acordat o atenţie deosebită turismului balnear şi prezentării ofertelor de ospitalitate nobilă. Expoziţia a fost o ocazie excelentă pentru stabilirea de noi relaţii şi pentru aflarea celor mai recente tendinţe în turism, oferind în acelaşi timp profesioniştilor din domeniu posibilitatea de a schimba experienţe şi de a împărtăşi idei”, se arată într-un comunicat de presă, remis Agerpres.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Jakab Istvan Barna, care este şi preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, a precizat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că strategia turistică a judeţului se bazează pe trei piloni principali: „istorie trăită”, respectiv pe castelele şi conacele din judeţ, pe turismul de aventură şi balneologie.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. or fi auzit ca trebuie sa stii maghiara

  2. Asta se intampla cand traiesti in bula ta. Cea mai mare investitie publica in Covasna este stadionul din Sf. Gheorghe cu acoperisuri care imita corturile hunilor.

  3. De vina e aeroportul ca nu le’au ajuns turisti maghiari?! Foarte logic :))