G4Media.ro

Covid 19, China și propaganda anti-UE (Op-ed)

Covid 19, China și propaganda anti-UE (Op-ed)

Un val de propagandă pro-Republica Populară Chineză crește de câteva zile în România și în alte țări europene, la pachet cu poziții mai mult sau mai puțin explicite împotriva Uniunii Europene. Declanșatorul a fost ajutorul medical pe care China l-a acordat Italiei și declarațiile președintelui sârb Aleksandar Vučić, care i-a scris „fratelui” de la Beijing, dezamăgit de lipsa de solidaritate europeană. Evident, ecourile n-au întârziat sa apară în zonele naționaliste ale spațiului politic românesc. Pentru a înțelege mai bine această ofensivă de imagine a Chinei, e important să aducem în discuție câteva elemente.

Pe 31 Decembrie 2019, China a alertat Organizația Mondială a Sănătății că are câteva cazuri neobișnuite de pneumonie în Wuhan. Virusul a fost identificat pe 7 Ianuarie. Abia pe 20 Ianuarie China a confirmat oficial transmiterea virusului de la o persoană la alta. Între timp, doctori și bloggeri care semnalaseră existența noului Coronavirus încă de la începutul lunii Decembrie 2019, erau arestați pentru „zvonuri false” și pentru „grave abateri împotriva ordinii sociale”. Organele de cenzură și poliția se asigurau că nicio epidemie nu poate sta în calea păcii sociale din RP Chineză. Cazul doctorului Li Wenliang, decedat între timp din cauza COVID 19, a făcut înconjurul lumii. Acum două zile, Biroul de Securitate Publică din Wuhan a cerut „scuze solemne” familie lui Li și a promis să tragă toate învățămintele necesare.

Mușamalizarea încercată de autoritățile chineze i-a costat foarte mult pe cei care au fost infectați cu COVID-19 și o să ne coste foarte mult pe toți. Dacă s-ar fi mișcat mai repede, epidemia ar fi putut fi controlată. Un studiu al Universității din Southampton arată că dacă autoritățile chineze ar fi luat măsuri cu trei săptămâni mai devreme, numărul de cazuri ar fi fost redus cu 95%, limitând și distribuirea geografică a bolii.

Au urmat exercițiile de putere și de imagine. Evident, Partidul nu poate da greș niciodată. Spitale construite de chinezi în 10 zile. Spitale modulare, de campanie. Și armata română a montat un astfel de spital mobil la Otopeni. În cinci zile. Apoi, au urmat campaniile de dezinformare pe linia că virusul ar fi fost adus în China de americani.

În aceeași perioadă, în luna ianuarie, autoritățile chineze, debordate de numărul uriaș de cazuri – cam așa cum e Italia acum – cerea ajutorul Uniunii Europene. Ajutor pe care Uniunea Europeană l-a acordat imediat. 50 de tone de medicamente și de materiale au fost trimise la Beijing de statele membre UE. Acum, când presiunea numărului de cazuri în China a scăzut, autoritățile de la Beijing au trimis către UE 31 de tone de material medical, pe care UE le-a direcționat imediat către Italia.

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a condiționat exportul de medicamente și materiale medicale necesare pentru a răspunde pandemiei de Covid-19 de acordul statului membru unde acestea sunt produse. Toată lumea face la fel. România a decis interzicerea acestor exporturi pe 11 martie. Și, ce să vezi, chiar și mărinimoasa China face la fel. De facto, exporturile de materiale și echipamente medicale din China sunt interzise. Diferența fiind că China era deja primul producător mondial de măști chirurgicale și echipamente de protecție, inclusiv de ventilatoare si alte echipamente urgent necesare acum. Între timp, a naționalizat companiile producătoare de măști chirurgicale și materiale de protecție, a crescut exponențial producția și în prezent, Partidul decide cărui stat mai face câte o donație, cui mai dă un ajutor umanitar, în funcție de interes și mai ales de valoarea adăugată pe care aceste acțiuni o aduc în ofensiva de imagine a Beijingului.

Nu va lăsați amăgiți de aceste campanii de imagine și soft-power a marelui Panda. Nu chinezii vor salva Europa. Nici rușii sau alții. După primii pași strâmbi făcuți de unele state membre, UE începe să-și revină și să-și întărească rolul de coordonare. Sunt luate decizii fără precedent, se acordă flexibilități nemaivăzute statelor membre, se alocă și redirecționează zeci de miliarde de euro pentru a ajuta spitalele din prima linie, companiile în dificultate, oamenii care își pierd locurile de muncă. Sunt măsuri care acum două luni ar fi fost de neconceput. Alte măsuri vor urma, pentru că este o bătălie pe care Europa nu o poate pierde. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are exact atâta putere câtă i-au dat statele membre. Cu siguranță vor fi multe lecții de învățat din această criză fără precedent. Probabil că istoria va consemna o Uniune Europeană de dinainte și o Uniune Europeană de după criza COVID 19.

Cât despre domnul Vučić, da, Comisia Europeană a făcut o greșeală că nu a inclus din start statele candidate la UE, în principal pe cele din Balcani, în măsurile coordonate europene pentru limitarea exporturilor de echipamente medicale necesare pentru lupta împotriva COVID-19. Probabil că această situație va fi reparată în zilele următoare.

Dar nu e cazul nici să mușcăm momeala aruncată de Vučić, un autocrat populist și radical, șeful unui partid răsărit dintr-un fost partid ultranaționalist sârb, cu afinități nedisimulate față de Moscova și Beijing. Sub regimul lui Vučić, din 2014 până acum, din cauza restricțiilor electorale, a represiunii împotriva presei și acumulării neconstituționale de puteri executive, Serbia a fost degradată de Freedom House de la statutul de țară “liberă” la unul de țară “parțial liberă”, a căzut 36 de puncte în World Press Freedom index, iar CIVICUS notează că spațiul civic s-a restrâns de la ”îngustat” la “obstrucționat”. E suficient să citiți ultimele rapoarte ale Comisiei europene despre Serbia, să vedeți că nu poate fi vorba de mare prietenie cu Vučić.

Între altele, este vorba despre același Vučić care refuză să-l extrădeze pe Sebastian Ghiță.

Dorian Filote este Șeful de Cabinet al lui Dacian Cioloș, Președintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European. Din 2007 a lucrat în cadrul Comisiei Europene, iar în 2016 a fost Secretar de Stat la Cancelaria Prim-ministrului, Coordonator Comunicare și Relația cu Presa în cadrul Cabinetului Cioloș 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

39 comentarii

  1. Așa… Mda…
    Totuși, China a învins (deocamdată) în lupta cu CoVid19, pe când Europa raportează zilnic sute, mii (cumulat) de morți.
    Ce să cred eu din asta? Să cred în vorbele domnului Filoti sau în fapte?

    • China a mintit precedent. Fara dovezi palpabile, nu poate fi credibila reusita lor actuala. Ar putea fi in situatia ca e mai dezastru si o ascund. Referințe legste de minciuna epidemiei din 2003, inceputul celei actuale. Eu nu ii mai cred pe Chinezi acum.

      Noi aveam o fabula, cu ceva cioban, alarma falsa cu lupul… Si care a fost finalul?

    • Care fapte, nanacule? De unde stii ca au învins virusul? Din declarațiile lor? Ai uitat ca ai de-a face cu partidul comunist? Pot “raporta” ce vor ei, mai ales ca e vorba de bani. Mulți bani! Chinezii expulzează ziaristi și cenzurează social media… cam ca guvernul vostru in curând. Așa ca las-o mai ușor cu victoria comunismului asupra virusului… așa au omorât comunismul și nazismul milioane de oameni. Folosindu-se de inși ca tine…

    • Da aaaa, mulțumesc ca m-ați luminat! Totul e o conspirație ruso-sino-reptiliana,bineînțeles. Iar AFP, Agerpres, chiar și G4media (care au dat știrea despre situația actuală a Chinei vs CoVid19) „e” slugile lor. Ale draq „aginturi” …
      (promit să-mi iau informațiile „decât” de la Vocea Americii și Europa Liberă. Păcat de OTV, acolo informații serioase, tată…)

    • Conspiratii? Poate sub tichia ta de staniol… apropo, mai strânge-o un pic pe la colturi. E doar bun simt și un pic de istorie. Pana acum cele mai sfruntate minciuni au venit dinspre răsărit. Dacă îți scremi neuronul precis o să-ți fete ceva amintiri despre cum se umflau Producțiile și realizările mărețe înainte de 89 de către conducătorul preaiubit. De ce? Pentru bani și putere. Știrile despre care vorbești se bazează pe raportările partidului luminatule. Nu pot fi verificate ca intr-o țara normala.

    • Toata lumea ia de bune rapoartele Chinei care arata zero noi infectari dupa ce infectia a ajuns in metropole supraaglomerate. E ca si cum o avalansa s-a oprit singura la jumatatea distantei pe care ar fi parcurs-o in mod normal.
      Daca administratia chineza ar avea date ca un procent mai mare de infectati este asimptomatic sau cu simptome usoare poate decide foarte usor sa musamalizeze totul ca sa mentina in functiune motorul economic.
      Nu face nimeni o corelatie cu infectiile de SARS? Se poate vorbi de o imunitate ridicata printre cei care au contactat SARS in trecut?
      Asa se poate explica faptul ca epidemia se extinde foarte lent in Asia, procentajul care mai poate fi infectat si imbolnavit este foarte mic.

    • ..
      Pai,mutate n china si afli,eu n_ am dubii

  2. Multumesc. Chiar era nevoie de acest articol. Sunt deja intoxicat de propaganda ieftina pe care si-o face China si de tentativele de a disimula ca ar avea pregatire teoretica si tehnologica superioara fata de restul lumii.

  3. ” Nu chinezii vor salva Europa. Nici rușii sau alții. ”
    Europa pa pa. Deutschland über alles

  4. Pana una alta china porneste cu toate motoarel in plin iar restul lumii se blocheaza.
    Si castigatorul este … ?

    • Pe termen lung? Canstigatorul nu este nici pe departe China!

    • Nu, desigur.
      Dar o vorba inteleapta spune: sa traim noi pana atunci!
      Din pacate singura solutie propusa acum de ai nostri lideri pare a fi sa oprim tot pe termen neprecizat.
      Cat timp ne va lua sa recuperam?

    • Degeaba da drumul China la motoare daca Vestul nu cumpara.

    • Europe ca iar are ce vinde

    • Vor avea fiindca ne vom imprumuta de la ei ca sa cumparam. Ei sunt invatati sa rabde ani de zile.
      Problema pentru ei va incepe cand noi nu le vom mai vinde know how pe de-a moaca (citeste „cand ne vom trezi din lene”)
      Cresterea Chinei s-a bazat pe increderea occidentalilor ca te poti scarpina cu mana altuia.
      Si deocamdata inca o tinem asa

  5. Hahaha, ce articol patetic! Probabil ultimele zbateri ale unor bieți ziariști globaliști + mica lor armata de troli la datorie!

  6. Ehehei, de parca propaganda chineza nu ar fi de ajuns, mai sint si cozi de topor care o sustin cu frenezie. Nu, nu ma refer acum la Ponta.
    Cititi si va minunati: „trebuie ca guvernanții de la București să se scuture de jugul vestului, al partenerilor strategici care interzic României se priveasca spre Est, spre China bunăoară”
    https://dantomozei.ro/2020/03/21/un-mesaj-pe-care-romanii-trebuie-sa-il-cunoasca-in-ciuda-guvernantilor/
    si apoi:
    „asiaticii și prietenii mei chinezi sunt tot mai uimiți și debusolați când văd erorile și dezechilibrele societății occidentale”
    https://dantomozei.ro/2020/03/08/covid-19-puternicul-si-evoluatul-occident-tremura-spre-mirarea-si-debusolarea-asiaticilor/

    • Apăi domnul Ponta era preten – la cataramă, stie dumnealui! – și cu domnul Vučić, că de cînd s-a băgat între ei domnul Ghiță nu mai sunt prieteni, sunt frați de cruce!
      În ceea ce privește subiectul, China – Covid-19 – U.E., fără patimă și fără propagandă: pe 31 decembrie 2019 China a notificat O.M.S. iar U.E. lua contact – oficial, că prin ,,servicii” nu ștom noi, profanii – despre existența coronavirusului. Următoarea mutare a U.E.? În 28 ianuarie, Președinția Consiliului UE a activat IPCR în modul „schimb de informații”! Pe bune, tuturor, vi se pare că ,,graba” U.E. de a lua măsuri concrete a fost împiedicată de China? Să nu ne uităm în oglindă avînd dinainte certitudinea că vom vedea cea mai frumoasă și inteligentă moacă!
      Să lăsăm să treacă Covid-19 și peste U.E. și abia atunci vom putea face o comparație justă răspunsul R.P.C./răspunsul U.E. la covid-19.

    • @Alex – Pai dan tomozei asta e jurnalist la radio international china si traieste la Beijing… Ca sa intelegi mai exact sa vezi ce osanale ii ridica sputnik
      https://ro.sputnik.md/analytics/20200210/29141682/Un-ROMaN-exemplu-de-caracter-si-ajutor-pentru-China-Demers-care-nu-va-fi-uitat.html

  7. Numai nătărăii nostalgici după comunism sau tinerii care nu l-au trăit și au fost spălați pe creier de psd își închipuie că UE ne vrea răul sau că Republica Populară Chineză ne e prietenă. Și filo-rușii evident. Vucik să-i ceară prietenului său Putin ajutor, că tot îl perie mai ceva ca un servitor.

  8. Nu va faceti griji , fiecare pasare pe limba ei piere . Avem o singura certitudine ,in CHINA a inceput totul . In rest povesti de adormit copiii

  9. Alt articol excitat care pleacă de la premisa că UE trebuie salvată, dar, evident, de noi depinde, nu de chinezi, ruși etc. Politrucul ăsta are leafă mare și gândește strategic nonstop, felicitări

    • Ue – Urias cu picioare de lut a carui utilitate/relevanta a trecut demult – un organism al globalistilor stangisti care a creat multa nedreptate si care va primi o lovitura dura cu aceasta criza economica care vine. Baiu e ca se pariaza pe China la greu – noi putem spera ca jugul sa fie mai usor ca cel actual sau sa cautam propriul exceptionalism.

    • De ce nu emigrezi la chinezi sau la rusi ori de ce nu in Venezuela??? se pare ca ti se potriveste mai bine sa vorbesti de acolo nu de aici din europa.

  10. Înjurăturile pe care le proferezi nu te ajută cu nimic.

  11. Ce țară din lume poate construi un spital in 10 zile?
    Se pare ca povestea cu lumea liberală care e cea mai performanta economic sa spulberat.

  12. Cea mai virulenta campanie anti-UE si pro-China / pro-Rusia este sustinuta de canalia voiculescu. Ticalosul dispune de o chestie numita grupul de comunicare online, cu sefi din departamentele de stiri ale trustului intact si cu o puzderie de postaci: unii mai rasariti isi scriu mizeriile de acasa, altii posteaza cate sapte de la acelasi IP apartinand unui ong. Adminul forumului n-are decat sa se uite pe loguri dar sunt convins ca stie deja.
    Grupul lor de kkt primeste un punctaj zilnic de la secretara cameliei voiculescu, progenitura canaliei.

  13. Festung Europa!
    EU se va regrupa repede! Visu’ umed al admiratorilor barbarilor din est nu se va implini!
    Companiile americane si europene ar trebui sa se gandeasca la o relocare a fabricilor! Poate vor trage ceva invataminte !
    China fara aportul vestului se va intoarce in evu’ mediu!

  14. Stimate domnule, avand in vedere bogata dumneavoastra experienta in CV, nu cred ca sunteti cel mai in masura sa scrieti asemenea articole de propaganda pro UE. Nu de alta, dar exista derapaje intre tarile membre, le vedeti si dumneavoastra aici https://www.digi24.ro/stiri/externe/cehia-si-italia-conflict-cu-masti-sanitare-cehii-au-confiscat-680-000-de-masti-destinate-italienilor-si-au-incercat-sa-musamalizeze-1279457. Vedem si noi cam cum suntem tratati in UE si la ce au condus privatizarile de succes din anii ’90. Mai nou trebuie sa accepatm si noua politica de green deal, cu consecinte economice nefaste. Zic si eu, nu dau cu parul.

  15. Filote … lasă-ne!

  16. Fiecare individ se salvezza singur ,nu va UE,China,Rusia sau Sarbia va di doar rezistenta sistemului nostru imunitar in contact cu anumiti virusi mortali sau mai putin mortali.

  17. Ăsta e articol plătit? Ce naiba e cu poza aia, ce legătură are cu subiectul?

    • Poza de promovare electorala MASCATA,alta concluzie nu exista,dupa ce am vazut pe Newsweek cine e autorul articolului!! Si ne mai cer si donatii,stimatii jurnalisti!

  18. Pe useristi si plusisti nu-i publicati cu semnul „p”, de la publicitate electorala,stimati ziaristi „independenti”? Ca la alti colegi de breasla le cereti asta!

  19. Amice, acelasi gen de „spital” la noi s-a construit in 5 zile. La Madrid in 2 zile.

  20. Domnule Filote, referitor uniunea sau non-uniunea europeană sau la democarția sau non-democrația Serbiei s-ar putea discuta. Nu ștu însă de ce Dv și toată ”lumea bună” inclusiv jurnaliștii afișează o corectitudine politică jenantă, nemenționînd un cuvințel despre CEL MAI MARE ACT NEDEMOCRATIC al secolului comis de USA, UK și Suedia prin persecuția, întemnițarea și procesarea în stil stalinist a fondatorului Wikileaks – Julian Assange care are doar ”vina” de a expune public crime de război comise în teatrele de luptă de către țările ”civilizate”. Bineînțeles veți ignora comentariul, v-am văzut orientarea.

  21. Marea familie UE și-a arătat clar limitele și lipsa de reacție în a-și proteja cetățenii, cred ca este suficient de elocvent cazul Italiei. Cu toată propaganda de susținere a politicii UE trebuie sa acceptam ca este o era care va spune în citi a ani sau cel puțin va a clar o alta configurație și abordare.