G4Media.ro

Covid-19: Shanghai revine la viață, după două luni de izolare

sursa foto: Pexels

Covid-19: Shanghai revine la viață, după două luni de izolare

Shanghaiul a ridicat miercuri cele mai severe restricții anti-Covid impuse celor 25 de milioane de locuitori ai săi în ultimele două luni, un nou pas spre renunțarea la o carantină care exasperează populația și sugrumă economia. Mai multe măsuri fuseseră deja relaxate în ultimele zile, după ce numărul cazurilor pozitive a scăzut brusc, potrivit Le Figaro.

Dar, în general, populația nu putea ieși afară decât, în cel mai bun caz, câteva ore pe zi și cu condiția să se afle într-un cartier fără cazuri. Miercuri dimineață, locuitorii reveneau la muncă, în timp ce unele magazine se pregăteau să se deschidă.

Metroul și mijloacele de transport în comun au fost repuse în funcțiune. „Acesta este momentul pe care îl așteptam”, a declarat Primăria din Shanghai pe rețelele de socializare.

Autoritățile au avertizat, însă, că va trece ceva timp până când lucrurile vor reveni la normal. Centrele comerciale, mini-marketurile, farmaciile și saloanele de înfrumusețare pot funcționa doar la 75% din capacitate. Sălile de sport și cinematografele vor rămâne închise, iar redeschiderea școlilor se va face de la caz la caz. Marți, au fost coborâte gardurile galbene impunătoare care i-au împiedicat pe locuitori să își părăsească locuințele timp de două luni.

În timp ce muncitorii erau ocupați cu demontarea fortificațiilor anti-Covid, oamenii, cu mască, se bucurau de primii lor pași spre libertate. Faimoasa arteră istorică Bund, situată pe malul râului Huangpu, care traversează orașul, a revenit la viață, cu locuitori dornici să se fotografieze. Închiderea celui mai mare oraș din China a fost o lovitură pentru dură pentru locuitori.

În ciuda unei creșteri a numărului de cazuri pozitive în martie, guvernul orașului a respins inițial ideea de carantină, argumentând că Shanghaiul este important pentru economie. Dar autoritățile au revenit asupra deciziei la începutul lunii aprilie și au închis în grabă întregul oraș.

Unii rezidenți erau deja închiși cu mult timp înainte. Mulți au fost exasperați de problemele legate de aprovizionarea cu alimente proaspete și de accesul la asistență medicală.

Izolarea din Shanghai este a doua cea mai lungă din China de la începutul pandemiei. În 2020, izolarea orașului Wuhan (centru), primul oraș din lume care a fost afectat de Covid, a durat 76 de zile. Închiderea Shanghaiului a slăbit economia, a afectat producția, a limitat consumul și a perturbat grav lanțurile de aprovizionare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cum zicea doctorita USR-ista, carantina a facut minuni! Vaccinurile nu prea.

  2. A văzut cineva mai multe imagini decât cele date de partidul comunist celor de la LeFigaro? Eu nu cred nimic, partidul ăstora minte și când doarme, eu cred ca au aranjat o strada sa para ca totul a revenit la normal, au făcut câteva poze și occidentalii cred tot.