Covoarele anatoliene, păstrate sute de ani de sașii transilvăneni, expuse în Turcia / Unele covoare au fost găsite în diferite primării, unde erau element de decor pentru pereţi sau mese
Covoarele anatoliene care au fost păstrate sute de ani în bisericile saşilor transilvăneni şi se află în colecţia muzeului din Izmir (Turcia) vor putea fi admirate într-o sală specială, dedicate acestora, pentru că prezenţa lor în bisericile fortificate din Transilvania este un fenomen unic în lume, informează un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Decizia de a amenaja o sală specială pentru covoarele „de Transilvania” la Izmir a fost luată după ce Lucien Arkas, Mujde Unustasi, directoarea centrului cultural Arkas din Izmir (ce cuprinde şi un muzeu al covoarelor anatoliene) şi Altug Onder, expert în covoare, au efectuat o vizită de documentare în Transilvania, însoţiţi de specialistul Ştefan Ionescu.
„La Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, după o scurtă întrevedere cu managerul Alexandru Chituţă, ce a prilejuit un schimb de publicaţii, delegaţia din Turcia a vizionat covoare din colecţia muzeului, fiind impresionaţi de condiţia deosebită a pieselor. În urma acestei vizite domnul Arkas a decis extinderea colecţiei muzeului covoarelor anatoliene unde va fi organizată o sala dedicată Covoarelor ‘de Transilvania’ pentru a face cunoscută în Turcia amploarea fenomenului legat de prezenţa covoarelor anatoliene de perioadă otomană, păstrate în bisericile saşilor transilvăneni. În acelaşi timp se va realiza o prezentare video pentru a ilustra acest fenomen unic”, a declarat Ştefan Ionescu.
În 2007, anul Capitalei Culturale Europene, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu a fost deschisă o expoziţie, unică în lume, de covoare otomane păstrate mai multe secole în biserici evanghelice. Expuse în 2005, la Roma, iar în 2006 la Berlin, covoarele anatoliene din perioada otomană din Transilvania au atras peste 80.000 de vizitatori la fiecare expunere. În 2007 au fost expuse timp de o lună de zile la Sibiu, după care au fost duse la Istanbul.
Cea mai mare colecţie de covoare otomane din România este cea de la Biserica Neagră din Braşov – 157 de covoare. Primele covoare turceşti au fost colecţionate în Transilvania de la sfârşitul secolului al XV-lea, declara în 2007, specialistul Andrei Kertesz, de la Muzeul Naţional Brukenthal. Unele covoare au fost donate, altele au fost colecţionate în urmă cu mai mult de patru secole. Unele covoare otomane se regăseau şi în inventarele primăriilor, unde au fost folosite ca element de decor pentru pereţi sau mese.
La Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu există o colecţie de 50 de piese, dintre care 46 de covoare sunt otomane, restul de patru fiind mai recente. Unele dintre covoarele otomane din Sibiu sunt unice în lume, prin modele, dimensiuni şi culori.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank