G4Media.ro

Cozi mari la intrarea în țară. Cinci ore de aşteptare la Nădlac,…

sursa foto: Inquam Photos/ Ciprian Petcut

Cozi mari la intrarea în țară. Cinci ore de aşteptare la Nădlac, din cauza numărului mare de maşini

Persoanele care se prezintă la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II sunt nevoite să aştepte, luni, în jurul prânzului, cel puţin cinci ore pentru procedurile de tranzitare, din cauza aglomeraţiei.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru Agerpres, că aglomeraţia este cauzată de restricţiile impuse de Ungaria, care asigură un culoar verde de traversare a ţării doar pe timp de noapte. Astfel, luni dimineaţă au ajuns la graniţa română mii de persoane.

„Se lucrează pe opt artere de intrare, dar se înregistrează un număr mare de autoturisme care au ajuns la PTF Nădlac II pentru tranzitare. De asemenea, aici se fac în continuare controalele sanitare care au ca scop prevenirea răspândirii COVID-19”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.

În 24 de ore, respectiv de duminică ora 8,00 până luni ora 8,00, 5.900 de persoane au intrat în România prin PTF Nădlac II, cu 2.300 de mijloace de transport.

La PTF Nădlac I, unde, de asemenea, este permisă tranzitarea, se aşteaptă 30 de minute, iar controlul se face pe o arteră de intrare în ţară.

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Ciprian Petcut

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

    • -8%. Continuă pe aceeași linie, zdreanța hoață, folosește numele furat bad@. Ăștia au fost educați de mici în spiritul hoției, de jivinele care i-au fătat, plus că lucrează pentru mafia PRO-PSD care, se știe, are ca ocupație de bază furtul.

    • PSD 4%
      Sigur numai intra in parlament.

    • O sug pe conserve!

    • Zdreanța hoață care folosește numele furat bad@ a observat că de fiecare dată când ”suge”, îi vine câte un cuvânt nou în gură așa că, bucuroasă nevoie mare, scuipă repede, ca să ajungă și la tovarășii ei din mafia PRO-PSD.

  1. Majoritatea celor care se intorc , sunt cei care nu au un statut legal in tarile respective , ori munceau la negru , sau se ocupau cu altceva .

  2. Dar banii trimiși de cei care lucrează în Vest sunt buni! Așa este?

  3. Cui ? Mie? Numi-au trimis niciun ban…

  4. Ce bani mi-au trimis mie ăștia mai pulete?

  5. Fasie de carantina in zona de frontiera,cu corturi militare…Singura solutie…Astia nu vor sta in izolare, vor umbla de colo colo,vor vizita neamurile,vor face chef de bun venit si vor agrava lucrurile…Pt sluga aia de mai sus,care le pupa dosul pt bani: astia sunt 90% paraziti,si acolo,si aici! Ma doare pe mine undeva daca trimit bani sau nu ciuva,eu imi castig banii singur,nu astept de la spalatorii de mosnegi ,cersetori si curve…