
EXCLUSIV „Am jucat în engleza veche a lui Shakespeare, care este o provocare inclusiv pentru actorii britanici” / Interviu cu Carmen Radu, actriță româncă la Londra
Pe scena teatrului experimental Cockpit din Londra a avut loc premiera piesei Hamlet a lui William Shakespeare în interpretarea unei trupe pregătite de compania de training teatral The Bridge. În distribuție, în rolul Gertrude, mama lui Hamlet, figurează și actrița Carmen Radu din România, care la sfârșitul uneia dintre reprezentații a acordat un interviu în exclusivitate la G4Media.
Am remarcat că ești singura din distribuție care nu ai engleza ca limbă maternă. Cât de dificil este să faci un asemenea rol când limba ta maternă nu este engleza?
Carmen Radu: Este extrem de dificil. Din ce punct de vedere? Am jucat în engleza veche a lui Shakespeare, care este o provocare inclusiv pentru actorii britanici. A fost o muncă susținută de câteva luni de zile, la noi repetițiile nu au durat doar câteva săptămâni, ci câteva luni bune, iar eu în plus față de colegii mei recunosc că am făcut exerciții de pronunție, de engleză standard, engleză RP (engleza Reginei sau engleza BBC, n.r.), tot felul de exerciții vocale ca să ajung la performanța asta și pot să mă mândresc cu faptul că regizorul nostru m-a felicitat și mi-a spus că sunt printre foarte puținii actori care nu au nevoi de corecție la pronunțarea cuvintelor.
De când vorbești engleza în general?
Carmen Radu: Engleza o vorbesc de când eram la grădiniță. Îi mulțumesc profesorului de engleză din liceu, care nu mai este printre noi și care m-a făcut să iubesc engleza britanică. Îl am în fața ochilor acum, cu biblioteca lui imensă, cu accentul lui britanic – atunci m-am îndrăgostit pentru prima oară de engleză.

Cum ai ajuns în acest teatru?
Carmen Radu: În primul rând abandonând profesia de avocat din cauză că nu mai există justiție în România. Ajunsesem să pregătesc un dosar timp de luni de zile și să ajung acasă plângând, ajunsesem să mă afecteze fizic, să-mi afecteze sănătatea și atunci m-am întors la prima mea dragoste, actoria, de la 16 ani, asta mi-am dorit, să fiu actriță. Am muncit timp de doi ani în România, am participat la tot felul de cursuri de actorie, festivaluri de teatru și recunosc că cea mai mare influență a avut-o Festivalul de Teatru de la Sibiu, unde am simțit pur și simplu teatrul în vene.
Când ai ajuns aici?
Carmen Radu: Am venit în septembrie 2024, am participat la audiții, am fost admisă și am venit imediat
Cum s-au desfășurat repetițiile pentru Hamlet?

Carmen Radu: Ieri (12 martie, n.r.) a fost ziua premierei. Noi am venit aici de la 10 dimineața și am plecat la 10 seara, deci am făcut două repetiții generale plus premiera. Cu o zi înainte am făcut 12 ore de repetiții. Este o muncă titanică, pentru că nu poți face performanță în niciun domeniu fără să te sacrifici și nu te sacrifici decât atunci când ai o pasiune și nu ți se pare că muncești, ci faci ceea ce-ți place.
Spune-mi te rog câteva cuvinte despre cursul de actorie la care ai participat aici.
Carmen Radu: Este o companie de training în teatru, nu este doar un simplu curs, aici ești format să fii un actor complet, studiezi Shakespeare, studiezi luptă de scenă – noi am făcut neînarmați și cu săbii, am certificate de performeri în acest sens, musical, film, radio, absolut orice. Suntem pregătiți să fim actori pentru marile scene ale lumii.
Cât durează cursul?
Carmen Radu: Un an de zile intensiv. Ești ca la muncă, de la nouă dimineața la șase – șapte seara, zilnic.
Care sunt condițiile pentru admitere?
Carmen Radu: Trebuie să participi la audiții cu două monologuri și evident să fii de acord cu programul: nu avem voie să întârziem, e o disciplină de fier, ca la armată.
Care sunt planurile tale de viitor?

Carmen Radu: Să ajung să joc pe Braodway, să ajung la Hollywood în film și să ajung să joc alături de marii actori, cred că avem o istorie în asta, iar actorii români care ne reprezintă au demonstrat că se poate asta.
Care sunt actorii tăi preferați?
Carmen Radu: Am o listă întreagă, Daniel Day Lewis, Al Pacino, Robert De Niro, Merryl Streep, marii actori.
Și dintre români?
Carmen Radu: Dintre români îmi plac foarte mult în primul rând cei care nu mai sunt printre noi și care au însemnat pentru mine atât de mult, de pildă Gheorghe Dinică și dintre cei actuali Sebastian Stan îmi place enorm de mult. Cred că trebuie să ai o doză de nebunie în meseria asta pentru că recompensele nu vin imediat, trebuie să simți cu toată ființa ta că vei ajunge acolo.
Revenind la seara de astăzi, ce rămâne după Hamlet?
Carmen Radu: După Hamlet rămâne dragostea pentru Shakespeare, la care am ajuns să mă rog în fiecare dimineață să-mi dea inspirație maximă și îl descopăr în fiecare zi, spunând replicile acestea înțelegi substratul. A fost un om atât de inteligent și a scris niște piese atât de frumoase și îi datorăm limba engleză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.