G4Media.ro

Credincioşii musulmani, autorizaţi să se roage în timpul Ramadanului pe Esplanada Moscheilor…

sursa foto: AHMAD GHARABLI / AFP

Credincioşii musulmani, autorizaţi să se roage în timpul Ramadanului pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim

Credincioşii musulmani vor fi autorizaţi să se roage în timpul Ramadanului pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim „în acelaşi număr ca în anii precedenţi”, a anunţat marţi într-un comunicat guvernul israelian, transmit agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Vom face totul pentru a garanta libertatea de cult pe Muntele Templului şi pentru a le permite musulmanilor să sărbătorească, ţinând cont totodată de imperativele de securitate”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu în deschiderea unei reuniuni consacrate Ramadanului.

Guvernul a precizat că numărul de credincioşi autorizaţi să pătrundă pe esplanadă va fi reevaluat săptămânal, în funcţie de o serie de criterii de securitate.

Zeci de mii de credincioşi vin în fiecare an în luna sfântă musulmană să se roage pe Esplanada moscheilor din Ierusalim, numită de israelieni Muntele Templului, unde se află Moscheea Al Aqsa, în Oraşul Vechi al Ierusalimului de Est ocupat. Este cel mai sfânt loc pentru iudaism şi al treilea cel mai sfânt pentru musulmani şi totodată cel mai emblematic punct al conflictului israeliano-palestinian.

În februarie, ministrul Securităţii Naţionale, extremistul Itamar Ben Gvir, a cerut ca palestinienii musulmani să fie împiedicaţi să pătrundă pe Esplanada Moscheilor în timpul lunii sfinte a Ramadanului, care începe pe 10 martie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu merită nici o concesie până nu eliberează toți ostatici.
    Unii se roagă (în cazul ăsta musulmanii), și alți suferă prin catacombe, datorită musulmanilor.

  2. Este nevoie de autorizație?