G4Media.ro

Credit Suisse împrumută peste 50 de miliarde de dolari de la Banca…

sursa foto: Pexels/ Karolina Grabowska

Credit Suisse împrumută peste 50 de miliarde de dolari de la Banca Centrală a Elveţiei, după ce acţiunile s-au prăbuşit cu 30%

La câteva ore după ce Banca Centrală elveţiană a declarat că este pregătită să ofere sprijin financiar Credit Suisse, banca a acceptat oferta, sperând să-i asigure pe investitori că are lichidităţile necesare pentru a rămâne pe linia de plutire, relatează CNN, citată de News.ro.

Credit Suisse a declarat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elveţieni (53,7 miliarde de dolari) de la Banca Centrală a Elveţiei.

Banca a numit împrumutul o „acţiune decisivă pentru a-şi consolida lichiditatea în mod preventiv”.

„Această lichiditate suplimentară ar sprijini afacerile de bază şi clienţii Credit Suisse, deoarece Credit Suisse adoptă măsurile necesare pentru a crea o bancă mai simplă şi mai concentrată, construită pe nevoile clienţilor”, a transmis banca într-un comunicat.

Pe lângă împrumutul de la Banca Centrală, Credit Suisse a mai anunţat că a răscumpărat miliarde de dolari din propria datorie pentru a-şi gestiona pasivele şi cheltuielile cu plata dobânzilor.

Banca, fondată în 1856, este una dintre cele mai mari instituţii financiare din lume şi clasificată drept „bancă de importanţă sistemică globală”, împreună cu alte 30, inclusiv JP Morgan Chase, Bank of America şi Bank of China.

Autorităţile elveţiene şi Credit Suisse Group au discutat despre modalităţi de stabilizare a băncii, a informat miercuri Bloomberg, citând persoane familiare cu subiectul

Liderii Credit Suisse şi oficialii guvernamentali au discutat despre opţiuni care variau de la o declaraţie publică de sprijin până la un potenţial sprijin de lichiditate.

Alte mişcări potenţiale sugerate pentru Credit Suisse au fost o potenţială separare a filialei elveţiene şi o asociere cu concurentul său elveţian mai mare, UBS Group, potrivit articolului.

Elveţia este supusă presiunii din partea cel puţin a unui guvern important, pentru a interveni rapid asupra Credit Suisse, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu situaţia, după ce acţiunile băncii elveţiene au condus miercuri la o prăbuşire a acţiunilor băncilor europene.

Acţiunile Credit Suisse au scăzut miercuri cu până la 30,8%, ceea ce a condus la o scădere de 7% a indicelui bancar european .SX7P, în timp ce CDS-urile pe cinci ale pentru banca emblematică elveţiană au atins un nou record, amplificând temerile legate de un pericol mai mare la adresa sistemului financiar.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...