Creierul poate modula intensitatea durerii, amplificând-o sau diminuând-o – studiu publicat în Cell Reports
Percepţia durerii este esenţială pentru supravieţuire, însă intensitatea ei poate fi amplificată sau diminuată, arată un studiu realizat în SUA şi publicat marți în jurnalul știinţific american Cell Reports. Tema cercetării a fost aprofundarea mecanismelor creierului responsabile de modularea acestei senzaţii, relatează Agerpres, care scrie pe larg despre concluzii studiului.
Încercând să înţeleagă mai bine mecanismele creierului responsabile de modularea durerii, cercetătorii au ca obiectiv final descoperirea unor tratamente care vizează doar formele de durere inutile.
“Reacţia sănătoasă este: simţiţi durere, aceasta vă transmite că ceva nu este în regulă, sunteţi trataţi, iar durerea dispare“, a explicat Yarimar Carasquillo. Autoarea principală a studiului, cercetătoarea de la Centrul Naţional pentru Sănătate Complementară şi Integrativă (NCCIH) a declarat pentru AFP că, “în cazul durerii cronice, acest lucru nu se întâmplă, sistemul este blocat. Dacă putem identifica ce anume blochează sistemul, putem inversa fenomenul“.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu