G4Media.ro

Cresc internările persoanelor dependente de alcool, în Iași: cu 30% mai multe…

Cresc internările persoanelor dependente de alcool, în Iași: cu 30% mai multe cazuri faţă de 2019 / Medic: ”A crescut nivelul de agresivitate în urma consumului. La sat nu există prieten care să nu consume alcool”

Situaţia persoanelor care ajung să fie tratate la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi cu probleme legate de dependenţa de alcool sau de droguri se agravează de la un an la altul, notează Ziarul de Iași.

Conform cifrelor consultate de „Ziarul de Iaşi”, dacă în perioada de vârf a pandemiei (2020 – 2021) cifrele legate de internări au fost semnificativ mai scăzute faţă de anul 2019, datele disponibile doar din primele luni ale 2022 depăşesc cu mult situaţia de dinaintea declanşării valului de infecţii cu SARS-CoV-2.

În mod concret, în 2019 au fost internaţi 2.106 de pacienţi pentru probleme legate cu alcoolul, dependenţe, intoxicaţii sau sevraj, în 2020 numărul a scăzut la 1.551, în 2021 au fost 1.691, iar în primele zece luni din 2022, pentru care există date în momentul de faţă, au fost 2.350 de pacienţi.

Dacă s-ar păstra o creştere proporţională până la finalul anului, putem concluziona că în 2022 au fost internaţi cu 30% mai mulţi pacienţi din cauza problemelor legate de alcool faţă de 2019.

Dr. Adela Bârzu a constatat că, într-adevăr, sunt mai multe cazuri şi internări în ultimul an la Socola, în special dacă facem o comparaţie cu anii pandemiei.

„Într-adevăr, în pandemie au fost mai puţine internări, putem să ne gândim că foarte mulţi oameni, din ce am discutat cu cei care au ajuns la spital, se temeau să vină şi au amânat cât mai mult momentul în care au cerut ajutor. Dar această creştere ţine de mai multe motive”, a explicat dr. Adela Bârzu.

Spre exemplu, medicul spune că în toamnă numărul de internări creşte constant fiindcă atunci apare prima recoltă de vin, iar cei din mediul rural ajung cu diferite excese la spital. Sunt afectaţi atât bărbaţii, cât şi femeile. Dar o creştere a exceselor făcute de persoanele care consumă alcool şi devin violente se remarcă în anii de după pandemie.

Medicul crede că a crescut şi numărul de persoane care apelează la 112 dacă un membru al familiei sau o altă persoană devine agresivă verbal. Iar agresivitatea e legată în cele mai multe cazuri de consumul de alcool, fiindcă apare o sensibilizare a factorilor externi.

„Nu vorbim doar de agresiune fizică în relaţiile conjugale, în familie sau în vecini cum erau majoritatea cazurilor, acum se solicită intervenţia poliţiei după orice fel de scandal, iar fiindcă se apelează mai mult decât înainte, avem şi mai multe cazuri. Totodată, asta arată şi că a crescut nivelul de agresivitate în urma consumului. Mai mult, în mediul rural un factor este şi mediul: mulţi pacienţi, dacă îi întreb, spun că stau cu prietenii la un pahar şi acolo beau. Iar la sat nu există prieten care să nu consume alcool, este, din păcate, această idee de comunitate care este consumatoare”, a declarat dr. Adela Bârzu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Satul românesc este intr-o stare de degradare și boală sub orice critică! Se explică dealtfel de ce votează cu PNL-PSD-UDMR-AUR, cei care-i tin in starea asta!

  2. Creste numarul de internari, nu internarile… ca nu prea e clar ce este o internare mica sau una mare.